Numai trupuri... şi acelea nedrepte.

Intraţi şi citiţi Cuvântul Adevărului pe: http://noul-ierusalim.ro ,  http://www.noulierusalim.info/
Nu intraţi şi nu citiţi siturile denigratoare la adresa Cuvîntului care vă hrănesc cu minciuni şi cu drogul jertfelor sîngeroase!! 
--------------------------------------------
Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before.
Jurnal de bord: 25 august 2017 pe vechi aşa cum ţin strămoşii... cam la 7550 de ani de la Facerea lumii de către Domnul Dumnezeu.

''Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.'' 

Omul a ajuns pe vremuri să fie numai trupuri şi facea mult rău încă din tinereţile lui, din fragedă pruncie şi toată visarea şi gîndirea şi dorirea era spre rău... şi de parcă nu ar fi fost destul rău a ajuns acum omul să fie nu numai trupuri, cărnărie păcătoasă, ci toate trupurile au devenit şi nedrepte. Toate sunt pline de abuz şi silnicie iar cerul lumii e o groapă de gunoi plină de satanizm abuziv şi silnic, o sclavie a trufiei morţii, o viclenie a ispitei, abuzului şi silniciei exclusiviste.

Cu timpul, trupurile, pentru ca să se laude şi-au făcut din trup şi din nedreptate tot felul de religii, de filosofii, de morale, de ştiinţe, de dreptăţi, de învăţături... adică aşa un fel de duh ''sfânt'' ieşit din trup de sminţişor şi din nedreptatea urmată iar pentru ca răutatea să aibă un ''rost'' acum îi mai şi obligă pe toţi şi-i învaţă toată ziua, pe toţi fii omului, ca să fie şi ei slujitori ai trupului şi ai nedreptăţii... şi le mai şi cere mereu să fie şi credincioşi, adică să aibă aşa o tactică de prevenire, de veghere şi de apărare a trupurilor numai trupuri şi a nedreptăţii lor.

Aşa sunt toate păgînismele şi satanismele şi terorismele: doar trupuri... trupuri nedrepte... cărora le slujesc dracii şi viciile pe post de îngeri. 

Ismail, care era din Avraam deşi era trupesc era dintr-un drept, deşi nu era duhovnicesc măcar avea trup drept dintr-un tată drept şi din roaba nevestei dreptului cu consimţămîntul acestora.

Te uiţi acum peste tot la africani, la asiatici, la americani, la europeni... şi constaţi cu durere că toţi sunt numai trupuri, peste tot oamenii sunt numai trupuri şi trupurile respective şi-au făcut religii şi curente de opinie ca să fie trupuri nedrepte căci toate religiile nu sunt de la Dumnezeu ci sunt nişte religii ale trupurilor şi ale nedreptăţii.

Dumnezeu n-are religii, n-a fondat şi n-a creat vreo religie ci El l-a făcut pe om şi din om pe poporul Său şi aşa are fii, are slujitori, are popor agonisit din oameni de orice neam care au lăsat pentru Dumnezeu şi Mîntuitorul trimis de El tot neamul lor, ca să fie ei din poporul lui Dumnezeu, ca să fie popor român creştin cu limbă română creştină... şi aşa are următori ai lui Hristos, aşa are copii ascultători, are plinitori, are vieţuitori în Duhul Adevărului, trăitori în poruncile Vieţii, are pui care cresc în Har învăţând să fie buni ca Dumnezeu.

În afară de El şi de ai Lui se vede o mulţime imensă de oameni care sunt numai trupuri... şi acelea nedrepte.

