Binele-i bun şi nu răul! Fii de partea binelui!.. mai ales în luptă!.. cu atacul păcătuitor al lăudăroşeniei mincinoase şi pripite care îngâmfând şi trufind te aranjează şi te pune în situaţii semeţe innebunitoare.

Înrolaţi-vă în Hristos, înrolaţi-vă în Cuvânt!

Deşi pare cel mai uşor lucru să iubeşti pe cel mai bun dintre noi, dintre toţi şi dintre toate câte au fost şi sunt, pe Dumnezeu pentru ca să fii mereu cu El, de partea Lui, totuşi din pricina minciunii şi înşelăciunii răutăţii plăcerilor luxiferizante, uşorul şi evidentul, simplul, logicul, normalul şi elementarul devine foarte foarte greu de făcut şi deci de aia trebuie să te lepezi mereu de satanism, de tine însuţi şi de lumism şi ascultând să-ţi iei crucea împotriva viciilor răutăţii şi a firii trupeşti lacome de cunoştiinţe rele, de aia, pentru ca să fii mereu cu binele, mereu cu Hristos, cu Dumnezeu, mereu de partea Adevărului şi a Iubirii şi a Milelor Sale.

Toţi spunem şi mărturisim că am fi tot-timpul cu Dumnezeu, de partea Lui, cînd defapt, acolo în omul interior nu suntem cu El, nu suntem de partea Lui în ciuda faptului că pentru orice minte simplă şi normală, a oricărui făpturi, a alege mai binele de mai rău, ascultînd de mai bunul e ceva simplu şi evident, normal şi logic, la nivelul şi la mintea oricărei fiinţe, la înţelegerea oricărui om căruia i s-a făcut vreodată cel mai mic bine şi în mod firesc a mulţumit pentru asta şi a simţit dorinţa să i se mai facă şi altădată şi să facă şi el asemenea tot aşa altora.

Deşi ar părea cel mai simplu şi cel mai uşor să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-L asculţi pe El şi să-L urmezi din pricina că e mult mai bun ca oricine, tot aşa cum iubeşti fără să gîndeşti pe părinţi sau pe prietenii buni, pe binefăcătorii tăi, sau cum îţi plac mâncărurile şi darurile bune iată că realitatea nu e aşa de simplă cum pare şi defapt acest lucru e cel mai greu de împlinit, să faci asemenea binefăcătorilor, să fii cu Dumnezeu urmând bunătatea... cel mai simplu e defapt cel mai greu din pricina minciunii şi răutăţii care rodeşte în omul interior şi în lume, în sentimentUl şi mofturile cu gust rău ale omului deznădăjduit şi nemulţumitor care zace cu ticăloşie în balta proprie a răutăţilor sale făcînd mUtre pentru orice şi dînd hule ca argument al nevoirii şi neurmării binelui.

Foarte multă înşelare şi învîrtoşare rodeşte minciuna, iar la vreme de încercare omul alege soluţia pripită a trădării şi răzbunării pe Dumnezeu păcătuind repede mult şi foarte grav din pricina că dînd să scape vrea să se îndrepte, crezînd că până atunci a greşit fiind cu Dumnezeu, crede că a greşit din moment ce fiind cu Dumnezeu a venit răul peste el şi îi e atât de rău încât nu mai crede că o să mai scape de rău, din rău... şi atunci de disperare îngrşe repede porcul în ajun cu toate păcatele sperând că-şi îndreptă greşala şi că în ultima clipă o să scape de răul iminent care vine şi căruia făcându-i pe plac aşa ca unui tiran rău îl va lăsa în pace iertîndu-l. Defapt chiar dacă ai scăpa sau ai cîştiga cumva făcând astfel, n-ai reuşit decât să devi tu însuţi răul după formula ai căzut din lac în puţ, în baalta din adîncul fântânii, sau ai scăpat de dracul dar ai dat de tată-său, devenind tu însuţi făptuitorul minciunii şi răutăţii, ''scăpînd'' şi câştigând meciul şi numele de mai rău. Ca la radio Erevan... defapt n-ai scăpat ci te-ai înfundat!     

