Cărticica îngeraşului Apocaliptic,
nepotul lui Dumnezeu, copilul lui  + Iisus Hristos Cuvântul.

(A1) Cine e cel ce scrie.
1. Numele îngeraşului  care scrie această cărticică este Iisus Junior, iar eu pacatosul iertat mereu sunt a treia parte a lui ca un sfert dintr-un întreg.

2. Sunt un om-îngeraş oarecare căsătorit cu o fată-îngeraşă arhangheliţă pe nume Elixihil, cu care formăm împreună, duhovniceşte, pe Iisus-Semi Junior şi ceata a zecea X de îngeraşi, sau XX cu numele Felixixixil , ultima din cetele îngereşti, aşezată în ierarhia divină în locul din care a căzut nedreptul arhanghel rău Lucifer-nebunul cu toată ceata lui nemulţumită şi răzvrătită  şi cu toţi ceilalţi îngerii nedrepţi care l-au urmat in satanism luxiferic şi s-au corupt cu necredinţa în Dumnezeu şi cu credinţa în necredinţa în Dumnezeu prin desfrânarea tăierilor greşite şi a amestecurilor lipicioase ale limbilor în cuvânt lucrând bârfa lingusitoare şi pâra vicleana şi poftele încurcării, înşelării, desfrânării şi dezbinării pentru înstăpânirea răului răutăţii.

3. Această ceată a zecea  X condusă de arhangheliţa Elixihil, aflată în sânul lui Dumnezeu, în sufletul şi în inima Lui, nu e mai presus ori înaintea cuiva din dreapta ierarhie ci mai jos şi la urma tuturor cetelor cereşti în ceea ce priveşte ascultarea, dreapta credinţă, sfinţenia şi faptele bune fără ca să fie această poziţie codaşă, de pe cea de mai de jos treaptă, un fel de scuză pentru o toleranţă şi o îngăduinţă mai mare cu păcatul, ca şi cum ultimii din cer ar avea ei privilegiul de a folosi libertatea, apropierea şi familiarismul cu Dumnezeu ca un fel de acoperământ pentru fărădelege şi pentru prea multa lor păcătuire.

4. După vreo 20 de ani de iubire plină de păcate omeneşti făcute în ciuda părinţilor care ştiau şi aşteptau să-şi ţină el promisiunea, adică eu să mi-o ţin, ca şi cum s-ar fi aflat ei înaintea lui Dumnezeu, a cerut-o însfîrşit de nevastă şi ea a spus: -Da.

5.  Erau acasă în bucătărie când  după ce a acceptat el i-a dat o verighetă primită de la părinţii lui şi ea şi-a pus-o în deget fericită iar el pe a lui a legat-o lîngă crucea pe care o poartă la piept… şi gata, erau pentru veşnicie uniţi şi împreună… cu Dumnezeu.

6.  De la începutul dragostei lor visau şi doreau şi credeau că se vor căsători şi vor rămâne împreună dar bucuria asta s-a întâmplat nu demult şi abea de atunci se socotesc şi se cred căsătoriţi şi aşa este, sunt cununaţi cu ‘’acte în regulă’’ prin cuvânt doar de cînd Dumnezeu a acceptat şi le-a primit cererea şi i-a dat-o lui de la părinţii ei, i-a iertat şi le-a binecuvântat iubirea şi înmulţirea.

7. Chiar de atunci, de la început, de când s-au văzut şi s-au îndrăgostit, acum mai bine de 20 de ani, Dumnezeu era cu ei în iubirea lor şi în unitatea din cuminţenia lor de parcă ar fi fost ei căsătoriţi deja sau sortiţi căsătoriei lor încă de dinainte de a se îndrăgosti unul de altul sau chiar mai înainte de a se naşte fiecare, aşa ca în poveşti sau ca în basme şi mituri pentru că în viaţa lor parrcă totul a conspirat pentru ca ei crescând să se întâlnească şi să se iubească.

8.  Dumnezeu voindu-le binele ca o taină se pare că le-a sortit această întîlnire şi mare iubire de mai târziu şi viaţa comună fericită şi viitorul ceresc binecuvântat fără ca să-i fi făcut şi pe ei foarte conştienţi de destinul bun pregătit.
 
9.  Această frumoasă conspiraţie supranaturală a întâmplărilor a făcut să fie posibilă împlinirea voii Sale şi de asta nu putem şti exact momentul îndrăgostirii şi împlinirii iubiri şi nici când a avut loc exact căsătoria lor însă putem considera şi accepta că ei sunt căsătoriţi de la momentul în care el a cerut-o şi ea a spus: -Da… iar el a primit-o pe ea de la Dumnezeu ca să fie a lui şi ca să fie ei împreună ai lui Dumnezeu.   (Indragostire, relatie, acceptul parintilor, logodna, casatorie, unitate in Hristos fara taina cununiei si fara vreo procesiune la ofiterul starii civile ci un mariaj doar asa pe baza de credinta ca niste colegi, apropiati, iubiti ce traiesc impreuna cu acceptul lui Dumnezeu si respectand pe Duhul prin Har. Nu e contra cununiei ca taina crestin-ortodoxa dar la vremea respectiva nu s-a putut mai mult de atat. ) 
 
7. Acum, în ultima vreme şi după câţiva ani de atunci s-au hotărât şi au lepădat dragostea trupească dintre soţ şi soţie şi toată sexualitatea şi dezgolirea şi toată sugestia şi sugerarea şi tot cuvântul aluziv plin de tot felul de îndemnuri şi apropouri glumeţe şi toate bancurile cu trimiteri murdare cu interes pervers, au realizat că nu mai doresc ţeluri lumeşti ce stau în om în stare de progarmare latentă gată să-şi dea drumul şi să ruleze obijnuinţele păcătuirii prin dragostea firească dintre un bărbat şi o femeie, deci au scos tot ce ţinea de aşa ceva din viaţa şi din inima lor.

8. Nu-şi mai doresc consumarea iubirii prin relaţii intime fiindcă au devenit conştienţi că sunt destui copii şi oameni pe pământ ca să nu mai fie nevoie mereu de alţii care să semene genetic şi la fapte rele cu părinţii lor, sunt destule alte trupuri care fac mereu alte şi alte trupuri, aşa că au înlocuit dragostea trupească şi poftele omeneşti perverse cu iubirea mîntuitoare pe care o primim cu toţii şi o avem de la Dumnezeu în dar şi fericirea asta ar dori s-o înmulţească în copii, în apropiaţi, în ei înşişi şi în oricine.  

9.  Împreună cu tăticul lor Iisus (căruia ei îi zic tata şeful sau tata soţul), toţi trei îl formează pe Iisus Junior, nepotul întru Duhul Sfânt al bunicii Maria Fecioara şi al Tatălui Ceresc Atotputernic şi Atoţiitor, bunicul nostru Savaot… şi acesta este numele îngeraşului Apocaliptic cu 8 aripi care scrie această cărticică nu de la el ci de la Dumnezeu: Iisus Junior… care este un copil, un nepoţel ce luptă cu nepotismul.

10. Vă întrebaţi poate: De unde atâtea aripi?.. dacă sunt doar 3 într-unul singur, el îngeraşul, arhangheliţa Elixihil şi Iisus.

11. Pe Domnul Hristos Îl ştim şi-L credem că este Dumnezeu şi Fiu al Lui Dumnezeu Tatăl având fire dumnezeiască şi că este şi Fiu al Omului având fire umană, născut din fecioara preacurată Maria acum mai bine de 2000 de ani, dar El este şi Fiu  ascultător şi slujitor având lucrare îngerească de slujire aşa ca şi ceilalţi îngeri slujitori, Iisus purtînd între îngeri numele Emanuel… deci iată că ei împreună au 6 aripi…. şi atunci poate vă întrebaţi de ce totuşi sunt 8 şi nu 6 ca la serafimi din moment ce împreună sunt doar trei oameni-îngeri ascultători şi slujitori cu câte două aripi fiecare într-unul singur?

12. Păi sunt 8 pentru că în unitatea lor de Credinţă mai au suplimentar încă două aripi binecuvântate, una care le este rugăciunea săracă şi cealaltă care le este postul uscat pentru dăruirea milei lui Dumnezeu aşa cum i-au învăţat unii sfinţi părinţi duhovnici prin exemplul propriu al iubirii creştine aflaţi pe calea Dreptei Credinţe.

13. Pe scurt deci e vorba de un copil-îngeraş cu 8 aripi purtând numele Iisus Junior ca un ţel frumos pentru viitorul ceresc, aşa ca un scop curat al mântuirii, sfinţirii, înnoirii, întineririi şi desăvârşirii.

14. El scrie această cărticică de la Dumnezeu aşa cum este scris la Apocalipsă că o va scrie iar sfântul Apostol Ioan o va lua din mâna lui şi o va mânca.; În gura celui ce o ia şi o mănâncă ea ‘’va fi dulce ca mierea şi apoi îi va amărâ pântecele’’...cu o jale amară şi dureroasă, cu pelinul vieţii necesar şi suficient pocăinţei şi mântuirii, suferinţă pusă acolo în cărticică pentru îndreptarea tuturor. 

(A2) Ce vă spune ingeraşul Pelinel, de la Dumnezeu?
1. Mesaj către cel care tace, vorbeşte şi scrie, către mine însumi şi către toţi oamenii, către toată zidirea, toată făptura şi întreaga lume, către toţi viii şi morţii:
-Pocăiţi-vă şi iertaţi!!!... ca asa vrea Tata si asa ne porunceste prin Ingerul lui Mesia inainte mergator.
-Deşteptaţi-vă, rugaţi-vă cu umilinţă, dupa recidiva si recadere pocăiţi-vă iar şi înviaţi!
-Înviaţi în Credinţă, iertaţi şi iubiţi pentru că este timpul Apocaliptic al Învierii!
-Învăţaţi de la sfinţi să nu mai păcătuiţi ca să învingeţi răul făcând numai binele şi primiţi de la Dumnezeu darul şi harul Mântuirii şi al NEPĂCĂTUIRII! 
-Priviti pacatele si blestemul legii faradelegilor lumii din acest film pentru copii si pocaindu-va cu discernamant atent la detalii iesiti din intunericul mandriei neascultarii si ascultari de neascultarea de partea cea rea, din pismă si ură, din călcarea floricelelor și nerespecatrea poruncilor oricât ar fi de mici mai ales atunci când vă dați exemplu învățând și urmând ieșiți din minciună și din toate legile-fărădelegilor lumii pentru ca să nu cădeti sub blestemul legii duși in munci.

2. Credeţi în Dumnezeu şi în Mântuitorul nostru pentru că aşa ne cere dreptul Moise şi sfântul Ilie şi urmaţi binelui pentru că aşa ne-a învăţat Cubişor, fiul dreptului David, înţeleptul Solomon şi pentru că toţi sfinţii şi drepţii iubindu-L pe Dumnezeu asta au făcut, n-au minţit, n-au pârât, le-a fost frică din Credinţă să păcătuiască şi s-au luptat cu necredinţa şi răutatea dovedind mult curaj, purtând şi ducând până la sfârşit, aşa ca sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, lupta cea bună după exemplul sfîntului Ioan!

3. Deosebiţi cu dreptate credincioasă, prin viaţa voastră, binele de rău, adevărul de minciună, victima de călău, mielul de lup, peştişorul de rechin, sfinţenia de păcat, iubirea de înşelare, lucrarea milei de ipocrizenie, calea spre Rai de cea spre iad, grîul de neghină,  bobul de pleavă, curatul de spurcat, frumosul de urît, dulcele de amar, blîndeţea de răzbunare, sănătatea de boală, viaţa de ban , fericirea de nefericire, fidelitatea de lepădare, rămânerea la datorie în lumină de plecarea la plăcinte în ascunziş, străjerul veghetor de războinicul trădător, îngerul slujitor de dracul ispititor, înţelepciunea de prostie, eficacitatea de cruzime, rostul de zădărnicie, deşteptăciunea de lene, cuvântul de nepăsare, ascultarea de făţărnicie, slava de grozăvie… şi pe fiii lui Dumnezeu de fiii lăcomiei lumii!

4. Veniţi prin foc bun să ne dezbinăm şi să ne rupem de satana şi de noi înşine şi prin răstignire şi buna murire urmată de înviere în numele Domnului să ne dezbinăm şi să ne rupem de tot ce este păcătos, rău, urâcios, mincinos, hulitor,  lumesc, vremelnic, desfrînat, pervers, viclean, glumeţ, semeţ, prost, batjocuritor, fermecător, înşelător, amăgitor, furios, mânios, nervos, ucigaş, crud, chinuitor, trădător, risipitor, pierzător, răpitor, laş, delăsător, nepăsător, alunecos, căzător, curios de rele, ispititor de Dumnezeu şi de om adică să ne rupem de tot ce este iubire egoistă şi beată de sine dorind averi şi luxuri şi bogăţii şi de tot ce este lumesc, diavolesc, drăcesc, demonizant, satanicesc, omenesc, arogant, drogant, îngâmfat, semeţ, spurcat, mândru, necredincios, violent şi blestemat şi să rămânem în această răstignire sfântă, răbdând până la sfârşit, până la nepăcătuire, în speranţa şi credinţa mântuirii şi nepăcătuirii totale ştiind că numai aşa vom putea birui orice rău cu ajutorul lui Dumnezeu.

5. Deschideţi-vă bine ochii şi vedeţi cu ochi mari cum din minciuni, din necredinţă şi din bârfe, omul se ispiteşte cu superstiţie sau cu noroc absurd la pârâciuni şi aruncă pentru putere pe nedrept vina şi istovul pe alţii neputându-se opune din laşitate prejudecăţilor înşelătoare, cedând  neputincios îndemnului viclean care îi vine şi-l impinge spre lepădare şi trădare  pentru ca să poată.

6. Învoindu-se până la urmă de frică şi panică disperată şi pentru un dar, defapt o mită, crezând că fraiereşte dobândind un profit, credinciosul uşuratic trădează binele lepădând Credinţa în Dumnezeu şi se consolează în siguranţa ‘’banilor’’ rămaşi nerisipiţi crezând  în minciunile răului şi ne mai crezînd în Adevăr.