Toţi oamenii religioşi s-au făcut numai trupuri şi toţi sunt nedrepţi: budiştii, şintoiştii, musulmanii, ateii, umaniştii, yoghinii, sataniştii, păgînii, toţi oamenii moderni ai lumii cu toate ştiinţele şi afacerile lor, cu toate sporturile şi întrecerile şi jocurile lor, cu toate războaiele şi petrecerile lor, cu toate festivalurile şi melodiile şi filmele lor, cu toate produsele şi reclamele lor, cu toate fabricile şi magazinele şi barurile lor sunt numai trupuri şi aşa sunt şi toate iudaismele şi creştinismele eretice ale dezbinării şi urii, toate sunt credinţe greşite care au lepădat Dreptatea şi Adevărul Creştin de Credinţă... toţi şi-au făcut religii, filozofii, morale, dreptăţi, politici, ştiinţe de tot soiul, mîntuiri, vindecări, psihologii, biblioteci, universităţi, cursuri de urmat, diplome de dat, dar toate, toate sunt minciuni şi nedreptăţi şi slujesc numai trupului ca să-l facă pe om să fie doar trup şi acela să fie nedrept... căci omul fără Dumnezeu e numai trup iar dacă nu-L cunoaşte şi nu-L urmează pe Adevăratul Dumnezeu atunci e trup nedrept.

E jalnic şi trist să vezi atît de mulţi oameni care fiind numai trup şi acela nedrept sunt din pricina asta foarte răi, foarte egoişti, foarte deprimaţi şi lipsiţi de orice speranţă... e dureros. 

Ceva mai dureros este să constaţi că deşi sufletul le este rău şi grav bolnav: egoist, sfinvers, altruist cu păcatul molipsitor şi foarte egoist cu averea, cu necredinţa şi cu neiertarea încît nici măcar pentru greşeli inexistente nu te iartă, se vede că lor nici nu le pasă de suflet şi de soarta lor trupească şi sufletească de acum şi din viitor. Nici nu le pasă de ce va urma ci fatalizîndu-se în superstiţia mincinoasă a lipsei totale de speranţă, formînd comunităţi deşarte, ajung de se consolează cu nepăsarea şi cu nemulţumirea cîrîicioasă şi invidioasă, mîngîindu-se cu bârfa şi judecătoria, cu răzbunarea crudă, cu păcătuirea şi cu iubirea păcătoasă.

Mereu se laudă omul ''credincios'', ''bisericos'',  cu sine şi se mîndreşte cu slujirea lui nemaipomenită, minţind, judecînd şi pârînd mereu pe aproapele său înaintea lui Dumnezeu şi dorindu-i răul, moartea, ca se înalţe pe sine.... şi nu-şi dă seama de asta şi nu vede ce face şi nu pricepe cît de urîtă este o astfel de faptă şi un astfel de obicei nedemn. 

Fiind neputincios şi leneş se inervează dacă-i ceri să facă ceva, să asculte ca să facă binele şi se ocupă toată vremea cu potrivitul şi nu se poate abţine şi nici opune potrivitului care-l ispiteşte mereu să potrivească orice greşit, sfinvers, pe dos, aiurea permiţîndu-şi să se distreze cînd potriveşte orice cu minciuna şi neascultarea aşa ca-n joacă, ca-n glhulă făcînd mereu în ciuda Adevărului... spurcînd şi stricînd orice vede şi oricui vorbeşte şi pe orice pune mâna.

Se consolează cu munca, cu banii şi cu depozitele de avere, cu vindecarea medicală a trupului fără să fărădelegile, viciile, păcatele, greşelile, se consolează şi se potriveşte cu libertatea făţarnică şi laşe, cu vacanţele şi concediile, călătorind să cheltuie şi să se desfete cu egoism, ca mai apoi tinzând să se şi alinte şi să se răsfeţe se consolează cu toată curiozitatea slujind necredinţei, ducînd o viaţă neschimbabilă în repetarea obijnuinţelor şi tabieturilor rele, mergînd cu încîntare distractivă şi entuziasm batjocoritor spre îmbătrînirea neputincioasă până la moartea nedemnă, încîntîndu-se în deşert cu ultimele păcate tragi-cimice săvîrşite la bătrîneţe, cu mărimea continuă a salariilor şi veniturilor, cu pensia uriaşă de la stat, cu dividentele şi dobînzile de la privat şi cu tot felul de alte socoteli deşarte, inclusiv cu mormîntul şi cu locul de mormînt, cu piatra funerară care o să le acopere groapa şi uite aşa îşi umple omul tot timpul cu viitorul de sub pământ, absolut tot timpul privind la ştiri şi la lume, pe TV şi pe internet consolîndu-se, alintîndu-se şi încîntîndu-se, la umbra grijilor lipsei de griji încît nici nu-L mai caută pe Adevăratul Dumnezeu pentru a moşteni Cerul... nu-L mai caută toată viaţa lor... ci-L evită cu grijă, adică pur şi simplu Îl neglijează şi Îl abadonează să nu cumva să-i încurce, să nu-i deranjeze, să nu cumva să-i cheme să iasă afară din cripta vieţii lor ''potrivite''.