Aşa că nu se cuvine să-ţi permiţi să fugi de răul care vine ca să scapi făcînd rău din rău în mai rău, adunând frică făţarnică şi plină de griji deşarte aşa ca puii de vipere pârâcioşi şi slugarnici ai răutăţii care nu vor să ştie că fac rău scăpîndu-se mereu şi crezînd că fac bine ci se cuvine să te umileşti şi să te pocăieşti de frică pentru ca să faci binele, Adevărului şi sfinţeniei şi tuturor cu cît sunt mai cuminţi şi mai buni şi mai ascultători şi plinitori de Dumnezeu... deci trebuie să-ţi permiţi să fii bun, iubitor, milos, milostiv, drept şi mai ales nepăcătuitor în ascultările tale de Dumnezeu... şi abea atunci poţi să afirmi că eşti cu Dumnezeu plinind cel mai simplu şi normal lucru, acela de a fi de partea Celui mai Bun aşa cum orice vietate ar fi din pricina binefacerilor Sale oricît ar ameninţa-o venirile iminente ale răutăţii, ale morţii sau ale întîmplărilor care nu-i convin şi o deranjează.

Răul îşi permite să fie rău şi să facă rele deci tu, omule bun, fratele meu de suferinţă, caută de frică şi disperare să nu-ţi permiţi să faci răul ca să ''scapi'' de rău căci nu de rău vei scăpa ci ţi-l vei înrădăcina, ţi-l vei implementa, ţi-l vei face stăpân în inima ta prin fapta ta cea rea!

Noi, ca oameni buni care ne dorim binele şi fericirea ar trebui să ne supunem Adevărului, iubirii, binelui, aşa ar fi frumos, să urmăm binelui, să respectăm dreptatea, curăţenia, să fim numai buni şi nu să cîrîim din minciuni toată ziua, dîndu-ne victime, arătîndu-ne furia şi nemulţumirea, poftind păcate, dându-ne nedreptăţiţi şi abuzaţi pentru ca să şantajăm chiar şi pe Dumnezeu dacă s-ar putea pentru voia noastră rea şi liberă şi nesupusă.

Ar trebui să luptăm nu cu morile de vînt ci cu facerea de rău, cu ispita, cu păcatul şi viciul, cu originea, cauza şi motivaţia tuturor relelor, a chinurilor, a bolilor şi a morţii nedemne.

Ar trebui să nu ne prefacem că nu vedem, că nu auzim, că nu ştim citi, că nu putem înţelege... doar pentru a ne delăsa cu naivitate în iluzia dulce amară că cică nu mai e nimic de făcut şi că e mai bine să stăm degeaba aşa decăzuţi, rătăciţi şi pierduţi în haos, în lipsa oricărui sens şi a oricărui rost, fugind de Lumină, consolîndu-ne cu pieirea aşa într-un fatalism superstiţios al deznădejdii şi răutăţii în care ne ducem tîrîndu-ne împreună cu omenirea, cu lumea şi cu omul păcătos.

Ar trebui să nu vrem să ne tot ascundem în noi la nesfîrşit plini de frică şi disperare, aşteptînd îngroziţi clipa cînd adevărul va ieşi la Lumină şi sperînd în deşert că nu vom fi prinşi de cineva. Ne va găsi şi se va  întrista cel bun cînd va înţelege cine suntem şi cum ne-am înşelat şi cum înşelăm noi binele cu păcatul, cu facerea de rău, cu semeţia şi mîndria, bravînd aşa ca proştii, ca încrezuţii ce-şi permit să facă răul crezîndu-se indistructibili şi invincibili cînd defapt sunt nişte trădători prăpădiţi.

Ascunderea de Lumină şi contrazicerea cu trufie a  Adevărului vieţii nu ne poate îndreptăţii să credem că răul, minciuna, cîrîiala vicleană şi viciul e defapt binele aşa cum îţi dă scăparea pripită de răul care vine iluzia deşartă că cică revenind în superstişţiile şi fromulele din baaltă  ''ne-am vindecat'', ''ne-am tratat''... de griji şi probleme.  Delăsîndu-ne în învîrtoşala asta şi ajungînd amăgiţi de tot prin răzbunări pripite repetate făcute în ascuns vom fi momeala capcanei unei vieţi triste şi fără speranţă... momeala capcanei pentru sufletul nostru şi al altora care se va înrăi, capcană şi temniţă pentru un suflet mort, întunecat, deprimat şi amărît, un suflet fără credinţă şi fără speranţă.   