7. Apoi învîrtoşat în centru şi grozav-greşit la mândrie şi lăudăroşenie vrea ceva, închipuindu-se cineva mare şi puternic şi stăpân, vrea să se răzbune orbeşte, vrea cu nepăsare, la nesfârşit, vrea şi insistă prin cruzimea necredinţei sau a credinţei în necredinţă să facă răul, vrea răul şi insistă prin viclenie fermecătoare şi ispititoare, prin abuzuri perverse verbale alunecoase pomenind organe, goliciuni şi spurcăciuni, prin acte şi acţiuni violente şi teroriste pline de bătăi, crime, şantaje şi ameninţări şi prin mulţimea nesfârşită de desfrânări şi ‘’desfătări’’ aventuriere, experimentale, sportive, ştiinţifice, glumeţe, satirice, ironice, sarcastice, silnice, violatoare, perverse, spurcăcioase, dezbinatoare şi pârâcioase vrea să bage peste tot în lume şi în viaţa omului în cărţi, reviste, teatre, filme, prgrame TV, ştiri, informaţii, teorii, învăţături, ştiinţe, programări, inteligenţe artificiale, aparate justitiare şi represive, iluzii, jocuri, filme, vise si spaţii virtuale… vrea şi insistă să bage în toate lucrările practice, muncile, iniţiativele, ocupaţiile şi activităţile curente ale oamenilor, vrea şi insistă, vrea să bage… dezbinare între Dumnezeu şi om, dezbinare între credincioşi şi Dreapta lor Credinţă, intre cunoasterea Cuvântului si de  Dumnezeu  cu ascultare, credinta si atitudine de urmare.

8. Escaladându-şi furia, uitând cu interes şi amintindu-şi cu interes vrea să strice, să dărâme şi să distrugă fără deosebire între vinovat şi nevinovat încât se răzbună pripit pe tot şi pe toate aşa ca ‘’legea’’, nu numai pe rău, pe păcat, pe drac şi omul păcătos ci şi pe bine, pe drept, pe sfânt şi credincios, pe aproape ca Rexi, caţelul cel prost care muşca persoana care-l hrăneste cu mancare şi cu carne din lacomie si orbire crezand ca vrea sa-i ia din mâncare chiar atunci cand îi dă.

9.  Îndrăzneşte să ţintească şi să-şi concentreze lovitura, cu toată pricepera şi înţelepciunea ca să-şi reverse cu auto-îndreptăţire prostească toată ura  şi necredinţa, mai ales peste cei mai mici, mai nevinovaţi, sau mai ales peste cei mai mari, mai drepţi, pe sfinţi sau chiar pe Dumnezeu… din laşitate.

10.  În adormirea şi orbirea şi nebunia temporară, în uitarea interesată şi amintirea interesat selectivă, în scrântirea descreierată şi ieşirea totală din minţi, din invidie, lăcomie, curvie, lene, furie şi mândrie, ‘’credinciosul’’ se nemulţumeşte şi se revoltă semeţ în nemulţumirea sa până explodează şi distruge pe alţii pentru că ameninţându-i pe alţii dandu-se ameninţat îl face mare şi pentru că nu mai vrea să asculte şi de aia cârâie, se plânge, face plângeri, bârfe şi răzbunari viclene dându-se victimă, arătânmdu-se nedreptăţit, lovit strigand hoţul, ipocritul, prostul, nebunul, răul, lupul travestit în timp ce el nu vrea să asculte şi vrea să scape de datoriile duhovniceşti şi de consecinţele faptelor sale camuflandu-se ca maimuţa şi cameleonul fiind el insuşi defapt cel mai mare hoţ, criminal, ipocrit, rau, viclean, desfranat, prost, fricos, nedrept, lipsit de inima şi de sufelt si cel mai nebun în general şi in situaţia respectivă.

11. Încrezut în sine şi aflat în beţia îngâmfării şi lăudăroşeniei care-l cuprinde în plină nemulţumire şi necredinţă aruncă în jur dărâmarea şi distrugerea şi bagă tăiere şi dezbinare mai ales în sufletul păcătosului aflat în suferinţă care tocmai se întoarce din căile lui cele rele după ce acesta ascultând a fost iertat… scoţîndu-i mîrşavul iertarea pe ochi şi pedepsindu-l în locul lui Dumnezeu cu vârf şi îndesat pentru păcat, pentru păcatul ce tocmai i-a fost iertat sau pentru păcatele mai vechi iertate de Dumnezeu pe care el însă nu le-a iertat şi pentru care îl pedepseşte mereu pe Dumnezeu şi pe păcătosul iertat, ţinându-i minte fiecare păcat.

12. Apoi realizînd cu ştiiinţă şi auto-îndreptăţire mîndră greşeala, defapt un păcat de moarte dintre cele mai mari, se răzbună înclusiv pe sine însuşi deznădăjduind şi excaladând mereu conflictul, îmbuibarea, înnecarea, băgarea de vină şi dezbinare, aprinderea şi răzbunarea înşelătoare şi neputincioasă, nemulţumirea pe el însuşi şi pe toţi fără discernământ, dorind pieire şi chinuri şi pieire în chinuri respectiv chinuri veşnice, chinuri infinite.

13. I se urcă la cap prin acest mecanism aflat în mişcare perpetuă furia, frica şi disperarea, până ce cade istovit din cer în nelinişte şi împrăştiere  ca o ghiulea de plumb cu motor cu reacţie, de cît mai sus sau aşa ca un fulger lovind veriga mai slabă, ca o bombă atomică satanică, dezintegrându-se în toate direcţiile şi răspîndind în jur numai radiaţie ucigaşă, fiorii obrazniciei molipsitoare şi aburii toxici îngrozitori ai urii, necredinţei, păcătuirii, trufiei şi răutăţii lumii.

14. Acestea toate se petrec în interiorul omului, în ascuns, aşa că puneţi-vă şi constataţi lucrarea cea rea din omul interior, nedrept şi neiertător până în întunericul din adânc şi vedeţi acolo cu ochi mari şi bine deschişi ca să înţelegeţi luminând şi să vă daţi seama deosebind cât e de simplă şi totuşi cît e de greu de învins această lucrare pierzătoare a omul interior al ei care se ridică din adânc şi merge la pierzare clătinând mereu din cap înaintea drepţilor şi sfinţilor, mirându-se bârfind şi batjocurind lucrările lui Dumnezeu, socotindu-le zadarnice, om prost care neputându-şi aminti Adevărul face păcatul ca să-şi amintească în mod superstiţios crezând că va avea noroc şi că va putea să-şi amintească mai uşor şi că îi va fi mai bine de la păcat, obijnuindu-se apoi să-şi amintească mereu apelând la soluţia asta vicleană, ‘’miraculoasă’’ şi mincinoasă a păcătuirii până confundă Raiul cu iadul şi crede ca prostul invers şi pe dos ceva atât de elementar, nemaiputând să creadă că Raiul e Rai şi că iadul e iad ci numai viceversa că cică Dumnezeu e satana şi Raiul e iad şi iadul e Rai… şi după trăznaia asta aşa rămâne căzut omul, acolo în interior, în interiorul omului interior din om, multă vreme, fiind mort şi rău şi fără scăpare, locuind în întuneric şi sfinversare şi neaşteptând nicio iluminare şi vrând mereu cu insistenţă ca toţi ceilalţi să fie ca el, asemănându-se la stare şi lucrare cu luxifericii satanici căzuţi în abandonare nedoritoare de îndreptare şi mântuire deci până la urmă el însuşi devine iad crezându-se rai şi nu-şi poate da seama că Adevărul este exact invers…. aşa că deosebind îndreptaţi omul şi aduceţi-l întru Lumină, mântuiţi-l în interior de la Dumnezeu ca să fie şi să rămână întreg întru Adevăr.  

15. Constataţi apoi, privindu-vă din afară ca pe altcineva, făţărnicia şi obedienţa faţă de Dumnezeu a omului exterior băgat sub mască şi ascuns în el însuşi şi care-şi ascunde interiorul omului din interior prin obedienţă, nepricepând că aşa nu face el pe placul lui Dumnezeu ci pe placul păcatelor şi al satenei încercînd cu viclenie prin acest joc al cuviinţei de faţadă să-l fraierească şi pe Dumnezeu, făcând înaintea Lui pe prostul şi păcătuind să-i facă pe placul maririi sfinteniei Sale sau linguşind stăpanii si şefii oriunde are el interes de scăpare de răspundere, plecaciuni înaintea şefului sau apropiatului său mai puternic, ca prin linguşitoare obedienţă şi înşelare să-şi scape mai uşor pielea şi comoditatea fără pocăinţă şi fără îndreptare.

16.  Omul interior ascuns în omul exterior având un suflet lichid ca mercurul, plin în inima lui cu pofte, cu simţuri şi gusturi interioare pervertite şi având o minte internă ce umblă prin propriile organe, ochi, inimă, limbă, gât, plămîni, coaste, stomac, creier, gură, burtă… haotic… dorind să simtă şi să trăiască pofte şi plăceri păcătoase, nu ştie nici până azi că mincihurăul e rău şi că el însuşi în general e un om trufaş, turbat, nebun, dement, rău, prost, mincinos, tupeist, foarte păcătos şi orb ce greşeşte mereu, grozăvindu-se greşind sau nepăsându-i de ceea ce calcă în picioare cu trufie şi preluînd puterea şi stăpânirea de la omul exterior în care se află îşi permite orice de parcă n-ar fi văzut de nimeni sau de parcă el ar fi stăpânul tuturor celor care îl văd, îl ştiu sau îl cunosc, închipuindu-se şi crezându-se aşa ca leul turbat, un rege crud peste animale sau ca tiranul nedrept, un stăpân rău peste propriul popor sau peste vecini şi celelalte popoare, socotindu-se în acelaşi timp bun şi luminat şi dorind ca astfel să fie socotit şi pus în cărţile de istorie.

17. În trăirile lui interioare, în acţiunile sau în stările sale, omul interior, stabileşte relaţii fireşti, normale însă derapând de la direcţie, de la intenţie, de la poruncă şi încurcându-se la limbă şi simţiri îşi face şi tot felul de relaţii amăgitoare: relaţii de interior ce se află în interiorul omului interior sau relaţii de exterior ce ies din el şi care unele merg aproape iar altele merg şi se stabilesc pînă departe, în general relaţii de putere, unde prin putere se înţelege neascultare de Dumnezeu.

18. Multe din relaţiile omului interior sunt relaţii de prietenie, de apropiere sau de parteneriat în interesele sale normale şi fireşti dar involuntar îi apar în permanenţă şi relaţii amăgitoare de parteneriat în răutate şi răzbunare comună atunci când se află el în lupta pe care o duce împotriva inamicilor comuni.

19. Alte relaţii care apar în omul interior sunt relaţii de asociere şi parteneriat la profit şi distracţie, multe din ele fiind la fel de amăgitoare şi ele se dezvoltă în omul interior atunci când el vicleneşte acţionând împotriva fraierilor şi proştilor pe care-i exploatează şi-i păcăleşte.

20. În general toate relaţiile amăgitoare, ce apar în omul interior care le întreţine şi care cu timpul deşi ele cresc şi se dezvoltă trec neobservate, sunt rezultatul derapajelor, încurcăturilor şi cedărilor sale sub asaltul mituirilor şi consolărilor mincinoase, date sau primite, prin care învârtoşîndu-se şi alunecând în minciună şi bârfă omul interior piere sau merge la pierzare.

21. Pornit la luptă, fără să-şi dea seama când derapează de tot şi când inversează direcţiile şi schimbă sensurile confundând ţintele, omul interior cade în orbire, din neputinţă, din nemulţumire şi din greşală, fără să înţeleagă cum.

22. Se trezeşte prea târziu amintindu-şi cum uneltind şi erijîndu-se la putere sau la comandă a ajuns de s-a răzbunat până la urmă exact invers, pe dos, greşind faţă de intenţia bună de luptă pe care o avea iniţial, făcând exact aşa cum n-ar fi vrut să se întâmple, ajungând unde n-ar fi vrut să ajungă, sfârşind prost ca orice trădător, căzând şi pierind numai pentru că i s-au amestecat dorinţele bune cu poftele cele rele, de putere, de mărire şi de stăpânire pe nedrept, nevenindu-i să creadă cum de s-a lăsat sedus atât de uşor de tentaţiile produse de privilegieri şi lux, de opulenţă şi comoditate, de cinism, mândrie, aroganţă, exclusivism, auto-îndreptăţire, profit exagerat, tentaţii de îmbogăţire prin  fraiereala proştilor şi exploatarea săracilor… cum de şi-a încurcat viaţa în aşa hal de a ajuns singur ca într-o capcană pe un drum fără întoarcere ce duce sigur la dezastru.

23. Încercând să-şi analizeze şi să-şi descâlcească situaţia nu-şi poate explica cum de omul interior din el însuşi a ajuns dintr-un credincios bun un ratat penibil cu sufletul pustiu şi gol de iubire însă plin de prea multe relaţii amăgitoare care nu-i mai permit să iasă din necazul şi deznădejdea în care a căzut simţindu-se disperat şi fără scăpare aşa cum se simte fără scăpare un vierme lacom ce întreţine relaţii blestemate de concurenţă cu alţi viermi pentru bucata de carne crudă pe care o devorează ştiind că ea se va termina în curând sau aşa cum se simte o musculiţă beţivă ce lovindu-se de bec şi căzînd se încurcâ în firele unei plase de paianjen care lipindu-se de ea o leagă înâlcindu-se tot mai tare cu cât ea se zbate mai mult, sau aşa cum se simte un om neglijent căzut în nisip mişcător care cu cât dă mai mult din mâini şi din picioare se afundă tot mai adânc simţind că i se apropie sfârşitul.

24. Omul interior în lupta sa cu răul are multe dorinţe bune creindu-şi relaţii şi intreţinând relaţii insuflate de Credinţă, dorind să se cureţe şi să distrugă răul din el însuşi sau să-l scoată de tot afară, lepădând mita şi consolările mincinoase şi orice alunecare sau derapaj, însă oricât ar fi de bune dorinţele şi intenţiile sale pozitive el pe tot parcursul acestor tendinţe şi atitudini de auto-curăţire şi ascultare de Dumnezeu stabileşte involuntar şi întreţine inconştient şi foarte multe relaţii la fel de rele, amăgitoare şi pierzătoare ca cele ce apar involuntar când omul interior nu luptă deloc sau ca atunci când se luptă mai încrâncenat cu oricine, căutând să se răzbune pe cauzatorul şi pe vinovatul situaţiei nefericite în care a ajuns ca viermele lipsit de carne, ca musca beţivă încurcată în plasă sau ca omul prost căzut în nisip mişcător care cu cât bâzâie şi se scuză cu atât mai mult se acuză şi cu cât se nemulţumeşte mai tare pentru soarta sa tristă pe cineva cu atât se rătăceşte mai mult până se pierde.

25. În tot acest război provocat pentru o cauză dreaptă şi în această lucrare de nimicire a răului şi de curăţire omul interior greşind mereu îşi face relaţii de prietenie sau de parteneriat involuntar, la spate sau deasupra sau în el însuşi, cu păcatul, cu viciile, cu dracul, cu răul din el, cu satana, cu alţi oameni sau îngeri necuraţi sau cu duhurile rele şi înşelătoare care îl bântuie.