...Nu pentru altceva ar fi fost bine să-L caute ci pentru ca să le dea şi să le mai dea bunătate: Credinţă şi Fericire şi întinerire sufletelor lor şi să le arate o Cale spre Mântuire, lucrând... spre binele lor împreună cu ei.

E mai dureros că nu le mai pasă de Dumnezeul lor, de Tatăl lor care-i iubeşte cu Adevărat în ciuda faptului că se văd şi se ştiu prizonierii lumii, semeţiei şi mîndriei răutăţii din sufletul şi din minţile lor bolnave în care rîde necredinţa, de ei rîde, plină de trufie...  râzînd şi ei în ciuda răutăţii care îi stăpîneşte şi care le face mult rău, acolo în interior. 

Însă cel mai dureros este să vezi cum în tine copilul îngrijorat şi neastîmpărat îţi slujeşte grija, ''fericirea'', ''binele'', adică să-l vezi cum îşi face el grijii şi slujeşte el aşa ca tine glhulii şi nu glumii, hulii nu umilinţei, aşa ca sminţişorul pentru ca să poţi... orice...

Oricine vrea să poată, deci şi tu vrei să poţi... orice, oricum, oricînd...  însă dacă nu poţi, dacă te clatini, dacă vede că ţi-e frică sau că nu faci faţă presiunilor sau adunărilor, mulţimilor de oameni competenţi care pot, atunci punîndu-ţi înainte capcane şi topogane tot mai grozave şi mai mari şi mai viclene, mai alunecoase şi mai abrupte, ca să te încerce şi să te oblige să poţi sau să dovedeşti şi să demonstrezi că poţi, vrînd parcă să te prindă că cedezi şi să te vadă cum te comporţi cînd nu poţi... copilul cel grijuliu te slujeşte până nu mai poţi.

Nu mai poţi şi atunci cazi şi păcătuieşti şi aşa păţeşti mai devreme sau mai tîrziu căci nu mai poţi răbda atîta insistenţă şi presiune şi vicleşug cu care te slujeşte sminţişorul care te slujeşte...  nu mai poţi şi cazi, cazi în păcat fiindcă ajungi chiar să nu mai poţi să nu slujeşti şi tu aşa ca şi copilul grijuliu, făcînd până la urmă şi tu pe plac, pe placul poftei cedînd la insistenţa ispitei, plinind dorinţa cea rea şi atunci vine el şi te omoară pragmatic cu cruzimea păcătuirii maxime şi cu pierderea tuturor speranţelor, te omoară de tot copilaşul ăla foarte sminţişor din tine lăsînd după el şi învoindu-te până la urmă cu fatalitatea de a păcătui căci practic te omoară cu grija slujind.

Asta face nu pentru altceva ci fiindcă aşa l-ai învăţat tu împreună cu toată gLumea să poată, neapărat să poată până la sacrificiu, nu contează ce, doar să poată, de parcă orice ar fi bine şi de putut, de parcă orice ar trebui să se poată şi să poată omul, păcălindu-se sărmanul micuţ grijuliu mereu cu pututul căci se păcăleşte aşa cum tu l-ai păcălit luîndu-te după păcăleala păcăliţilor, după lume, deci toată grija asta oarbă şi nedreaptă a învăţat-o el de la tine pentru că tu însuţi eşti cel care nu vrei să deosebeşti binele de rău ci vrei numai şi numai să poţi orice aşa ca orbul crezînd că a putea e binele, indiferent ce doar să poţi.