Sminteala asta, înşelăciunea asta, aiureala asta prin care de frica viciului turbat cedăm şi urmăm păcatului împlinindu-i ispita, lăsîndu-ne biruiţi fără speranţă de ea e o stare negativă şi o lucrare foarte rea prin care ne surpăm sufletul, ne slăbim puterile credinţei, ne trufim urînd plini de sentimentUl minciufuriei reacţiei reflexe cu care lovim ca mila din pricina lipirii inimii de trecutul sodomo-gomoric după care jinduind şi plîngând ameţiţi de duhoara ce iese din piramida redeschisă a faraonilor ne răzbunăm sodomo-gomoric retrăind şi murind în minciună.

Minţim prea mult şi devenim tot mai mincinoşi şi mai lăudăroşi. Minţim şi smintim cu tupeu maxim atunci când susţinem cu frenezie ''folositoare'' că cică răul căruia ne dăm pradă învoindu-ne cu răutăţile lui asupra noastră sau a altora cică n-ar fi rău ci ar fi bun şi de folos sau  atunci cînd susţinem cu scepticism că sigur răul nu poate fi învins sau că oricum suntem prea mici pentru o luptă aşa de mare... lupta cu tot răul, cu toată fapta rea proprie şi a lumii şi cu toată lipsa speranţei.

Deznădăjduirea, abandonul, trădarea şi vorbele trufaşe şi deşarte ce lovesc în iubire prin tot felul de analize pripite fataliste tăind orice speranţă sunt cele mai nebune şi teribile minciuni fiindcă ele îţi ucid orice viitor plasîndu-te într-un labirint fatalist infailibil, în haosul superstiţios al ateismului, al păgînismului, al lumismului sau al satanismului înfiltrat. E nedrept să-ţi pierzi speranţa sau să te căzneşti să le-o pierzi altora! Dumnezeu există şi toată făptura Îl va vedea... că e bun, deci nu încercaţi să vă convingeţi într-un fel sau în altul ci mulţumiţi-vă cu darul Credinţei.

.....................................................................................................................................
Aici urmează miezul, un text destul de lung pe care l-am postat sub titlul: Rău-i rău şi nu bun!
https://spre-noul-ierusalim.blogspot.ro/2017/09/rau-i-rau-si-nu-bun.html
.....................................................................................................................................

Deci trebuie să ne supunem Adevărului şi să luptăm de partea binelui înrolaţi în Hristos Cuvântul ca să nu mai facem rău şi nici bine şi rău ci numai bine, numai binele, curaţi!

Atunci vom fi buni şi fericiţi în interiorul nostru, în miezul nostru, în inima noastră dînd şi pe afară binele şi altora şi iată că suntem deja fericiţi în închipuire doar privind spre viitor şi visînd la gîndul ăsta cu ochii deschişi...

Atunci chiar ne va fi bine împreună cu Dumnezeu, atunci cînd vom putea face binele şi numai binele şi nu ne vom lăuda cu nimic... decît eventual cu belşugul binelui vieţii dintru Sfînta Treime, din Adevăratul Dumnezeu dar fără să trufim şi fără să frustrăm pe nimeni, pe niciun păcătos care s-a rătăcit, care s-a pierdut, care a greşit sensul sau direcţia sau care a derapat în mocirlă, care a alunecat pe ghiaţă căzînd de pe panta prea abruptă aleasă drept cărare spre vîrf de munte sfînt, pînă în mare, ducîndu-se ca un bolovan, ca o ghiulea de plumb la fund de ocean, greşind şi ieşind din Cale afară... de tot pentru că l-a luat minciuna ca să-l preschimbe în ispită ducîndu-l iar între neghine, acolo unde e frigul şi scrîşnirea dinţilor, acolo unde răul face încă prea mult rău.

Hai să ne oprim de la rele şi să ne ridicăm din căderea în hău, hai să nu mai minţim şi să ieşim din rău ca să urmăm Păstorului cu Crucea, hai să mergem cu viaţa spre bine urcînd pe deal şi apoi pe muntele sfînt pe cărare, citind şi crezînd Adevărului ca să ne supunem cu ascultare Binelui Atotputernic, Iubitorului de oameni, Bunului Dumnezeu:  http://noul-ierusalim.ro ,  http://www.noulierusalim.info/