26. Neputându-se opune stabilirii acestor relaţii, pe direcţia în sus, în spate sau lateral, dându-se mare, se întovărăşeşte cu răul stabilind cu naivitate relaţii de prietenie pentru a face rele şi în ciudă lui Dumnezeu de parcă ar realiza ceva bun şi de dorit şi nevăzând trădarea şi desfrânarea şi neînţelegând capcana necredinţei în care intră vrea să demonstreze tuturor, sfindând prin stabilirea şi restabilirea acestor relaţii nefaste, că el este chiar mai bun ca oricine şi chiar mai bun ca Dumnezeu din moment ce iată, el poate şi acceptă să devină prieten chiar şi cu dracul când se ştie că o astfel de relaţie de prietenie nefastă şi nedorită duce numai la rău.

27. Prostia asta contrară învăţăturii şi contrară sfaturilor părinţilor cu experienţă, prin care înşelatul primitor de relaţii se crede mai sfânt şi mai bun ca Dumnezeu, o face ispititul autoamăgindu-se pe neştiute, şi apoi, omul interior din el obijnuindu-se şi plăcându-i prostia şi distracţia din ea, întovărăşindu-se mereu cu răul din el însuşi sau din vicii, din duhurile rele sau din dracii văzuţi şi nevăzuţi, acţionează împreună cu răul care lipindu-i-se pe undeva, de exemplu în spate şi devenindu-i foarte apropiat sau ataşându-se de omul interior pe parcursul acţiunii sale păcătoase ca să-i amplifice forţa şi acceleraţia săvârşirii răului, spre grozăvie, îi devine omului, la momentul respectiv sau cu timpul repetându-şi viciul, stăpân şi aşa se ‘’trezeşte’’ omul că a ajuns sclav răului iar apoi văzîndu-se şi simţindu-se dominat şi ţinut în teroare de omul interior supus răului se surprinde şi constată că spune fără să vrea tot felul de rele cu nepăsare şi cruzime împreună cu răul, devenind el însuşi rău şi făcând multe rele fără să se poată opune, păcate grave ce par simple glume simpatice sau ironii, defapt toate faptele astea ‘’nevinovate’’ şi toate glumele ‘’copilăreşti’’ pe care le spune fiind pline în interior de tupeul necredinţei, al trufiei şi al contrazicerii… de răutate, purtînd ca o haină sau ca un trup pe deasupra o aparenţă: a iubirii, a dreptăţii, a toleranţei, a blândeţii sau a smereniei şi copilăriei.

28. Omul interior brusc sau treptat face ce  face şi ajunge unit şi partener şi în relaţie cu răul, care îl domină şi îl controlează, chiar în locul din care se iniţiază acţiunea, chiar în puterea şi energia potenţială necesară, chiar în sursa vorbirii din suflet, din minte, din vedere, din inimă, chiar în originea din sens opus pe direcţia faţă de ţinta căreia îi sunt adresate cuvintele pentru stabilirea relaţiei, chiar în spatele originii sursei de vorbire, de vedere, de simţire, de înţelegere, de amintire, exact acolo unde nu se aşteaptă şi unde nu-i vine să creadă că e unit cu răul care vrea mereu să-l stăpânească şi să-l hrănească cu venin, minciună, bârfă şi pârâciuni.

29. Răul, fiind foarte apropiat sau fiind chiar lipit în spatele sursei din om în locul de unde omul vorbeşte sau priveşte,  simte şi gustă, stă ascuns stabilind relaţii şi trăiri comune cu omul interior de parcă s-ar hrăni reciproc relaţionînd şi schimbând între ei plăcerile răutăţii şi astfel vorbele rele, trufaşe şi cuvintele necredinţei se manifestă în jur, în interior şi în exterior, în mod misterios şi ispititor încât omul astfel însiropat cu venin şi întuneric nu observă cu cine se asociază sau cu cine are relaţii de parteneriat… şi asta se întâmplă mai ales atunci când în nemulţumirea sa plină de bârfă proaspătă el se revoltă nedreptăţit mâniindu-se şi vrând să se răzbune pe rău, nevăzând şi nedeosebind că tocmai vrea defapt să se răzbune pe binele pe care, el împreună cu răul crezându-se mai buni, îl crede şi îl vede ca pe un mare rău ce trebuie străpuns, distrus, nimicit de îndată cu totul.

30. Nu vede nicicum şi nu simte bine şi nu pricepe relaţia nefastă şi parteneriatul la rele pentru scopuri amăgitoare în care a căzut unindu-se cu răul de deasupra sau din spate sau din interior pe care integrându-l ca partener ajunge chiar să se auto-definească şi să îl considere el însuşi, crezând că el este şi el şi răul ce nu este el, socotindu-se una cu răul comun şi cu interesele comune ale răutăţii, simţind de acolo că-i vin satisfaţiile minciunii măririi de sine şi dorind mereu cu răutate, de acolo, răzbunare sau distracţii ironice şi batjocuriotare semeţe sau având de acolo înclinaţii şi tendinţe de adulari egoiste şi stări de încântare mincinoasă de sine.

31. Omul interior îşi stabileşte relaţii nepotrivite chiar cu sine însuşi sau cu spectatorii văzuţi şi nevăzuţi ai lumii închipuite înaintea cărora dă spectacolul răutăţii şi al vanităţii arogante sau pe cel al victimizării pe nedrept, dându-şi satisfaţii şi întreţinându-şi relaţii de simţire şi trăire cu viciile sau cu păcatele în aplauzele şi mirările spectatorilor visând şi programând şi trăind scenarii şi planuri semeţe de distrugere a fetelor, a copiilor fără apărare sau a tot felul de nevinovaţi, pe care îi transformă în ţinte ale răutăţii şi păcătuirii sale, trimiţînd asuprsa lor inconştient prin înşelare şi răzbunare toate bârfele şi cuvintele blestemate şi toate ispitele spre deliciul spectatorilor, al oamenilor trufaşi mai puternici în răutăţi şi a dracilor de care se teme şi pe care-i slujeşte involuntar cu naivitate.

32. Deci e vorba de aducerea la lumină a relaţiilor interne ale omului interior şi de înţelegerea naturii lor pentru curăţirea şi schimbarea în bine a omului, relaţii şi trăiri de care omul întreg nu-şi dă seama, nici cu cine le are şi nici pentru ce, relaţii lipite şi foarte apropiate, relaţii noi sau derivate din alte relaţii şi care integrează în sine pe cineva sau ceva, relaţii neclare, ascunse, ce se stabilesc şi se întreţin, cresc şi se dezvoltă în om atunci când vrea prin luptă să facă dreptate şi curăţenie.

33.  Lucrarea necredinţei omului nesincer şi acuns prin care omul interior crează, stabileşte şi întreţine relaţii mincinoase şi ascunse, prin care se preface perfect că nu se preface deloc de parcă s-ar smeri sau de parcă ar face pe plac aproapelui, lucrare pierzătoare şi distrugătoare de Dumnezeu şi de iubire din om, prin care el îşi permite orice, îşi dă dreptul de exemplu să spună cu simpatie ca pe o glumă sau ca o mustrare sau ca o certare cuvintele necredinţei, ca siguranţă şi ca proorocie, cu aparentă prietenie sau cu tupeu, dând să facă pe prostul sau pe deşteptul sau pe apropiatul libertin în care poţi să-ţi pui încrederea prietenească, sau îşi permite să facă spurcările desfrânării şi înşelării ca sfidătorul, cu nepăsare şi violenţă, distrându-se parcă eliberat şi rebel ca să se simtă apropiaţii mai bine şi anturajul să îndrăznească mai uşor să păcătuiască sau de exemplu îşi permite când se joacă trişând să calce regulile ştiind că fiind mai puternic nu o să i se întâmple nimic sau îşi permite, riscând totul, să facă rele violente mai ales în ciuda adevăratei cuviinţe, pârând şi bârfind cu tupeu şi aroganţă ca să aibă curajul să frustreze şi să dispreţuiască şi alţii aşa ca el, să hulească, să denigreze, să ocărască molipsindu-se de trufia şi obrăznicia lui sau de trufia întregii lumi… se aseamănă cu familiarismul şi nepotismul distractiv privilegiat a puiul naiv în care creşte dorinţa copilului neascultător şi obraznic de a-şi lucra plecarea pentru că ştie că în ascuns şi-a ales să plece.

34. Până la urmă el o păţeşte mai rău ca în pilda fiuluiui risipitor care lepădîndu-se de Tatăl său pentru cîştiguri lumeşti iluzorii se rătăceşte în lume şi se pierde şi căruia venindu-i în cele din urmă mintea la cap şi revenindu-şi în sine se reîntoarce cu umilinţă acasă, de foame, de dor de părinţi şi de fraţi buni.

35. O păţeşte mai rău prin capcana minciunii măririi de sine care îl ispiteşte să bârfească, să mintă, să pârască, să judece şi să se răzbune cu violenţă şi răutate aşa ca lumea îndemnându-l şi sugerându-i să păcătuiască violând fete sau femei ca tiranul terorist sau desfrânându-se în malahie de copil delăsat şi dat pe mâna unei fete mai mari ca să înceapă să se desfrâneze ea cu el ca şi cu o jucărie, învăţându-l să se corupă mituindu-se cu sine, cu imaginea proprie, cu drogul puterii, al bârfei, al pârii, al cruzimii, al răutăţii, al violenţei care va ajunge să-i stăpânească mintea omului interior din sine şi toate faptele, mişcările, ideile, sentimentele şi gândurile din inima omului  interior care în final ajunge să nu mai poate face altceva decât violenţă şi desfrânare întreţinânu-şi viciile şi răspândind hule trufaşe şi batjocuritoare, înrăindu-se tot mai mult şi închipuindu-şi că aşa devine mai puternic, mai tare.

36. Prin lucrarea drăcească prin care omul decum îl vede pe Dumnezeu îl huleşte, găurind,  băgând şi spurcând tot ce-i sfânt lăudându-se şi grozăvindu-se greşind sau prin care Îl reneagă plănuind şi programând şi ducând planul la finalizare printr-o îndelungă muncă înşelătoare şi ispititoare ca să ajungă şi alţii în ei înşişi la acelaşi rezultat al hulirii şi înşelării în suflet, cât mai adânc prin derularea programului şi a planului făcut pe termen lung, se pierde de tot în lume şi în iad vrînd chiar să nu mai creadă niciodată şi să nu mai revină niciodată acasă la Dumnezeu de frica durerilor şi a ruşinilor, ameninţînd şi şantajând astfel iubirea cu neîntoarcerea lui acasă şi cu alegerile lui tot mai riscante prin care ispitindu-şi soarta şi viitorul pus ca miză la jocurile hazardului îşi riscă de tot cu nepăsare mântuirea şi fericirea… de parcă auto-închiderea în labirint şi în capcana şi prăpastia de unde nu mai poţi să ieşi i s-ar socoti lui de către cineva ca un fel de curaj… purtând un fel de renume.  

37. Înţelegând pe dos şi crezând sfinvers, fiul rătăcitor astfel lucrat de vicii şi serv-vicii acoperite, preferă să-şi joace la risc viitorul bun şi fericirea ca să fie sigur c-o pierde riscând, bravând şi lăudându-se cu exchibiţionism.

38.Merge ca prostul degrabă să le pună în joc ca pe o pradă, forţînd limitele şi şantajându-L şi ispitindu-L pe Dumnezeu, cu puterea, cu credinţa, cu nepăcătuirea, cu dreptatea… deşartă şi fără de Hristos.

39. Îşi surpă credinţa forţînd hazardul şi limitele atunci când alege posibilitatea de şansă cât mai mică şi câştigul cât mai m]are şi când petrece cu naivitate şi entuziasm, timp îndelungat în superstiţiile norocului cel mare, mizând tot ce are  şi ce poate avea la ruletă, la extragerile numerelor norocoase, la prognosticurile sportive, la zaruri, la aparate, la cărţi, la poker, la table, la orice joc al întâmplării superstiţioase şi nedrepte, dovedind, în timp ce bea şi se droghează şi se intoxică cu fum şi cu vorbe murdare, un ‘’eroism’’ plin de un înalt ‘’curaj’’ al jertfei, aşa pare, din moment ce-şi pune toată fericirea şi viitorul vieţii în joc ca înaintea pistolului de la ruleta rusească.

40. Mai mult, practicând alte sporturi extreme foarte periculoase, căutînd senzaţii tari şi fiorii curajului absurd, se pune la încercare în situaţii limită prin jocuri extreme, consumând drogul fricii şi al micii greşeli care în situaţiile respective foarte riscante îi poate fi fatală, aşa ca unui militar al unei trupe de comando aflat în misiune imposibilă pus să calce pe un teren minat tot mai greu de traversat ca să ajungă la ţintă, unde fiecare mină reprezintă un pas greşit, o mică greşală… fatală şi prin toate astea vrea să dovedească şi să facă înaintea tuturor ceva ce nici el nu prea înţelege, e vorba de risipire, în ciuda chemării lui Dumnezeu, a credinţei prin fapte de curaj iluzoriu făcute pentru beţia puterii ispitind la auto-jertfiri deşarte.

 41. Ca să surprindă şi să creeze mirare din suspansul apropierii iminente a morţii la fiecare pas şi la fiecare greşală pentru bani, distracţii sau pentru bârfa lucrurilor nemaivăzute în scopul de a dovedi tuturor în mod practic o capacitate şi un talent şi un cracter şi o personalitate de o înaltă inteligenţă… absurdă şi de o mare genialitate… a laşităţii devine tot mai clar pentru oricine dar şi pentru el însuşi că tot ce face e numai din egoismul puterii şi din semeţie de sine căci din moment ce el a părăsit pe Dumnezeu şi sfaturile Lui mântuitoare înseamnă că tot ce face sfidând şi forţâmd limitele e doar pentru lăudăroşenia nerecunoştinţei… chip al trufiei de risipitor la care se închină împreună cu ceilalţi greşiţi-grozavi ca la o icoană.  

42. Având un lapsus în frenetica lui dorinţă de lăudăroşenie şi neputându-şi aminti exact ceva cu care să-şi exprime personalitatea se mânie vrînd cu multă insistenţă să-şi amintească, dar nu poate oricât ar vrea şi ar insista şi atunci, pentru ca să poată să-şi amintească acel ceva pe care nu îl poate accesa, exact atunci când vrea, alege o soluţie alternativă ‘’eroică’’ sinucigaşe, soluţia inversă, învârtoşată: leapădă sfinţenia şi calea cea dreaptă şi se răzbună păcătuind în el foarte urât, hulind sau spurcând pentru a-şi aminti împlinind practic superstiţia vrăjitorească a lumii şi a propagandei răului din memoria colectivă viciată că păcătuind ai putea avea mai mult noroc şi o viaţa mai îndelungată şi prosper în sensul că răul sau dracul te-ar putea ajuta să treci puntea, şi că după ce o treci, păcătuind,  îţi va fi bine.

43. Urmând mereu superstiţia asta absurdă că păcatul i-ar putea aduce mai multe şanse de reuşită în viaţă, inclusiv că păcătuind o să-şi amintească mai uşor ca şi cum păcătuirea ar fi un panaceu universal, o soluţie bună ieşită dintr-o experienţă practică a unor mari trăitori înţelepţi, el se obijnuieşte să cadă mereu… în ispită, căderea devenindu-I viciu.