Tu eşti acel copil din sufletul şi din inima ta şi vei constata cu surprindere asta cîndva... şi tot tu eşti cel ce cazi mereu împreună cu el. Cazi şi cazi şi cazi pentru că nu-l mai poţi opri din grija credinţei în necredinţă şi din slujirea răutăţii ei.

El doar se aseamănă cu lumea şi ca orice copil imită putincioşii şi face aşa cum l-ai învăţat, aşa cum l-ai obijnuit să poată şi aşa l-ai dus încît el crede că aşa e bine, că e bine ce face, ce slujeşte el şi cum slujeşte el pentru că aşa l-ai păcălit tu, pentru că aşa l-a învăţat şi l-a obijnuit şi l-a amăgit toată lumea, toţi necredincioşii, toţi păgînii, toţi oamenii care şi-au făcut tot felul de religii şi filosofii şi ştiinţe, toţi închinătorii de idoli care se închină şi slujesc numai desfrînarea şi răutatea, dezbinîndu-se de Dumnezeu şi crezînd ei cu toţii împreună şi împărţiţi pe comunităţi şi fiecare în parte că fac bine aşa... aşa cum l-ai învăţat şi tu pe copilul grijuliu din tine şi din interiorul tău să creadă şi să slujească.

Însă făcînd ca ei, mereu minţindu-te în ciuda adevărului Adevărat, lăsîndu-te mereu amăgit şi păcălit de lume şi de satana care o stăpîneşte ai să-ţi consolidezi neputinţa căci nu ai să mai poţi să faci binele uşor ci ai să poţi să faci uşor aşa ca ei răul, ai să minţi şi tu cu uşurinţă în ciuda Adevărului, ai să faci răul cu neruşinare în ciuda binelui, doar pentru ca să îndrăzneşti să-ţi permiţi şi tu aşa ca alţii să te grozăveşti făcînd pe deşteptul, dîndu-te mare, dîndu-te vrednic, dîndu-te drept, judecător, justiţiar, dîndu-te războinic neînfricat aşa ca toţi prea-încrezuţii şi îngîmfaţii care se laudă cu ei înşişi, eventual vrînd să te lauzi şi tu împreună cu ei sau mai mult ca ei, răzbunîndu-te şi adunînd răutatea ca să faci pe placul cruzimii şi prostiei lor sau pe placul închipuiriilor tale tot mai grozave, rîvnind să desăvîrşeşti cruzimea până la răutatea extremă.

Nu-ţi va fi bine atunci cînd în criză de orbire o să tot aduni răutatea, stârnind şi creind atmosferă mincinoasă ca pentru o distracţie fără oprelişti, guralivă, neruşinată, obraznică, aşa ca pentru o petrecere fără Dumnezeu, fără respect, aşa ca pentru o bucurie a hoţilor şi a prădătorilor, a comercianţilor care-ţi vînd produse ''minunate'' care fac ''minuni'', soluţii miraculoase deşarte, defapt toate nişte false minuni, false soluţii, false speranţe, adică dînd mereu cu toţii lecţii, lecţii deşarte nepricepînd că făcînd astfel pînă la urmă fac exact pe placul ispitei, pe placul satanei, pe placul răutăţii încît se cred că ştiu aşa de bine totul încît sunt profesori înţelepţi care pot să-ţi permită să dea mereu lecţii tuturor şi aşa ai să ajungi şi tu aşa cum vor ajunge cu toţii mereu în minciuna cea mai mare, în gunoiul cel cu cale prea largă, în minciuna vieţii lor ipocrite şi făţarnice, în minciuna cea mai de jos a răutăţii lor pline de lecţii care nu li se mai termină niciodată.