44. Şi nenorocirea asta de a păcătui în el însuşi, în trupul şi în carnea lui, ca să-şi amintească mai uşor sau pentru ca să îi iasă pasienţa, dorinţa, intenţia se întâmplă tot mai des din pricina credinţei strâmbe şi memoriei colective lumeşti pervertite de propaganda răului, de bârfa şi superstiţia satului, formată aşa ca o ştiinţă pozitivă, ca un mit, ca ceva supranatural care-i învaţă şi îi îndeamnă pe toţi fraierii ce-i cad în plasă să creadă că răul săvârşit la momentul oportun are proprietăţi benefice şi îi poate face bine şi aduce o viaţă mai bună în viitor, reuşite, împliniri şi o sănătate mai bună.

45. Înşelând şi păcătuind şi desfrânând şi făcând rele fraierul neajutorat ce se vrea îndrăzneţ şi descurcăreţ ajunge şi să obijnuieşte să facă rău crezând că face bine sau că-şi face lui bine deşi e clar că păcătuind el face răul şi făcând mereu răul nu are cum să se aştepte ca să-i fie lui  mai bine de parcă răul i-ar fi de ajutor şi i-ar putea oferi la nevoie soluţia miraculoasă.
 
46.  După ce s-a lovit din greu cu beţii, curvii, bătăi, hule, crime, distracţii, ospeţe, jocuri extreme şi riscante pe mize mari, se programează ca un robot războinic invincibil şi indistructibil, întărindu-se cu semeţie ca să-şi arate altora mereu atitudinea stăpânită, îngreţoşată şi scârbită, tare, atitudine prin care îi risipeşte oricui speranţa că s-ar putea alege ceva bun de el, demonstrându-le mereu că e rău ca să risipească orice dubii şi exemplificându-se mereu ca rău, vicios, stricat de parcă ar fi trăirea asta arogantă un fel de smerenie sau umilinţă.

47.  Părăsind binele îşi dă întruna Fericirea oricui şi pe nimic lepădându-şi Credinţa şi aruncând-o cu nemulţumire şi dispreţ ca pe ceva nefolositor, ca pe un gunoi scârbos,  ca pe un rău de care abea aştepţi să te scapi cât mai repede, ca şi cum prin atitudinea asta trufaşe, arogantă, puternică în a face rele şi foarte întărită la neschimbare ar deveni cel mai tare şi cel mai grozav şi cel mai de apreciat bărbat, tot mai puternic, mai invincibil şi mai indistructibil, cu o faimă şi un renume înfricoşător de care oricine s-ar teme şi astfel stăpînit de rău omul se lasă mâncat pe dinăuntru de viermele puterii pe nedrept care nu se mai satură făcând rele în beţiea minciunii măririi de sine ca un atotputernic şi ca un dumnezeu… dar nu unul bun ci unul rău şi păcăcătos.

48. Practic el întorcându-se în mintea lui în trecut ca să creadă în minciuni şi prejudecăţi pripite, ca un necredincios uşuratic încăpăţânat la nesfârşit, aruncă vina egoismului din orbire şi laşitate pe nevinovat, pe aproape, pe iubire, pe credinţă, pe drept, pe bun, pe sfânt sau chiar pe nevinovatul şi milostivul Dumnezeu căci nu mai poate nicicum altfel din pricina insistenţei vicioase de parcă s-ar afla într-o capcană cu o singură ieşire, o singură soluţie: sfinversarea şi uniunea cu cel rău .

49. Lucrarea asta nefericită ce duce la risipire, rătăcire, pierzare şi nefericire se poate descrie pe scurt aşa: din minciuni vechi credinciosul care cade prin minciuni noi în necredinţă şi în judecată pripită din pricina insistenţei dorinţei de răzbunare stârnită de frustrările neputinţei aruncă vina după interes mârşav pe cine-i convine, minţind în ispita puterii şi în mita plăcerii şi înfuriindu-se foarte se răzbună orbeşte, greşit, fără discernământ şi astfel face păcat sfîrşind orice trăire prin sfinversări cu finalizări păcătoase… întărind mulţumit în socoteala sa greşită şi în părerea lui eronată ca cică chiar ar fi făcut bine.

50.Simbolizând lucrarea cea rea prin 3 litere U, E, Ø de care oricine aflat în ea dacă se simte acuzat te execută cu nemulţumire şi răzbunare împlinindu-le brusc şi scurt cu nemulţumire şi mai crud şi răzbunător printr-o ergonomie maximă se poate explica aşa: 
-Nu crede şi nu vrea să creadă în Dumnezeul Tată Cel plin de credinţă şi de putere bună; necredinţă şi răutate care se simbolizează prin litera U care desfranand prin infiere la pacatosi devine u-mic ca un mickiduuț sau nikiduț, neghiniță-vladuț vampirul.
-Nu crede şi nu vrea să creadă în sfinţenia feciorelnică, duhovnicească şi trupească, a maicii pururea fecioară Maria;  necredinţă şi răutate care se simbolizează prin E rond ca şi cum C-ul credinţei ar avea în mijloc o liniuţă a poftei rele ce iese din inima omului.
-Nu crede în Duhul Sfânt ci crede în necredinţă şi răutate găsind mereu soluţii alternative sau inverse cu care se mituie cum ar fi de exemplu soluţia hulei şi a răutăţii păcătuind prin a băga şi îmbuiba şi viola şi înneca şi sufoca până la moarte şi la nesfârşit cu violenţă stricând O-ul sfinţeniei şi al ochiului drept pentru o închipuită putere trufaşe a răutăţii sale egoiste ce iubindu-se în mod egoist pe sine şi egoismul se minte pentru beţia puterii şi stăpânirii altora pe nedrept; credinţă în necredinţă şi răutate derivată din U şi din E rond ce se simbolizează prin litera Ø sau O străpuns de răul ce pare o dreptate, defapt una strâmbă simbolizată printr-o liniuţă slash / , înclinată în sensul că se închină răului ca să dezbine interiorul sfinţeniei împărţindu-l în două tabere.

51. Cam asta îşi permite: începe cu păcat ( de exemplu alunecând peste femeia desfrânată care îl târăşte din egoism peste ea), aruncă vina cu păcat (pe femeie, defapt pe cea sfântă, pe fecioară) şi finalizează cu păcat (se nemulţumeşte şi se răzbună pe Dumnezeu din frustrare)… avînd iluzia şi superstiţia că face bine, că în general va fi bine şi că îi va fi lui însuşi bine… ca unui pilos dintr-o famile selectă ce trăieşte în lux, ca unui alintat şi răsfăţat, ca unui copil, ca unui pui frumos colorat… ce văzându-se invidiat are impresia că e fericit din pricina trufiei în care urcă treptat căci călcând tot mai mult peste sfinţi, de la cei mici până la cei mai mari ca să parvină, dispreţuieşte exclusivist de sus în jos pe cei peste care s-a suit denigrându-i şi linguşindu-l pe Dumnezeu, nedându-şi seama că se auto-îndreptăţeşte în mod mincinos şi păcătos risipind când îşi permite să judece şi să calce cu trufie credinţa şi sfinţenia celor mici de parcă el ar fi aşa de sfânt şi de mare ca Dumnezeu.

52. Vine şi la pocăinţă dar nu cum se cuvine ci ca un pui de VIPeră, ţinut în sînul lui Avraam, vine arătându-se spăşit, umilit, arătându-se ascultător înaintea tuturor, vine de se pocăieşte, însă nu Domnului ci lumii şi îşi blesteamă pentru ea în ascuns zilele pentru că a crezut cândva în Dumnezeu şi fiind în inima lui la fel de mândru şi trufaş şi încordat ca un arc comprimat aflat sub presiunea minciunilor vechi ale prejudecăţilor peste care presiunea minciunilor proaspete ale bârfei şi pârei îl comprimă şi mai mult, până la maxim, la prima vorbă contrară, socotindu-se jignit, dându-se lovit şi frustrate de neputinţă, se declanşează orbeşte vrând să se răzbune ca un turbat, ţâşnind ca un glonţ împins de explozie şi considerându-se nedreptăţit şi neiubit de Dumnezeu, basculează cu totul şi trece brusc de partea adversă, îşi îndreptăţeşte minciuna şi slujind răutatea se răzbună pentru ea pe Dumnezeu sau pe cel ce a îndrăznit să-l contrazică şi să-l jignească, consolându-se ca o victimă vrednică, ca un nevinovat abuzat cu maximă violenţă.

53. Vrând să scape de consecinţele păcătuirii primeşte totuşi să facă ritualul, obiceiul, ceremonia dar cu făţărnicie şi fără niciun rost, căci neavând credinţă nu vrea să se schimbe în bine, să se îndrepte şi nu-şi pune nici dragostea, nici viaţa, nici mintea în lucrarea de mântuire ci tot ce face e doar aşa ca să se consemneze, să se ştie că a trecut şi el pe acolo, slujind astfel cu viclenie aceleiaşi răutaţi, practic lansând bârfe şi pâre ca la piaţă, vânzând şi cumpărând informaţii pentru informarea unor nefriciţi curioşi pârâcioşi.
  
54. Luat în braţe de Dumnezeu copilul necuvincios nu se rabdă şi sare la bătaie, sare afară din braţe, sare jos, leapădă orice ascultare sfântă de pe Cale ca să se potrivească cu lumea, cu ispita, cu fata sau cu femeia uşuratică, cu păcatul , cu propaganda minciunii memoriei colective, cu răutatea.

55. Reuşeşte aruncarea asta în gol foarte rapid, printr-o mişcare şerpească atee de potrivire perversă ca într-un joc de inteligenţă a copiilor retardaţi ce spun lucruri trăsnite sau a tinerilor întârziaţi care sunt mereu la vârsta cărţilor de colorat,  jocuri făcute pentru alungarea plictiselii, în care trebuie să faci castele din cărţi de joc, din nisip sau din cubuleţe, să refaci imagini din multe bucăţi de carton, să pui piese de domino într-un şir foarte lung pentru ca lovind una să cadă tot şirul şi în toate aceste jocuri de grădiniţă sau de timp liber principala problemă de rezolvat pentru alungarea plictiselii fiind potrivirea… inteligentă.

56. După ce s-a zbătut până a sărit afară ca să potrivească inteligent toate perversiunile îl apucă credinţa că defapt n-a sărit afară, că defapt n-a căzut şi crede el că ştie el mai bine ca oricine orice, potrivind, băgând, îmbuibând de băga mereu idei în capul altora de parcă ar băga aţa în ac, banul în buzunar, şurubul în piuliţă, mâncare în guriţă, dar nu e mâncare ci altceva, e necredinţă şi desfrânare cu perversiuniuni.

 57. Şi apoi se ceartă şi se auto-îndreptăţeşte la nesfârşit, făcând scandal după scandal, contrazicere peste contrazicere şi beţie de sine şi bătaie orgolioasă, teroristă, batjocuritoare, hulitoare, blestemând şi înjurând şi permiţându-şi să-şi rişte şi să strice tot ce are şi tot ce au cei din jur, dansând apoi cu frenezie pe cioburile întregii sale vieţi şi călcând în picioare peste durerile celor pe care i-a lovit susţinînd şi întărind iar şi iar că cică bine a făcut.

58. Părând că-şi revine se ia după mişcarea generală şerpească de organizare şi ordonare a lucrurilor primind făţărnicia ca pe o salvare şi se conformează confortului pentru o slavă bătrânească deşartă lumească ce pare matură şi de dorit ca să dispara ascuns pe undeva întru satisfaţia mulţumitei, avute după un oftat, se reintegrează între ceilalţi făţarnici ai lumii pierduţi de ea şi adormind moare.  

 59. Pricepând deci amarul existenţei lumeşti deşarte şi ce se află în omul interior din om vă rog să luptaţi să vă curăţiţi prin credinţă ca să daţi afară din voi, din inimă, din faptă şi din viaţa voastră toată pleava şi neghina, toată mintea cea rea, nebună şi proastă, toată puterea care nu vine de la Dumnezeu, vărsând şi band lacrimi pline de pelin în umilinţa şi ruşinarea voastră, pentru îndreptare şi pace.

60. Nu vă doriţi să mai fiţi un om lumesc, un om al lumii, un credincios al altor credinţe şi al altor morale, un  martor viclean al păcatelor ca să vă stârniţi poftele şi păcătuirea prin participare la ceea ce vedeţi, nu vă doriţi să mai fiţi un om lipsit de statură, de demnitate, de caracter, un om nedemn şi josnic.

61. Nu vă mai întreceţi în răutăţi ca să primiţi pe drept după faptă şi răsplata, eticheta de mare: pârâcios, misogin , exclusivist, discriminator, pofticios la înşelări şi la perversiuni, bârfitor credul, amăgit amăgitor naiv, vrăjitor fermecător, fals salvator şi încântător, gigolo, fotomodel sexy, curvar, malahist, violator, dezvoltat şi ‘’bun’’ la pat, uşuratic cu multe victime, trişor şi scamator, răzbunător invers, orb şi înnegurat, aprig şi necruţător, risipitor ce se consolează în plăceri, trădător, crud, lepădător, nepăsător, apărător invers, apărător al minciunii, necinstit, hulitor, infidel, furios, fricos, laş, obedient, mânios , greşitor grozav,  îndreăzneţ abuziv, tupeist terrorist, agresiv răpitor, violent, întristător deznădăjduit, leneş, puturos, muncitor fără rost, plictisit interesat, aventurier curios , bolnăvicios molipsitor, hoţ, criminal, ascuns, ticălos, dezbinator, scandalagiu, certăreţ, golan, derbedeu, rebel, libertin, beţiv, afemeiat, măscărici, păcălici, nebunatic, îndrăcit, satanist, mîncăcios, pofticios, lingău, morocănos, mişel, lăudăros, urîcios, jmecher, sadic, nesimţit, bădăran, necuvincios, întărâtor, declanşator, dezechilibrat, timid, fugar, nerăspunzător, mascat, ipocrit, făţarnic, geniu rău… mare, mereu mare şi tot mai mare… gunoi ci  scoţând afară tot răul , toată lucrarea satanicească şi diavolească şi umană cea fără de Dumnezeu s-o puteţi arunca la groapa de gunoi comună împreună cu toată neghina şi pleava, în gheenă, ca să ardă tot acest infern şi iad cât mai departe şi veşnic, într-un foc nestins, pentru ca fumul arderii răului răutăţii să se simtă în vecii vecilor şi să se ştie că noi curăţindu-ne mereu prin credinţă suntem curaţi, drepţi şi iertători, pentru că pe aceştia îi iubeşte şi îi sfinţeşte Dumnezeu, pe cei care se umilesc şi se smeresc curăţindu-se cu modestie şi îmbunătăţindu-se mereu ascultând, iubind şi iertând.