Şi durerea nu se mai termină pentru că o întreţine omul aşa cum se întreţine lumea în minciună de mii de ani, aşa cum o întreţine cu minciuni omul cel mincinos, omul cel rău şi prost... şi aşa ajungi şi tu să minţi şi să te minţi şi să faci  deşertăciuni, singur sau împreună cu ei slujind ca şi copilul sminţişor din tine care s-a luat după ei... slujind şi demonstrând şi dexemplificînd mereu păcatul, dînd lecţii, ca să ''ştii'' şi ca să ''crezi''... să crezi în rău pentru ''bine''... avînd un limbaj colorat, deşucheat şi plin de toate emfazele şi enigmele curiozităţii, un raţionament contradictoriu, dilematic şi controversat,  pentru ca să te lauzi dînd lecţii cu slujirea grijii înţelegerii şi a cu-no-ştiinţei... adică a făptuirii păcatelor şi a răutăţii căci cunoşti mereu ca să ştii tot ceea ce nu e de cunoscut, adică păcatul, ceea ce e nu, ceea ce e interzis adică: făptuirea răutăţilor.

Iar aşa omul-copil-debil, cretineţ de la semeţ, ''ascultător şi cuminte'', ajunge sclav glhulii de face mereu în ciuda glumilinţei şi slujeşte desfrînarea şi atmosfera distractivă a deşertăciunilor şi toate distracţiile şi petrecerile stricătoare de suflet, adică aşa ajunge şi iubeşte păcătuirile petrecînd aşa ca în joacă, ca în vacanţă, ca în concediu sau ca în competiţie, competiţia distractivă a glhulii... şi o face cu atîta perseverenţă şi credincioşie în libertatea de a crede minciunii încît pentru o cu-no-ştiinţă rapidă şi mîndritoare leapădă mereu şi de tot Calea cea Bună, Calea cea strîmtă care duce spre Raiul Cunoaşterii, adică pe Hristos, Cuvântul cel plin de bună cuviinţă ziditoare de suflet bun.

Şi lepădînd mereu aşa ca ziditorii lumii Piatra care va ajunge în capul unghiului, lepădând cuviinţa ţi smerenia, Calea cea cu multă umilinţă pe ea, cu-no-ştinţa dobîndită rapid va avea în ea acel no, acel nu, acel rău interzis oricui şi tuturor, pe care dacă l-ai făcut mîndrindu-te cunoscînd, va trebui cândva curăţit, spălat, iertat, îndreptat căci altfel de acolo ţi se împute toată treaba şi de acolo ne vine răul tuturor căci se întoarce asupra noastră răul şi ne omoară, ne face mult rău...  şi apoi mai trebuie reîncepută şi Cunoaşterea din Nou, de la zero, numai pe Calea cea Bună, pe Calea aia care ne-a descoperit-o Hristos şi pe care au mers toţi sfinţii şi drepţii căci altfel este incredibil şi de neimaginat cît poate fi de dureroasă urîţenia păcatului din noi, din cunoştiinţe şi sclavia cea amară pe care suntem obligaţi s-o îndurăm cît timp ne aflăm sub puterea răutăţii, căci răutatea face numai rău şi este de nesuportat cît poate fi de tristă şi deznădăjduitoare neputinţa de a mai face binele. E atît de rău şi de urît de nici nu-ţi vine să crezi că e posibil atîta suferinţă ce vine din pricina neputinţei de a face binele, de a nu mai păcătui şi de a nu te lăsa pradă viciilor încît demoralizat şi lipsit de speranţă ş încredere te fatalizezi de tot şi nu mai vrei nici tu, în ciuda Adevărului să te întorci pe Cale, procedînd exact aşa ca toată lumea, ca toată lumea care se consolează cu moartea, cu ateismul şi cu nihilismul nemaiputîndu-se opri de la toate slujirile ei mincinoase şi păcătoase.

Slăbindu-ţi puterea credinţei îţi devine şi ţie şi sufletului tău şi comuniunii de suflet din care faci parte tot mai greu să rabzi, tot mai greu să te poţi opri de la făptuirea perpetuă a răutăţilor... căci pentru ca să fi bun şi să-ţi fie bine trebuie să te poată cineva opri mereu de la rău, de la făptuirea şi slujirea răutăţii, dar nu numai faptele rele de afară trebuiesc oprite ci mai ales cele dinăuntrul tău, în interior până în duhul şi în sufletul tău cuvântător, care scăpat de rău şi de faptele răutăţii grăieşte frumos sau tace ascultînd şi odihnindu-se în Dumnezeu.

E incredibil deci ce-ţi poţi face singur ca prostul, cît de mult rău slujind desfrînarea, grozăvindu-te, închipuindu-te ''mare'' şi fiind rău, crezînd că-ţi faci defapt bine, e chinuitor şi stupefiant să-ţi faci atît de mult rău şi să-ţi fi ţie însuţi chinuitor şi vrăjmaş, distrugîndu-te, dărîmîndu-te, ducîndu-te la rău, şi din rău în mai rău doar pentru că asculţi, pentru că aduni, pentru că faci avere şi mai ales pentru că slujeşti şi faci pe plac slujind.

Nu că avem în noi îndeletnicirea ascultării şi slujirii şi adunării e problema, nu asta e greşit în noi, căci a crede în Dumnezeu şi a avea încredere în tot ce faci şi a sluji şi a aduna e ceva frumos şi bun însă a sluji desfrînarea şi a aduna răutatea e ceva foarte rău şi trebuie să vezi şi să deosebeşti şi să nu te laşi amăgit slujind.

E rău fiindcă desfrînarea credinţei pentru perversiunea plăcerilor averilor răutăţii plină  de bîrfe şi de semeţia judecăţilor nedrepte, de luxurile trufiei şi ale cruzimii e rea şi nu e bună aşa cum pare, e plină de toate grijile egoismului care toate îl pornesc şi-l împing la rău pe omul credincios. De la avere şi de la frica de avere îl pornesc, îl aprind, îl stîrnesc, îl împing şi îl duc în ispită ca să-l cadă şi să-l omoare cu păcătuirea şi e aşa de slabă credinţa cînd e vorba de avere încît ai impresia că omul priveşte teoretic în suflet, absolut orice doar la modul superficial şi pur materialist dar nici materialismul şi trupescul acela nu e drept ci nedrept în sensul că le vede pe toate aşa cum un vierme vede o bucată de carne, ca pe o mică avere ''bună'' cu care o să poată el, nu pentru altceva ci doar pentru ca să se laude, se se laude pe sine... să se laude că poate, dîndu-se el însuşi o mică avere şi făcînd cu alţii comuniuni de averi, de ''putincioşi'' care neputîndu-se opri de la făptuirea rălui, tocmai din pricina slujirii averii şi din dorinţa de a aduna averi, devin caricaturi involuntare ale penibilului, ale ipocrismului, nedeosebind desfrînarea şi răutatea, adică necredinţa şi grijile ei ca fiind ceva rău prin toate slujirile astea... şi nu se mai pot opri de la ele.

...Şi aşa o să ajungem şi noi, exact ca toţi neputincioşii lumii şi o să ne îngrijorăm de tot până la urmă, exact aşa ca ei sau mai rău, străduindu-ne să agonisim averi, defapt spurcări, egoisme, păcate, luxuri, neascultări, nepăsări, şefii, puteri de a comanda şi de a fi privilegiaţi, vrînd să fim noi cei ascultaţi şi slujiţi, nu Dumnezeu, ca să ne putem şi noi lăuda cu noi înşine, cu puterea de a putea noi cînd defapt noi nu slujim pentru ceva bun şi de lăudat ci slujind desfrînarea noi slujim defapt pentru trufia şi egoismul răutăţii, făcînd mereu în ciuda Adevărului şi în ciuda binelui şi a vieţii bune pe care ne-a pus-o Dumnezeu în noi la început, în sufletul nostru şi spre care ne cheamă iar, sfîrşind ca proştii prin delăsarea prin griji şi îngrijorări în lepădare şi sfinversare totală şi dărîmîndu-ne astfel sufletul şi toată viaţa prin lucrarea noastră de slujire... în deşert... slujire exterioară şi interioară numai spre rău, sprea iadul fatidic al lipsei de speranţă, ţinutul cel întunecat şi plin de griji, lipsit de Dumnezeu, de Apostoli, de toţi slujitorii cei buni ai Adevărului.