62. Deosebind, luptând cu răul şi curăţindu-vă mereu străduiţi-vă să nu alunecaţi prin judecăţi pripite în gustul trădării, spurcării, înşelării şi răzbunării, în ure şi perversiuni cu pârâcioase, ca nu cumva alegând mereu ca orbii răul în locul binelui pentru gustul puterii, minciunii şi lăudăroşeniei şi reintrînd în tabăra adevrsarilor şi mincinoşilor pe care aţi părăsit-o cândva pentru ca să urmaţi lui Dumnezeu să vă dea prin cap să vă reîntoarceţi la păcătuire, împreună, ca să  vă porniţi împotriva lui Dumnezeu, nemulţumiţi şi răzvrătiţi şi plini de mânie turbată stîrnită pentru nimicuri orgolioase din alte şi alte minciuni şi prejudecăţi pripite, ca să vă apucaţi să duceţi şi voi aşa  ca proştii, descreieraţii şi scrîntiţii, cu fanatism şi încăpăţânare nesfârşită, aşa ca fiii lumii şi ai celui rău, lupta voastră cea rea şi vicleană, a tuturor stîrnitorilor şi lepădăturilor şi scursurilor societăţii ajunse multe din ele cu funcţii înalte în stat sau prin biserici, ţinând de putere şi ducând un război fratricid în ciuda interesului comun pentru mântuire.

 63. Revolta, nemulţumirea, ocara şi lupta pornită cu viclenie împotriva Lui Dumnezeu, a Mîntuitorului nostru, a sfinţilor şi a oamenilor drepţi, apare din necredinţă aşa ca o grozăvie prostească şi ca o îndreptăţire individuală sau comună, aprinzându-se ca un foc de paie pe care torni benzină în cei ce cu superstiţie sunt căzuţi să creadă în bârfa că Dumnezeu ar fi mincinos, nedrept, egoist şi rău şi arzând ei mai repede ca păcura pusă pe foc, se încăpăţânează să creadă în întunericul minţii lor şi în sufletul lor gol şi în inima lor stricată sperând că le va fi lor bine vreodată în viitor, dacă prin absurd chiar ar câştiga bătălia cu Cel drept, adevărat şi sfânt.  

64. Păi ce-ar putea câştiga dacă ar ieşi învingători nişte oameni laşi şi proşti statorniciţi pe veci în minciună, laşitate şi nedreptate care au peste ei răutatea şi libertatea de a face orice rău cu putere? Oare le va fi bine la nesfârşit bucurându-se de victorie? Sigur le va fi rău. Le va fi tot mai rău aruncând  prin bârfe vina cu tupeu împreună cu şarpele amăgitor şi cu nemulţumiţii şi răzvrătiţii unii pe alţii ca mituindu-se cu prada să se consoleze în deşert.

65. Căzând brusc sau treptat din rău în rău şi în mai rău şi din rău în tot mai rău până la moartea şi pieirea cea rea nu vor face decât să-şi pună mereu rău peste rău pe spatele şi pe capul lor înşişi…  aşa ca într-un coşmar de groază care nu se mai termină.

66. Iar căderea asta neştiută şi neînţeleasă şi neluată în seamă le va fi lor ca o cădere într-un hău fără fund, a cărui final, ştiind ei şi simţind că se apropie, oricît ar încerca nu se vor mai putea trezi ci adormind vor renunţa să se mai opună, căzând  complet, în nepăsare adâncă, lăsându-se cazuţi din braţele lui Dumnezeu în întâmplare, în haos şi uitare, ajungând până la urmă ca un neputicios însingurat fără speranţă, beat de putere, beat de egoism . 

67. Veniţi deci până nu e prea târziu să ne lepădăm de toate poruncile cele rele, de toate teoriile cele false şi de toate cărţile cele deşarte ale oamenilor şi ale duhurilor rele şi înşelătoare ca exorcizând şi lepădând pe satana şi pe sinele eu şi sinele tu şi sinele noi, vinovat de egoism şi lăcomie, să primim umilinţa, pocăinţa,  smerenia, sfinţenia şi darul nepăcătuirii ce vine de la Dumnezeu prin ascultarea de El şi astfel mergînd cu înţelepciune pe Cale şi unindu-ne cu El în Credinţă prin purtarea crucii şi a suferinţeţor ce vin de la oameni şi de la lumea lor nedreaptă, să putem birui tot necazul şi să-i putem învinge pe toţi fiii turnului Babel aşa cum a biruit şi i-a învins Domnul nostru Hristos, Mielul lui Dumnezeu cu Crucea, Împăratul ce ridică toate păcatele şi pedepsele de deasupra capetelor noastre.

68.  Hai să dorim din tot sufletul şi din toată puterea Credinţei, a minţii, a inimii şi a trupului, să-L urmăm  răbdând sub Cruce în ascultare de Dumnezeu şi urmîndu-L, pe păstorul cu Crucea, pe Cuvântul lui Dumnezeu până la sfârşit, până la capăt cu multă şi mare răbdare din iubire, să biruim şi să învingem răul în trecerea prin necaz, prin marea roşie, prin marea neagră, prin nisipurile deşerturilor pline de vânturi uscate şi praf toxic şi înnecăcios, prin mocirla nisipului mişcător gata să ne înghită, prin pădurea cea uscată a spânzuraţilor şi a îmbrăcaţilor în haine de păcură care ne hăituiesc ca lupii şi ca şerpii acoperiţi vrînd să se aprindă şi să se detoneze ca teroriştii între noi, prin coşmarul ateist, ertic şi păgân al omului abisal urâtor de părinţi şi de fraţi şi de prieteni şi de fete cuminţi, prin toată grozăvia mitei tuturor amestecurilor viclene istovitoare ale zilelor de ieri şi de astăzi, pentru ca urcând pe Golgota şi pe muntele Sionului spre cetatea Cuvântului, trrecând printre prăpăstii cu grijă pe potecile pline de ghiaţă alunecoasă sau pe panta drumurilor poleite cu bune intenţii şi cu chemări prozelite la ascultări nefolositoare, să găsim Adevărul şi să putem fi liberi cu Adevărat însfîrşit prin El.

69. Născuţi din nou din Adevăr şi din Cuvântul lui Dumnezeu, hai să ne străduim să rămânem în El pentru ca întru El să răbdăm toate ispitele şi necazurile şi căderile pentru ca prin răbdare să ne ridicăm şi să câştigăm sufletele noastre ca să rămânem în veci de-a dreapta Lui Dumnezeu şi împreună cu El.

70. Credeţi încă de aici în Adevăr şi de pe acum slujiţi Adevărului iar mai apoi doriţi-vă să ajungem toţi mântuiţi şi tot mai buni şi mai drepţi şi  mai iubitori ca să putem trăi uniţi cu Dumnezeu şi cu Mîntuitorul, acum şi pururea şi în veciii vecilor. Amin.

(A3) Daţi afară din voi şi alungaţi satanele şi toate spiritele şi duhurile rele, înşelătoare şi mincinoase, fără frică!

1. Dacă vă supără satana din interior sau din jur, minţind în bârna din ochiul care vede în viitor, spuneţi-i mereu aşa ca mine punând foc în starea de prietenie comună pe care încearcă să o creeze şi să o consolideze, ziceţi-i liniştit şi drept fără să strigaţi:

-Ieşi afară din mine satană ispismașe ispititoare şi rea şi piei afară, cât mai departe de Dumnezeu, piei din viitor dacă nu vrei să te pocăieşti până la sfârşit de ispitire şi răutate cautand sa-ti infiezi pui ai minciunii si vicleniilor tale desfranate in dezbinari si pofte de stiinte facute din indoiala si placeri experimentaliste necuvincioase!
-Piei isisisishueUu-viitorăuule uţu, upu, luputzu balaurifer tiranozaur-rex dezlantuit intre mielutze si oitze proaspete ce stai lipit îndărătul sursei acţiunii şi motivaţiilor mele şi minţi în viitor!
-Ieşi afară şi piei pentru că te uiţi la Dumnezeu, la fete, la sfinte şi la sfinţi pismuind si dorind şi gâdind şi făcând răul, ispitirea, poftirea de viitor văzând pe viitor păcătuirea şi mândria ta pismashe si laudaroasa ca fericire, ca să te distrezi cu sarcasm, batjocura si răutate, semeţie şi aroganţă şi pentru ca să dezbini, să distrugi, sa denigrezi, sa nimicesti şi să strici relaţia sfântă şi cuvincioasă a omului cu Dumnezeu, insistand pana cedeza "scapand" saracul de om ispitit.. in capcana ta.
-Ieşi afară şi piei satană din satană din  şarpele din omul cana cu fund dublu, din omul tub, tzeva cu trucuri ascunse, din interiorul din adancul interior din om şi du-te în trecut din viitor, matjafar in spatele Domnului daca ai ceva de comentat si de dat indicatii despre mantuire sau supravietuire.

2. Îndoiala, minciuna, lăcomia, pâra, necredinţa, neghina este sintetizată de Dumnezeu prin litera U, iar plăcerile răutăţii, uşurătatea, perversiunile, egoismul, pleava prin litera E rotunjit. Credinţa este simbolizată prin litera C, Legea prin L, Adevărul prin A, Iubirea prin litera i, Dumnezeu prin D, Harul prin H, iar sfinţenia prin litera O.

3. Tetragrama YHWH care destăinuie numele lui Dumnezeu din veşnicie se citeşte simplu ca în vechime când litera H nu se auzea ci întărea vocala şi reprezenta un suflu viu şi drept al gurii, deci practic se aud doar literele Y şi W împreună purtate de un şuierat ca pe un vînt dătător de viaţă şi care puse împreună, YW, se citesc tainic IU de la IUBIRE, iubirea cea plină de harul dreptei credinţe căci H reprezintă o relaţie dreaptă între dreptăţi exact în mijlocul inimii lor şi o relaţie de viaţă ieşită din răsuflarea lui Dumnezeu.

4. Litera Y este formată din trei i-uri unite ca o sursă şi ca un izvor nesecat al iubirii ce merge în toate direcţiile unde deasupra se formează un V ce vine de la viaţa şi virtutea ce stă într-un singur picior deci pentru stabilitate necesită multă credinţă să poată sta mereu în picioare cu demnitate şi virtute iar litera W este formată din 2 V-uri ca două aripi mari ce se ating şi se suprapun la extremitate, aripi ale îngerilor ce vin de sus, sau sunt ca două braţe ridicate în rugăciune ce se ţin parcă una de alta de mână formând un al 3-lea v mic, deasupra.

5. V-ul vine deci de la virtuţile vieţii şi unităţii divine văzute şi nevăzute iar H-ul nerostit ca un duh suflat reprezintă Harul şi dreptatea şi stabilitatea relaţiei dintre două iubiri credincioase astfel că privind şi citind  putem înţelege simplu că iubirea Lui Dumnezeu, a unităţii Sfintei Treimi se mainfestă prin Har iar unitatea Credinţei în Dumnezeu se realizează prin virtuţile vieţii sfinte în care la înălţimea cea mai mare se situează virtutea smereniei şi cuviinţei care se formează deasupra în relaţia dintre iubiri şi virtuţi YW purtate de şuierul rugăciunii şi al harului H dătător de viaţă şi de virtuţi, din iubire.

4. Lucrarea cea mai simplă de luptă cu răul este să nu te nemulţumeşti şi să nu minţi în viitor ispitindu-te şi să nu cazi răzvrătindu-te în necredinţa U, plină cu bârfe şi pâre şi minciuni, văzută ca viitor, apoi să nu te mitui mulţumindu-te şi consolîndu-te semeţ cu iubirea egoistă E rond şi în final să nu te răzbuni pripit din minciuni violând şi băgând prin O ca să te potriveşti cu răul şi să fii Ø ca lumea împlinitor de ispită căzând prin această lucrare drăcească în totală necuviinţă şi nepăsare, în răul şi hăul cel mare. Deci nu crede necredinţa U, nu te mitui cu egoismul E rond şi nu te răzbuna din bârfe şi pâre pe sfinţenie… băgând ca să fii Ø.
 
5. Daţi afară din voi orice satană şi orice duh necurat luxiferic, nemulţumit şi revoltat pe Dumnezeu ca să piară afară cât mai departe!.. şi veniţi să putem face binele şi numai binele şi să nu mai putem face deloc răul, să nu ne frustrăm că nu putem face păcate pe viitor ci să ne lăudăm cu neputinţa noastră şi cu puterea lui Dumnezeu.

6. Haideţi să stăm cu frică şi să mergem cu încredere, cu frica ce se naşte din Credinţă şi cu încrederea ce se consolidează în iubire din urmarea sfinţilor.

7. Haideţi să avem ţelul măreţ al adevăratei puteri  ‘’Nimic să nu putem face fără Dumnezeu’’ şi fără Cuvântul Său Mântuitor. Amin.  

(A4)Ce este sau cine este răul şi isisisisUu aruncător de vină şi de mite E ce te auto-îndreptăţeşte mituindu-te cu ‘’daruri’’ ca să te răzbuni şi băgând să Ø?

0. Răul  este starea sfinversă faţă de Hristos a unui mort care duce la suferinţă, unde prin mort se înţelege omul fără dreaptă Credinţă în Dumnezeu şi fără viitor curat aflat printre vii sau printre morţi.

1. Când omul mort aflat în starea sfinversă are o atitudine activă ispitind, plănuind şi făcând rele la adresa binelui el este un mort rău adică un necredincios şi un om rău care în mod activ acţionează făcând păcate şi răutăţi mai mari sau mai mici adică este un drac sfinversabil în sesul că lucrarea lui este una împotriva lui Dumnezeu şi a omului.

2. Dacă omul mort aflat în starea sfinversă are o atitudine pasivă, neimplicată, atunci omul este doar un mort adică un om care este rău doar prin trăirile lui sfinverse prin care participă la rău fără să acţioneze şi aşa îşi face rău lui însuşi stând şi hrănindu-şi răul din el şi din alţii cam ca un spectator ce se distrează de rele şi încântându-se cu ele,  voindu-le şi dorind ca ele să se împlinească.

3.  Această stare sfinversă în care în ciuda Dreaptăţii şi Adevărului, în omul interior din intriorul omului, ca un fel de părere subiectivă negativistă şi contrazicătoare, Adevărul este minciună şi minciuna este adevăr este o stare de necredinţă sau o stare de credinţă în necredinţă şi prin ea răul ţine legat pe om în întuneric şi în întreţinerea viciilor.

4. În starea asta greşită, inversă, în omul interior apar tot felul de forţe şi de reacţii astfel că omul stăpânit de minciună, bârfă şi pâră se enervează la culme pe toţi cei şi pe toate cele ce ar putea spune că adevărul ar fi altfel decât cel pe care îl crede el sau îl ştie şi îl simte el pe dos în interior.

5. Trăind exact sfinvers şi simţind minciunile din omul interior ca un adevăr omul se jigneşte, se deranjază şi se irită de orice îi contrazice existenţa lui greşită fiind gata pentru a convinge că dreptatea şi adevărul este de partea sa de orice.

6. Fiind gata să ducă un război total ca un mare doritor de rapidă vărsare de sânge e capabil să jertfească iresponsabil totul, pe sine şi pe alţii, risipind cu un fals altruism tragic şi cu multă nepăsare risipitoare toată viaţa şi sfinenia şi tot binele care ar mai putea fi în el doar pentru a convinge şi a contrazice şi a distruge şi a nimici, pentru a  spulbera pe oricine ar încerca să facă lumină susţinând adevărul Adevărat, urând şi nesuportând îndreptarea de parcă toţi ceilalţi ar minţi şi de parcă ei s-ar afla în stare de minciună şi înşelare şi nu el însuşi care stă exact sfinvers, aşa ca satana crezînd în minciună, în bârfă şi în pâră aşa ca toţi dracii ce-l urmează.

7. Răul îi trimite omului minciuna lacomă de minciuni ca să intre ea în omul interior prin bârfă sub forma unei bârne viclene ca o isipită care profită de concentrarea firească a omului doritor şi curios să afle ceva nou şi de concentrarea omului care vrea să deosebească binele de rău şi să se lupte cu minciuna amestecată cu adevărul din informare, din ştire, din noutatea furnizată şi primind-o el cu naivitate şi din interes ajunge în starea cea rea prin care îşi strică viaţa.

8. Minciuna intră în dorinţa omului printr-o sugerare, printro sugestie, care stă în stare latentă şi potenţială în om şi omul nu se poate opune nicicum ca să n-o împlinească, să nu ducă programul sugerat la îndeplinire când apare prilejul, să nu facă păcatul la momentul oportun cu atât mai mult cu cât superstiţia colectivă îl îndreptăţeşte.   

9. Din dorinţa victoriei asupra răului omul concentrându-se ca şi cum ar încerca să vadă mai bine, străduindu-se cu disperare în lupta de supravieţuire ca un înfometat şi însetat şi concentrându-se mereu să vadă şi să guste şi să simtă tot mai bine, cât mai exact, face ca pofta omului de adevăr să-şi formeze inima şi să o lipească de bârnă sub forma unui şarpe care înghite o bârnă de carne, adaptînd-o la situaţie pentru a nu pierde nimc, pentru a nu risipi nimic, astfel forţând cu putere lipirea întregului canal de comunicaţie de bârnă şi pentru a elimina posibilele perturbaţii şi orice influenţe exterioare ce ar putea erona mesajul, omul cu inima astfel adaptată de la ureche sau ochi pînă la inimă prin stomac, nu mai vrea nicicum să mai permită să intre vre-o lumină pe lîngă bârnă sau vre-un adevăr prin aceiaşi gaură receptoare crezînd că sunt minciuni, erori sau perturbaţii şi astfel ochiul şi urechea formate ca un şarpe lacom până în inimă nu mai vrea să creadă nimic afară de bârna ascuţită în care omul îşi pune toată speranţa înghiţind-o, riscând totul pentru victorie.

10. Aliindu-se cu minciuna din bârnă şi cu bârna, omul laş şi slab şi orbit de minciuna din bârfă şi de propriile pofte rele şi interese perverse şi lacome, insistă să străpungă cu bârna adaptată şi ea sub formă de suliţă ascuţită tot ce-i stă în cale până la ţină şi ducând o luptă înverşunată, ambiţioasă, încăpăţânată, declanşată de nimicuri, pentru realizarea acestui scop, cautând cică Adevărul ca să facă dreptatea, vrând să se convingă şi pe el şi pe alţii cît de multă dreptate are şi că nu alţii ci el însuşi face sigur binele, nu se poate opri nicicum din străpungere şi distrugere dorind cu încăpăţînare să ajungă cât mai repede la locul unde mincina este adevăr şi răul este bine, acolo adânc în inima sa sau a altora şi munceşte din greu pentru ducerea la îndeplinire a acestei misiuni, luptând să străpungă tot mai adânc şi să distrugă tot ce întâlneşte în cale şi tot ce i se opune numai ca să ajungă însfârşit la locul răzbunării.

11. Când ajunge acolo, ştiind că greşeşte dacă se răzbună, stă să se răzbune şi să facă răul dar neîndrăznind aşteaptă un fel de comandă, un fel de motiv, un fel de întâmplare, însă neputându-se opri din înverşunare şi inerţie se răzbună totuşi viclean, fără răspundere, aşa ca în joacă sau ca o încercare de a gusta să vadă cum e sau închizând ochii sau ca un reflex sau găseşte el un motiv sau o acţiune involuntară ca să înscrie golul, să împlinească răutatea prin răzbunare şi o face de parcă nu s-ar întâmpla nimic rău deci cade în ispită păcătuind ca prostul, din greşală şi răzbunându-se invers, pe nedrept, bea bucuria de răul altuia ca pe o băutură care îi îmbată minţile cu împlinirea unei puteri… defapt a unei laşităţi.

12. Starea omului în care, pentru interiorul omului din interior, Adevărul este o minciună în inimă şi o nedreptate în mintea din inimă, dar nu în general ci ca stare de credinţă şi iubire, simţită şi trăită acolo în interiorul şi în mijlocul inimii omului din interior, este o stare foarte rea, inversă, învârtoşată, pe dos, este o negare şi o inversare a sfinţeniei, a iubirii, a dreptăţii însă ea este crezută şi simţită greşit de om de parcă ar fi o stare bună de bine, dulce, glumeaţă, în adevăr, ca o viaţă fericită, împlinită, plină de siguranţă, de ştiinţă şi de credinţă întrun adevăr sigur.

13. Stând omul cu lene şi nepăsare în starea asta interioară rea, sfinversă, el percepe cu supărare, cu enervare şi nemulţumire orice e altfel decât starea lui smintită, învârtoşată, mincinoasă, greşită, crezînd că orice e altfel trebuie distrus fără discernământ şi crezând aşa nebuneşte el chiar distruge practic în el însuşi orice cuvânt şi orice adevăr de parcă ar atenta la ‘’binele’’ lui şi simţindu-se contrazis mereu nu mai poate răbda nici măcar o sugestie, o sugerare, o părere contrară ce ar încerca să-i îndrepte credinţa şi să-l lumineze în Adevăr şi aprinzându-se ca nebunul, lăsându-se scos din minţi, foarte mâniat şi disperat, crezând că trebuie să lupte până la capăt, se determină să distrugă şi să spulbere tot ce e invers de starea lui sfinversă… şi o face şi o tot face la nesfârşit căci pentru el e ca şi cum adevărul şi lumina care ar pătrunde în el ar fi un rău pus peste răul care-şi face plinul şi îl satură de rău în interior până ce nu mai rabdă, până ce nu mai poate nicicum răbda.. şi pornit astfel, supărat şi nemulţumit pe viaţă, nu se lasă până nu se răzbună de tot, greşit, invers, fără discernământ pierind rău în cele din urmă aşa ca un mort rău ce cade şi tot cade în hău şi piere şi tot piere mereu.

14. Nedreapta lui răzbunare şi pieirea lui cea rea şi inversă, pentru o cauză strâmbă şi greşită, ce se bazează pe un neadevăr, pe o minciună veche şi una proaspătă pe care o aude sau şi-o spune singur ori o deduce greşit din context şi cu care îşi întăreşte starea lui de minciună din interior este defapt o nouă trădare, o nouă laşitate, o nouă trecere de partea răutăţii care prin el se satură păcătuind cu băutura bucuriei de noul rău pe care îl săvârşeşte răzbunându-se, bucuria de răul altuia, de răul binelui.

15. Omul interior orbit şi descreierat, necredincios şi nedrept, păcălit de rău să persevereze şi să se tot răzbune cade în întuneric mai adânc şi mai în afara lui Dumnezeu cu cât ajunge să slujească răului prin răzbunări şi cu cât duce la îndeplinire mereu aceaste misiuni pline de cruzime.

16. Amăgit să se întreacă în răutăţi şi răzbunări de parcă astfel s-ar realiza pe sine şi ar face un bine cuiva sau lui însuşi, simţindu-se mereu de parcă s-ar antrena să câştige, de parcă ar urma să învingă, de parcă făcând ar ajunge pe locul întâi, el se crede întro echipă sau întro armată sub comanda cuiva care îl antrenează şi îi înalţă mereu limitele răutăţii ca să fie tot mai capabil de îndeplinirea misiunilor şi amăgidu-se la nesfârşit şi simţindu-se într-un astfel de antrenament omul se rupe de Dumnezeu, se surpă pe interior de tot, fiind nevoit să se ascundă de El şi să-şi ascundă omul interior în sine de orice lumină până ce ajunge ca o fiară turbată acolo în ascuns, acolo undeva în interior.  

17. Deci cel mai rău pentru mine este ca în interior, în ascuns, să ajung să fiu ca o fiară turbată şi gata să explodeze ce stă în inima lui de om interior în starea sfinversă, în minciună şi răutate de parcă ar sta în adevăr, pentru ca împlinind răul prin răzbunare pripită să mă bucur de răul altuia sau de răul meu şi de neputinţa de a mai ieşi vreodată din starea cea rea legat de vicii ca dintr-o puşcărie şi o capcană şi ca dintr-un labirint fără ieşire, fără scăpare, consolându-mă din laşitate că nu mă priveşte ce se întâmplă şi că nu eu sunt în situaţia respectivă.

18. La fel de rău este pentru mine să nu mă pot bucura de bucuria altuia care învinge răul sau de fericirea şi de binele altuia împreună cu el sau împreună cu Dumnezeu, fiindu-mi frică să ies din temniţa minciunii din interior în care m-am  acomodat în lux ca să mă corup cu ea din aceiaşi laşitate.
 
19. Un exemplu la starea sfinversă foarte rea aş putea da folosindu-mă de preasfânta fecioara Maria care complet nevinovată fiind şi care a făcut întregii omeniri cel mai mare bine împreună cu Dumnezeu dăruindu-ne sfinţenie şi milă şi pe Mântuitorul nostru tuturor şi care mereu se roagă cu milă lui Dumnezeu pentru fiecare din noi şi pentru toţi şi care personal face omului care o roagă pe ea numai bine şi omul acela ştie asta… sau mai mult, omul chiar ispitându-se când se uită la fecioară, la fată ştie că el este sursa răului sau a alunecării păcătoase în idei murdare sau în fapte spurcate cu tentative de viol săvârşite în închipuire sau în limbaj sau în intenţie şi voire şi nu fata şi nicidecum preasfânta fecioară deci iată cum în ciuda a ceea ce aude, vede, ştie şi crede şi în contra Adevărului copleşitor şi fără nici o bază reală istorică sau momentană, fiindcă totul întăreşte practic nevinovăţia fecioarei curate care e clar că nu ispiteşte şi nu săvârşeşte păcate şi nu face rău şi cu toate astea, omul orbit şi păcălit de bîrfă şi pâre şi de orbirea lui şi de părerile pe care le are din ceea ce constată crezând în minciuni în mod superstiţios, poate crede ca nebunul în inima omului interior din el exact sfinvers, că cică el ar fi sfinţişorul nevinovat şi că ea îi face răul pe nedrept şi fără niciun motiv fiindcă cică ea este rea şi desfrânată şi ea îl tot provoacă şi îl declanşază voind să facă rău omul care altfel nu l-ar face… deci iată culmea minciunii şi învârtoşării locuind în om căci omul o socoteşte pe ea satană deşi oricine ar putea crede că ar fi imposibil aşa ceva în inima cuiva, referitor tocmai la Ea.

20. E cumplită şi puturoasă o astfel de stare inversă de credinţă aflată în mintea din inima credinciosului şi cu toate că o astfel de stare de credinţă e complet mincinoasă şi nedreaptă omul e în stare să creadă aşa, complet pe dos, invers, cu sfinţenie şi cu realitate istorică şi momentană complet răsturnată şi să stea aşa mort şi rău şi greşit şi să nu-i pese… şi crezând la nesfârşit şi îmbătrânind astfel el crede că aşa cum a fost şi cum e el e bine, aşa cum s-a obijnuit, adirmând că cică numai aşa îi va fi bine şi nu altfel şi că el aşa e bun şi că el crede bine, întrun adevăr bun şi drept spre deosebire de toţi ceilalţi, susţinînd sus şi tare că cică ei mint şi se înşală toţi împreună cu Dumnezeu şi nu el care practic şi-a făcut această părere în contra oricărui Adevăr elementar, simplu şi imposibil de neglijat. 

21. Pe scurt lucrarea răutăţii, care îţi dă soluţia ispitei şi bucuriei de rău, care te duce şi te ţine în starea asta sfinversă, este minciupâra concentrată cu putere nemulţumită amplificată pe direcţie strâmbată ca să te răzbuni pe sens invers, contrazicând şi băgând idei şi bârne cât mai adânc pentru ca să bei bucuria de răul altuia până te saturi ca să te consolezi înălţându-te şi îngâmfându-te semeţ cu aroganţă în trufia vieţii ca un egoist lacom ce iubeşte să stea în minciună pentru a se auto-diviniza crezând cu tărie că minciuna vieţii lui şi a inimii lui este un adevăr şi o dreptate.  

22. Omul sau tînărul privind la fată crede că vina lui e defapt vina ei şi nu poate şi nu vrea să creadă nicicum că el poftind şi pârând  păcătuieşte defapt şi nu ea.

23. El crede invers în inma lui în ciuda diferenţei de putere dintre el şi fată, că cică ea îl ispiteşte şi că ea e vinovată pentru că este fată şi crezînd pe dos nu poate ieşi din argoanţa şi trufia asta şi ajungând să nu vrea să se umilească şi să nu vrea să-şi ceară iertare de la ea pentru credinţa lui nedreaptă şi pentru fapta lui rea cu care se ispiteşte, preferând din mândrie credinţa lui în minciună, bârfă şi înşelare şi persistând în părerea cea rea ce o are despre ea pe nedrept.

24. Din această lăcomie şi lene spurcată şi chinuitoare a credinţei în minciuni sau a necredinţei în Adevăr trebuie ieşit iar minciuna vieţii trufaşe a omului interior cu inimă şi minte învârtoşată trebuie învinsă, spulberată deplin şi aruncată afară din om oricât l-ar durea şi l-ar chinui această luptă pentru că altfel e pierdut, e mort, e sortit mocirlei, gunoiului, întunericului păcatelor şi e o pradă uşoară în colţii răului supus răutăţii care preschimbă pentru rău omul în cuţit, în sabie, în suliţă, în săgeată, în glonţ, în ghiulea, în bombă, în rachetă ca să distrugă binele.

25. În capul unghiului, în vârf, în tăiş, în  ascuţiş, se află Hristos. În înveliş şi în structura concentrată şi oţelită a  trupului şi carcasei elementului se află tot El ca un scut iar în interior, în miez, în inima acestei credinţe ergonomice se află um motor energetic şi toate funcţionează împreună mecanic, robotic ca un mecanism viu, integru, stabil şi astfel racheta, săgeata, glonţul, cuvântul, omul merge înainte din iubire spre ţintă pe direcţia cea bună, spre Dumnezeu ca să intre în iubire.