Aşa a ajuns şi fiul risipitor din pilda fiului pierzării, fiu risipitor şi rătăcitor, numai trup... şi acela i-a devenit nedrept căci după ce şi-a risipit averea credinţei şi a speranţei s-a lepădat de Hristos şi de Calea cea Bună şi s-a lipit de un om ''mare'', de omul religiilor lumii, de păgînisme şi de satanisme, de ateismele şi afacerismele oamenilor ''de bine'', de tot felul de ştiinţe şi de politici şi de arte şi jocuri încît nici mîncare nu-i mai dădea trupul, nici lumină ochilor să mai vadă nu-i mai dădea şi nici aer să mai respire nu-i mai dădea... nu-i dădea decît suferinţele nedreptăţii şi răutăţii pe care era obligat să le slujească... acolo în sclavia libertăţii în care ajunsese, acolo unde s-a pornit să plece cerîndu-şi averea, partea lui atunci cînd s-a pornit.   

Bine că s-a întors într-un tîrziu măcar în pildă căci ''Pierdut era dar s-a aflat, mort era dar a înviat... ce bine că s-a întors''... ca să-i poarte iarăşi Dumnezeu de grijă, de suflet, de lucrul cel nepieritor pentru ca el să poată să caute mai înainte de toate Împărinţia Cerurilor.... pe Calea cea strîmtă, căci numai aia e Calea care duce în Rai... în fericire... în bine.

Lepădaţi deci nedreptatea şi căutaţi să fiţi duhovniceşti şi nu numai trupeşti ca să nu vă dea trupul de mîncare potcoave de cai morţi, nici măcar roşcovele ''porcilor'' mari crescători de şunci şi de grăsimi nedrepte, ajungînd ca până şi aerul să vi-l ia... aşa cum îţi lua până şi aerul furiosul comandant Dark Vader din Războiul Stelelor care-şi asfixia nesupuşii din imperiu şi pe cei care nu-l idolatrizau, de cît de mare războinic jedai căzut era, căzut din bunătate şi dreptate, sau să vă dea fulgere aşa ca Darth Sidious care s-a auto-întronat peste senat, peste biserici, peste comunităţi ca să se laude pe sine de cît de înţeleaptă îi este pacea aia a lui pe care o uneltise luîndu-le tuturor toate drepturile, sau să vă dea numai gloanţe, pumni şi picioare în cap aşa cum dădeau agenţii Smith din Matrixul idilic în toţi cei ce se trezeau, obligîndu-i să se supună programului totalitar programat care-i ţinea pe oameni legaţi în minciună şi în iluzie facînd din ei numai nişte surse de energie, nişte baterii bune pentru roboţii satanici atot-stăpînitori alimentaţi cu energie de la fermele de baterii umane care-şi dormeau ''ca porcii'' somnul neputinţei, al lipsei de speranţă şi al resemnării, părîndu-li-se că trăiesc bine aşa cum era programat în Matrix să li se pară.

''Ceea ce este cu neputinţă la om este cu putinţă la Dumnezeu''... aşa că prin Hristos o să putem şi noi să ne trezim şi să ne sculăm ca să ne oprim şi să ne opunem desfrîmării.

Străduiţi-vă deci să vă călugăriţi şi să vă înduhovniciţi viaţa aşa ca Neo care luptînd cu răul  a crezut până la urmă că poate să lupte pentru ca binele să învingă răul şi vă rog mult să aveţi suflet bun pentru ca să nu fiţi doar nişte trupuri şi acelea nedrepte şi pentru ca să aveţi şi mîine măcar puţin aer bun şi proaspăt, ca să mai puteţi vedea şi respira, ca să vă mai puteţi bucura de partea binelui!

Luaţi  în voi şi aveţi gîndul şi interesul cel bun, pe Hristos citind Cuvântul Lui şi vă înnoiţi astfel viaţa:
http://noul-ierusalim.ro ,  http://www.noulierusalim.info/