26. Nemulţumirea, revolta, răscoala care sunt declanşate prosteşte şi ies din semeţiile lăcomiei, lenei şi egoismului prin minciună şi necredinţă în Dumnezeu pentru pofta de plăceri lacomă şi la fel de egoisttă este defapt ispita care duce prin auto-îndreptăţire din mândrie şi necredinţă escaladată la  strâmbarea direcţiei sau la bascularea şi inversarea sensului pe direcţie prin judecăţi mincinoase pentru ca apoi să se poată răzbuna cu răutate pe cauzatorul nemulţumirii ca şi cum ar fi totuna cu vinovatul, aruncând asupra lui vina, istovul vinei şi istovul răbdării, dacă e posibil prin a-l străpunge cu ură ca pe o ţintă şi al dezbina în toate direcţiile spulberîndu-l.

27. Pentru asta omul are nevoie de o forţă mărită şi de aceea trece brusc la furt de combustibil din rezervorul propriu al rachetei care s-a format din sine şi după ce a schimbat direcţia spre o ţintă greşită îl detonezază la spatele rachetei, ajutându-se cu îndemnurile prin cuvânt scoând explozia mult fum negru toxic, otrăvitor, fumul înfumurat al răutăţii.

28. În timpul acestor manevre, de schimbare a direcţie sau de sens spre o ţintă greşită, de furt de combustibil din rezervorul propriu, de detonare a lui la spate pentru mărirea forţei şi vitezei de accelerare pentru împlinirea mai eficace a intenţiei, defapt pentru împlinirea mai uşoară a căderii în ispită, practic se împrăştie în organism un anumit fum  cu gust, e gustul necredinţei, al minciunii măririi de sine, al puterii de stăpânire tiranice din egoism, al urii şi al răzbunării din judecăţi pripite,  împrăştiindu-se în organismul viu un fel de beţie a minciunii puterii de sine şi a măririi şi gonflării de sine, dar pentru ca eficienţa să fie maximă are loc o ispitire sexual alunecoasă cu modificarea structurii şi a gustului care devine dulceag ademenitor ca imaginile fetelor dezgolite ce vor să facă perversiuni cu bărbaţi… şi acest amestec devine pentru fraierul care tocmai cade în ispită foarte îmbietor ca un fum negru într-o apă alunecoasă dulceagă.

29. La asta se adaugă decredibilizarea dreptei credinţe şi a persoanelor cinstite implicate prin dispreţuiri, prin modificarea valorilor, a mărimilor, a realităţilor, a importanţelor, a relaţiilor şi a raporturilor dintre toate fiinţele şi elementele componente pentru ca opoziţia la acţiunea, strâmbă, greşită, învîrtoşată, ce ţinteşte nevinovaţi, să fie minimă.

30. Odată realizată această reiniţializare şi adaptare la condiţii şi la cerinţe pentru ca să fie cât mai posibilă alunecarea prin gustul format din amestecul necredinţei, al strâmbării direcţiei şi inversării ţintei şi din poftele uşuratice alunecoase sau distractiv glumeţe, păcălitoare, ce stârnesc mintea şi râsul prin glume şi prin teorie răstălmăcită şi reevaluată în mod pripit şi nedrept pentru ca motivaţia să fie cât mai credibilă, se trece la aruncarea vinei în mod ascuns pentru consolarea fricii şi laşităţii printro mită percepută ca dar, ca merit sau eroism public şi se cere imperativ împlinirea răzbunării, a execuţiei, a străpungerii ţintei, a distrugerii ei cu totul pentru a se putea împlinii puterea, a se putea exercita stăpânirea… defapt una pe sfinvers, adică se doreşte defapt împlinirea nebuniei răutăţii teroriste, a minciunii puterii măririi de sine pe bază de minciună, lăcomie, invidie, desfrânare şi egoism, înălţându-se omul pe sine exact ca un şarpe de aramă, bine oţelit la vârf şi la scutul trupesc şi transformat în suliţă ultra inteligentă, în săgeată înţeleaptă, în glonţ cu cap vidia, în rachetă atomică de ucidere în masă, în vorbă crudă, în hulă, în înjurătură, în batjocură, în distracţie, în blestem, în nepăsare nimicitoare, în depravare, în lux, în bordel, în bani, în mocirlă, în iad… cu accentul pus pe finalizarea cu success şi obşinerea punctajului adică pe înscrierea golului ce duce dezastru, la distrugere şi dărâmare totală a binelui.

31. Pentru ca reuşita planului viclean ascuns şi neştiut de fraierul care se transform în şarpele purtător de bîrfă şi pâră devenind un fel de poartă a iadului, un fel de canal de împlinire a răutăţii, e nevoie ca ţinta să se afle întro stare cât mai labilă, mai clintită, mai clătinată, mai indoielnică, mai nelămurită, mai confuză, mai rătăcită, mai înnegurată, mai rătăcită, mai adormită, mai întunecată, mai tulburată, mai nesigură şi abea atunci se poate da atacul final, atunci când şi ţinta nevinovată se află şi ea în situaţie grea, aşa ca Moise, Iov sau Daniel sau ca Hristos în drumul Său spre Golgota… dar nu e vorba numai de marii sfinţi ci de oricine care e atacat prin păreri simple şi prin cuvinte obijnuite de neluat în seamă ca să îşi piardă Credinţa şi singur ca prostul să constate şi să-şi spună dîndu-şi cu părerea că alegerea cea rea e de dorit.     

32. Răul dă atacul cel mare mai ales când cineva se află în criză, în boală, în necazul cel mai mare şi tu tocmai atunci tulburat te bucuri ca un pârâcios… şi ca un paralizat disperat nu-i poţi face nimic bun ci crezi în nişte vobe goale, simple, omeneşti, ce par fără importanţă dar care conţin în interior nişte răutăţi satanice ascunse prin care răul te răstoarnă complet din starea ta de Adevăr şi de Dreaptă Credinţă lucrătoare de milă făcându-te să nu mai doreşti să asculţi şi să dărui bunătate şi iubire din iubire.

33. Victima cere viaţă de la Dumnezeu cu ultimele puteri, cere ajutor de la apropiaţi, vrea milă şi tu văzîndu-o că se chinuie, că  moare şi că nu prea mai are şanse de scăpare, te apuci să te bucuri de răul şi îndoielile sale cu răutate chiar dorindu-i să-i fie şi mai rău, vrând pe deasupra să-i mai şi îînfigi aşa ca alţii altădată, pe la spate, ca boala sau criza sau ca necazul, în gaura gurii şi a cuvîntului ce se cască, ‘’cuţitul’’ otrăvit al necredinţei, plin de venin şi bîrfă ascuţită printre zimţi, cît mai tare şi cît mai adînc în rană, în rana lui cea deschisă, în gura lui umilită care cere scăpare, spărgînd gardul, străpungând poarta,  împlinind parcă cu uşurare după o supărare pentru o încîntare un fel de superstiţie ca un blestem al prejudecăţilor pripite şi pline de minciună motivându-te că cică o merită.

 34. Chiar te distrezi mascat când  în disperare neputincioasă, având bucuria asta prostească şi rea ţinută ascuns în suflet, dai ca făţarnicul ipocrit să-l ajuţi, să te apropii şi luînd pe afară o mimică necăjită, tristă, preocupată, grijulie, dreaptă, competentă, salvatoare,  te arăţi înţelept prin vorbe şi îndemnuri de parcă chiar ai vrea să-l ajuţi. Nu vrei! Eşti laş şi ipocrit! Defapt vrei să-l dai pierzării şi dacă se poate fără ca să ieşi tu vinovat.  

35. Dacă vezi că nu-ţi iese jocul de scenă te răzbuni pe victima muribundă sodomizând-o şi gomorând-o în direct sau dacă nu se poate atunci măcar în închipuirile şi trăirile tale bolnave, consolîndu-te cu superstiţia că asta e cea mai bună soluţie şi că aşa va avea sigur norocul să scape… aplici pe loc un fel de vrăjitorie, un tratament criminal de credinţă dar salvator de trup preschimbînd la final omul credincios într-o buruiană otrăvitoare în speranţa că brusc va ajunge direct în iad chiar mai înainte să moară…. din moment ce ca fraierul îţi urmează sfatul, soluţia şi tratamentul spurcat.

36. La fel îţi faci şi ţie când tu însuţi eşti în criză, te ascunzi, te îmbeţi, fumezi, înjuri, blestemi, te nemulţumeşti, te revolţi, te răzbuni, fugi, te sinucizi şi nu mai vrei să crezi, nu mai vrei să rabzi, nu mai vrei să lupţi.

37. Din trufie şi mândrie nu poţi şi nici nu vrei să ceri ajutor deloc lui Dumnezeu ori dacă totuşi Îi ceri şi Lui ajutorul, făcând-o şi pe asta, il ceri la modul amăgitor şi ispititor căci o faci doar ca să nu-L urmezi ci pentru a cere în momantul imediat următor sfatul şi ajutorul altcuiva şi al urma pe acela, mereu pe al altcuiva, al câtor mai mulţi, unii chiar mincinoşi, vrăjitori, răi, satinişti, în speranţa măririi şanselor de reuşită, insinuînd cu mândrie îngrijorată că Dumnezeu n-are dreptate sau că minte sau că nu te-ar putea nici El ajuta…  şi umblii să faci asta uneori ca naivul sau ca disperatul dorind să te vindeci tu sau apropiaţii tăi, mergând să te ‘’mântui’’ şi să-ţi zideşti tu sau alţii ori să-ţi rezideşti dărâmătura exact aşa ca lumea, exact aşa ca ceilalţi ‘’mari’’ ziditori care au lepădat piatra Credinţei pentru lume sau pentru sine şi pentru minciuna din sine, nepunând nicicum la socoteală în lucrarea lor şi piatra cea lepădată de zidari, piatra Adevărului, a Mântuirii, piatra cea sfântă din capul unghiului ajunsă acum 2000 de ani pe Cruce pentru noi, iubirea dreaptă şi fidelă lui Dumnezeu.

38.. Închipuiţi-vă oameni buni cum ar fi deci să te ‘’rezolvi’’ şi pe tine însuţi cu vîrf şi îndesat şi dînd pe afară, la fel de urât, la orice supărare şi nemulţumire care-ţi apare, aşa cum îţi place să ‘’rezolvi’’ victimele aflate în ultima fază, în agonie. Oare poate fi ceva mai trist?.. o făptuire obraznică, neruşinată mai ‘’extaziantă’’ şi mai amară? O soluţie mai prostească şi mai înşelătoare, mai rea? Nu cred.

39. Se întâmplă cu victima, oricine ar fi ea, exact ca în pilda celui căruia i-a rodit ţarina prin ‘’meritele’’ sale sau ca în pilda celui căzut între tâlhari şi a samariteanului căruia i s-a făcut milă de el deşi avea altceva mai bun de făcut, aşa precum aveau toţi cei ce l-au evitat neluîndu-l în seamă de parcă nici n-ar fi existat.

40. Trecând pe acolo puternicii şi mai marii zilei iată că l-au nesocotit şi l-au neglijat mai rău ca pe un om mort, pentru că oricine oricît ar fi de rău, când vede un mort anunţă autorităţile… şi n-ai cum să nu vezi un om întins pe jos fără să te sperii cu groază.

41. Noi astăzi suntem şi mai răi,  nu mai avem milă şi nici timp pentru ea iar dacă totuşi ea ne apare în suflet atunci precis nu e una cinstită ci una deşartă şi sucită, rezultată din informaţii mincinoase şi bârfe, din prejudecăţi pripite şi dominate de minciună, e strâmbă sau inversată, astfel că practic noi în general avem defapt milă de păcat şi de rău slujind prin atitudinea şi trăirea şi fapta noastră răului şi împlinirii oricărui rău al răutăţii… din ‘’milă’’.

42. Vrem să stăpânim peste alţii şi peste noi, să ne controlăm, dar nu aşa ca şi nişte părinţi buni şi drepţi şi iubitori, nu aşa ca soarele şi luna, ci mai degrabă ca nişte îndrăzneţi nepăsători cărora nu le pasă de nimic făcând răul ci se bucură ca proştii, nepricepând la nesfîrşit, că defapt se bucură de răul lor căci ei înşişi singuri prin necredinţa şi faptele lor se înrăiesc, iar răului  îi este rău şi îi va fi rău şi tot mai rău pentru că crede strâmb şi rău şi sfinvers şi face rău şi iubeşte răul, deci îi este deja şi îi va fi rău oricât s-ar amăgi consolîndu-se sau mituindu-se crezînd că răului îi va  putea vreodată fi altfel decât rău.

43.  Răului îi este sortit să piară iar dracului să se întoarcă între îngeri iar omului să se mîntuiască. Nu e oare bună voia asta milostivă a Domnului când a dăruit vieţii o astfel de soartă fericită?

44. Eu cred că o mai mare libertate dacă ar da Dumnezeu răului  îi poate face rău chiar răului ca fiinţă, deci cum ar putea-o dori cineva? Nu poate decât dacă e nebun de tot să-şi dorească aşa ceva, adică nu poate fi decât rău cu sine însuşi dacă ajunge cineva să dorească ca răului să nu-i mai fie rău ci bine pe viitor făcând mereu răutăţi.

45. Practic se auto-încarcerează şi se auto-înrăieşte însingurîndu-se, iar asta nu se poate chema libertate ci puşcărie a răutăţii sale proprii.

46. Şi atunci cum s-ar mai putea îndrepta dorind să iasă din egoism, dacă nu ar simţi în cerul său răul şi în sinele răutăţii sale, în inima sa, starea de rău a răului pe care îl face şi îl trăieşte acolo în puşăcria lui?

47. Dar nu cred că Dumnezeu ar putea fi rău şi s-ar putea opune la dorinţa unei fiinţe care ar cere ca răului din ea să-i fie bine la nesfârşit făcând rele la nesfârşit, aşa cum face lumea care vrea să dăinuie în ciuda tuturor răutăţilor sale din care, făcându-le, nu se mai opreşte, dar oare este această dorinţă şi această cerere în folosul ei?

48. Îi este mai bine lumii şi oamenilor din ea că lumea deşi face atâtea răutăţi pare că dăinuie?

49. Îi este bine răului şi răutăţii că face atîtea rele şi cu toate astea pare că îi este bine?

50. Păi cum i-ar putea fi bine, adică să vrea şi să poată să mai iasă din rău dacă orice rău ar face ar simţi că îi este tot mai bine?

51. Practic ceva s-ar strica în interior, s-ar distruge treptat, s-ar auto-distruge în cele din urmă… fără nicio intervenţie a Lui Dumnezeu, deci s-ar înrăi singur, s-ar tot înrăi la nesfârşit, şi ar auto-distruge până la urmă binele propriu şi fericirea şi dăinuirea ei.

52. Dumnezeu poate lăsa şi asta dacă răul chiar o cere insistent, la nesfârşit, dar mă gândesc şi mă întreb dacă poate fi libertatea asta totală în favoarea răului ca un fel de bine resimţit de fiinţa cea rea, purtătoare de rău?

53. Cândva şi răul ca fiinţă a fost la început sau cândva pe parcurs o fiinţă bună şi din pricina acelei existenţe fericite va purta mereu în suflet suferinţa căderii în păcat şi în rău şi treptat va purta şi suferinţa prăpastiei care se cască şi creşte mereu, a distanţei uriaşe până la acea stare şi treaptă bună faţă de care depărtându-se suferinţa îi tot creşte.

54. Fiinţei rele stăpânită de rău nu-i mai poate fi bine decât dacă suferă pentru răutăţile sale şi asta a dat şi a lăsat Dumnezeu spre îndreptare căci dacă simte şi îl doare răul în fiinţa lui cea rea pe cel rău şi dacă îndreptîndu-se piere răul din răutatea fiinţei lui devenind din nou o fiinţă bună, atunci astfel el poate ieşi din rău şi scăpa de plata răului şi a păcatului şi a necredinţei care este rea pentru fiinţa rea căci dacă nu i-ar da Dumnezeu şansa asta chiar şi celui mai rău atunci acesta nu va mai putea fi niciodată mai bun ci tot mai rău.

55.. S-ar putea ca Dumnezeu să fi lăsat la bunul lor plac şi la libera alegere a fiinţelor ca să aleagă între libertatea totală de a resimţi ca rău sau ca bine sau să nu simtă deloc ca rău răul făcut sau pe care tocmai îl face şi între libertatea de a resimţi durere şi stare de rău fiinţa cea rea când crede răul, vrea răul şi face răul, nu ştiu.

56. Dacă ar fi aşa, atuncea cred că rămâne în responsabilitatea fiinţei rele în deplină libertate de alegere şi la latitudinea ei ca dacă vrea să se îndrepte şi să fie mai bună să caute să o doară când face răul sau cînd îşi dă seama că a făcut rău şi că e rea sau când simte că mai doreşte iar şi iar să facă răul şi să îl doară şi mai tare când face răul vrînd să fie tot mai rău crezînd că lui sau altora prin asta le va fi mai bine.

57. Dar aceste două libertăţi care ar putea fi la alegerea şi la bunul plac al fiinţelor rele sunt ambele în afara ascultării de Dumnezeu deci s-ar putea ca în ambele situaţii răul să devină tot mai rău şi practic, fie că făcând rău simte bine fie că făcând rău simte rău sau că nu simte nimic să nu ducă la îndreptare şi practic alegerea şi optarea preferenţială pentru una din căile de îndreptare să fie doar o aparentă ieşire din rău şi din adâncirea în rău.

58. O a treia opţiune a libertăţii pentru găsirea unei căii de îndreptare şi de ieşire din rău pe care fiinţele rele o au la îndemâna lor ar fi ascultarea de Dumnezeu care întru Dreapta Credinţă poate să învingă cu dreptate atît binele resimţit cât şi răul resimţit sau nesimţirea cauzată de rău, restabilind starea de bine şi de credinţă dreaptă a fiinţelor care Îl urmează din iubire în fapte bune şi drepte, făcute în deplină libertate, spre mântuire şi fericire.           
59. Soluţia scrisă pentru aceştia care chiar aflaţi în Dumnezeu, în poporul Lui sau în Credinţa cea bună fac una-într-una răul şi nedreptatea dorind tot mai mult rău şi-l fac necontenit pentru asta prin mâna lor sau prin mâna fraierilor care li se supun este Cuvântul adresat acum 2000 de ani iudeilor şi fariseilor de către Mântuitorul de la Dumnezeu, care este mereu valabil: ‘’(cei răi, cei bolnavi,) cei păcătoşii au (nevoie) trebuinţă de Doctor şi nu cei sănătoşi căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, (pe cei buni, pe sfinţi) aşadar mergeţi de învăţaţi că Milă voiesc şi nu jertfe’’ iar celor din ei care s-au dus să se pocăiască la Ioan şi să primească botezul proorocului le-a spus prin gura lui ‘’Faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră’’ iar apoi le-a spus tuturor să îndrăznească să vină la botezul în numele sfintei Treimi ca să se mântuire şi să nu se teamă de îndreptare spunând: ‘’N-am venit să dau cu toiagul ci să caut oaia cea pierdută’’ şi ‘’Îndrăzniţi să veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre’’.

60. Dacă intrebarea ispititoare lansată prin tot felul de sugerări şi înţelegeri ce se deduc din context persistă la nesfârşit preschimbându-se într-un idol al ispitei atunci răspunsul de dat e simplu:
-Necredinţă (lacomă şi leneşă)? NU!
-Înşelare (sexuală) sau preversiuni? NU!
-Trădare şi răzbunare (prin băgare de păcat şi vină până la înnecare)? NU!
... şi răspunsurile trebuie repetate ori de câte ori încercarea de corupere pare să te îndemne să înţelegi şi să crezi că ar putea fi altfel de la Dumnezeu, că ar putea fi dat vreodată un răspuns afirmativ la ispita cea rea ce uneori pare neglijabilă trecând neobservată.

61. A fost şi este NU şi aşa a fost spus şi scris şi împlinit de Dumnezeu deci răspunsul este NU la orice întrebare de genul ăsta şi oriced trece peste vine de la cel rău oricât te-ar păcăli lumea sau lăutarii ei sau cine o mai fi întrebător ca să-ţi propună ceva sfinvers întrebând sau sugerând mereu întrebarea bătând cu insistenţă apropoul ca să cedezi.

62. Trebuie să răspunzi mereu la fel la cele 3 întrebări: NU! NU! NU!, dacă nu cumva tu însuţi vrei să te răzgândeşti auto-amăgindu-te singur, învoindu-te să spui DA la vreuna din ele, dorindu-ţi răul şi alegând să faci rău, când defapt ar fi trebuit să spui NU aşa cum este spus, scris şi împlinit de la Dumnezeu şi nu îndoindu-te să te tot întrebi ca să-ţi răspunzi câteodată, cu entuziasm şi încântare, invers, bucurându-te ca prostul deşi stii că aşa cazi în ispită şi piei, închipuindu-ţi cu naivitate că ai putea avea şi dreptate să crezi că ar fi posibil ca Adevărul de la Dumnezeu să aibă un alt răspuns decât NU! la fiecare din cele 3 întrebări.

63. Dacă ai spus DA şi ai căzut în păcat dorind şi făcând răul degeaba te cerţi şi te contrazici cu nemulţumire apoi căci trebuia să spui NU şi NU va rămâne dat de la Dumnezeu şi nu DA aşa cum ai ales tu să răspunzi şi deci pentru a te afla iar în Adevăr trebuie să te întorci din calea ta nedreaptă şi răspunzi iarăşi NU, mereu NU… şi practic uneori chiar atât atât de simplă e lupta şi îndreptarea încât necesită să dai din când în când răspunsul NU la cele 3 întrebări şi aşa trebuie să fie apoi şi viaţa ta precum îţi e răspunsul.   

64. Prin urmare, se pare că e simplă soluţia: Mîntuitorul promis şi Cuvântul lui Dumnezeu.

65. Pare simplu să primeşti darul şi Harul Lui Dumnezeu punându-L pe Mântuitorul la cârma vieţii tale însă nu e chiar aşa de simplu cum pare la prima vedere pentru că omul fiind nedrept, naiv, orb şi egoist şi având în el prea multe interese egoiste este păcălit mult prea uşor de către cel rău şi amăgitor sau în lipsa lui chiar de sine însuşi.

66. Arătându-i-se în mod viclean ca să se decidă şi să se hotărească, sau imediat după ce a ales soluţia cea bună ca să se răzgândească, pe de o parte o sfinţenie apăsătoare, tiranică, sufocantă, înnăbuşitoare spre care ar trebui să se îndrepte şi să meargă, un fel de loc apăsător, impunător, urât, greu de suportat şi pe de altă parte i se cere să lepede şi să lase  în urmă o lume frumoasă şi colorată, veselă şi tristă, plină de fapte bune amestecate cu păcate nevinovate, unde a avut o copilărie fericită plină de amintiri de neuitat şi unde mai poate petrece mult şi bine chiar păcătuind fără să păţească nimic cel puţin încă o vreme şi atunci omul, pus în situaţia de a se decide şi a se hotărâ sau de a se răzgândi nu poate alege decât conform cu realitatea prezentată, alegând ceea ce rezultă prin vicelana răsturnare în care s-a prezentat Raiul drept iad şi iadul drept Rai, adică o altă soluţie decât cea mântuitoare care ar fi rezultat dintro dreaptă şi Adevărată prezentare şi punere în contextul deciziei.

67. Omul astfel amăgit va alege sigur soluţia greşită, pe cea comodă, defapt soluţia sfinversă: să nu-L primească şi să nu-L urmeze pe Mântuitorul dăruit şi promis de Dumnezeu şi va alege să se lepede de sfinţeia prea apăsătoare şi impunătoare care-l sufocă şi-l înnăbuşe cu nepăcătuirea întorcându-se la lume iar asta se întâmplă pentru că omul ia drept bună minciuna şi diversiunea realităţii răsturnate, confundând Raiul cu iadul, socotind înşelăciunea ca pe cea mai mare dreptate şi ca pe cel mai sigur adevăr şi aşa, neputându-se opune ‘’dreptăţii’’ şi deciziei ce se impune parcă de la sine se lasă dus de o astfel de alegere greşită, care fatalmente îl duce la păcătuire şi la moarte şi la răutate.

68.  Simţindu-se chiar uşurat şi felicitându-se că cică nu s-a păcălit să-L primească şi să-L urmeze pe Hristos, nepricepând viclenia, stă prea mult ca naivul în îndoială până se leapădă şi se duce apoi în necredinţă neputând nicium alege crezând că îi vrea binele cel ce i-a strecurat minciuna şi confuzia când tocmai era gata să se hotărască sau că el însuşi îşi ştie şi îşi vrea binele mai mult ca Dumnezeu şi astfel, nerevenind asupra proastei soluţii şi hotărâri, nerevenind asupra deciziei se lasă pierdut din start chiar de mai înainte de a porni la drum.      

69. Defapt nu e chiar aşa de greu să iei decizia şi hotărârea cea bună până la urmă, de a primi darul şi Harul Lui Dumnezeu, pe Mântuitorul Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, de a-L urma şi de a-L crede foarte uşor până la sfârşit pentru că El a răspuns şi răspunde mereu pe Cale cu NU la ceea ce este NU neîmplinid răul şi cu DA la ceea ce este DA împlinind binele şi desluşind astfel toată Scriptura şi toate proorociile de la Dumnezeu prin Viaţa Lui iar cine vrea altceva şi altfel ar trebui să ştie că tot ce depăşeşte Cuvântul şi Credinţa Lui vine de la cel nedrept, viclean şi rău şi spre pierzarea lui.

70. Deci tot cel păcătos, viclean şi rău, precum am fost şi eu şi mai sunt câteodată, să-L primească pe Mîntuitorul şi pe Cuvântul lui Dumnezeu căci altul mai bun şi mai sfînt şi mai înţelept de la Dumnezeu, alt trimis mai bun şi alt Mântuitor mai puternic, în toată zidirea, în toată creaţia şi omenirea, nu există, asta dacă vreţi să vă vină şi vouă ziua de mine mai bună aşa ca o sfântă binecuvântare, odihnitoare şi dacă vreţi să vă simţiţi şi voi mai buni făcând binele şi numai binele.

71. Haideţi să auzim glasul Tatălui prin Duhul care spune ‘’Vino’’ şi să ne mântuim împreună cu Domnul Iisus Hristos auzind  şi urmând Cuvântul lui Dumnezeu acum, noi toţi păcătoşii cei plini de răutate şi cruzime, de înşelări, perversiuni şi pofte rele, de viclenie, îngâmfare şi aroganţă, de orgolii absurde şi nemăsurate, de răzbunări, torturi, de trişări şi de jocuri distructive, noi toţi cei plini de venin, de bîrfe şi denigrări calomnioase, de boli şi suferinţe şi de jale, de necredinţă, de neputinţă, de violenţă şi victimizare şi de nebunie genial de amară.

72. Veniţi la Dumnezeu şi învăţaţi zilnic ca la şcoală, învăţaţi să iertaţi, să credeţi şi să iubiţi.

73. Citiţi şi auziţi şi ascultaţi Cuvântul Domnului, Cuvântul dăruit sfintei cetăţi a Noului Ierusalim de la Pucioasa căci El este Cuvântul lui Dumnezeu pentru poporul Lui de azi şi pentru sfinţii, drepţii şi proorocii din toate timpurile şi pentru toţi ortodocşii şi creştinii şi pentru toţi fiii oamenilor de peste tot şi pentru toată făptura şi îndreptaţi-vă viaţa, credinţa, sfinţenia şi iubirea făcând binele şi numai binele aşa ca şi cum aţi jura pe Biblie că o să spuneţi Adevărul şi numai adevărul fără să pârâţi.

74. Intraţi pe http://www.noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info sau pe facebook căutând Cuvântul lui Dumnezeu şi Cetatea Noului Ierusalim de la Pucioasa, citiţi să credeţi, citiţi iar şi iar, citiţi mereu şi trăiţi conform cu ceea ce citiţi. Amin!

75. Acolo veţi găsi Lumina Iubirii şi a dreptăţii lui Dumnezeu, lupta cea bună, mângâierea sfântă şi buna murire.

76. Trăitorii din poporul Său care se nevoiesc ascultând de Dumnezeu sunt plini de duh sfânt şi de Har, buni, frumoşi, cinstiţi, sunt oameni simpli şi cuminţi, sunt ca nişte copii şi fii ai lui Dumnezeu, la fel este şi Cetatea şi lucrurile Lui Dumnezeu, sunt sfinte şi bune şi însănătoşesc pe oricine care crede în Dumnezeu.

77. Ei duc o viaţă binecuvântată în Credinţă şi Îl slujesc pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii prin lucrarea lor căutând Mântuirea prin rugăciune, prin răbdare, prin iubire şi prin nepăcătuire.  

78. Închei mesajul divin şi vă doresc tuturor sfinţilor şi drepţilor, tuturor luptătorilor şi veghetorilor în Hristos şi tuturor oamenilor buni care locuiesc în  Adevăr: Pace şi bunătate de la Dumnezeu Tatăl, de la Maica Domnului şi de la Duhul Sfânt. Amin. +

Sfîrşit

Linkuri utile despre Facerea:  Partea 1 , Partea 2 ( in teoria PacMan3D-nD gasim adevaruri in care Soarele semisferic ca Luna, este de foc în interior şi de "piatră" în partea externă nevăzută iar Luna de ghiata)