Intraţi şi citiţi Cuvântul Adevărului pe: http://noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info/
Nu intraţi şi nu citiţi deloc siturile denigratoare la adresa Cuvântului (inclusiv cele rău ortodoxe, ori de ce ''sfânt'' ar fi scrise şi de ce ''biserică'' ar fi susţinute) pentru că ele vă mint că vă apără... Credinţa.
--------------------------------------------
Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise.
Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new
life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before.
Jurnal de bord: 2 septembrie 2017 cam la 7550 de ani de la Facerea întregii creaţii.
Uită+te-n oglinda vieţii şi dă-ţi seama ce vezi, că te trUfeşti şi te răzbuni cu orice rău şi cu orice moarte pentru inmulţirea înmulţirii păcatului... pe fată, pe iubire, pe Dumnezeu, minţind şi cârâind din minciuni.
Pe scurt TE RĂZBUNI şi aşa şi invers crezând că faci bine negreşit. Şi asta e toată mintea interioară a vieţuţii tale din piept, plină de trufiţa vieţii, pe care dacă vrei să te răzbuni te omori... ca prostul.
Cum vezi Preasfânta cum duhulhulsexopatrău loveşte şi apoi duhulhul erijat şi semeţit, din stânga de sub coaste reacţionează parcă scos din minţi hulind şi urând şi enervându-se cumplit loveşte aruncând vina pe ea... şi acest lucru e un iad înfiorător, groaznic fiindcă hula combinată se manifestă, se face mai presus de putinţa ta rezultând dezbinare. E ceva aici de neînţeles... de unde oare atâta hulă şi răutate de parcă ţi-ai vedea pe cel mai mare duşman şi cel mai vinovat om din pricina căruia îţi vine tot răul? Nebunie mai mare ca hula asta antiMaria-nică nici că se poate şi-ţi vine să faci crimă ca să scapi... şi nu scapi aşa.
Eşti bolnav grav şi nu crezi că eşti bolnav. Faci rău celor nevinovaţi şi faci şi mai rău puilor şi fetiţelor nevinovate mai mici ca puii şi faci şi mai rău dacă ei-ele te iubesc pe tine şi faci la maxim de rău dacă sunt ei iubitori de tine din iubirea lui Dumnezeu. Ca şi cum asta te-ar înfuria mai rău în furia ta, de neoprit în a face rău nevinovaţilor. E nedrept şi neadevărat şi din minciuni ca să le faci lor rău şi tu te mai şi mândreşti, te grozăveşti, te îngâmfi şi crezându-te sănătos respingi cu ură orice medic de suflet care te-ar putea ajuta să nu mai faci rău binelui... Eşti deci foarte bolnav şi nu recunoşti ci te lauzi ca lumea că n-ai nevoie de medicul suprem, de cel mai mare doctor nu de alta ci pentru că şi bola ta e foarte gravă şi incurabilă... de aia ai nevoie de minuni multe şi mari pentru ca să te mai poţi face bine, de tratamente îndelungi şi serioase, pentru că nici nu poţi crede că eşti foarte bolnav. Şi peste toate durerile tale neobservate, neluate în serios, privite cu nepăsare, te mai dai şi bolnav, victimă, numai din interes, ca să fugi de tratament, să fugi de medic, să fugi de la orele de şcoală duhovnicească şi să te ascunzi pe undeva la întuneric unde să poţi să dormi în lene multă aşa ca într-un fel de odihnă de unde-i alungi pe toţi cu furie... dar acolo nu e odihnă, fiindcă nu o ai primită de la Dumnezeu căci şi acolo urăşti şi faci rău nevinovaţilor cu cât sunt ei mai mici şi mai inofensivi dacă ar apare cumva la patul tău unde boleşti şi cârâi cu mult amar.
Nu crezi ca talpa de cauciuc, ca bolovanul de cauciuc şi dacă te sperie ceva, atunci de frică intrii în panică şi te răzbuni făcând orice rău şi crezând că faci bine negreşit. Deci te răzbuni! Nu ai voie să faci rău, nu ai voie să te răzbuni şi trebuie să opreşti această răutate, această lucrare a minţii trufiei vieţii tale de respingător morocănos şi laş.
Sigur ai nevoie de mântuire şi cu cât ai mai mare nevoie de mântuire şi de doctorul mântuitor cu atât refuzi şi respingi mai mult şi mai tare. Aşa e boala. E gravă şi respinge medicul.
Isfatamătata mare e Calea care ţine seama şi de neputinţă.
Dacă loveşti cu ea pentru că cică nu ascultă de tine şi vrei s-o sileşti devi un tiran răzbunător şi hulitor, un U, iar dacă vrei să ispiteşti tu în locul tatălui şi o mai şi faci pe sfinvers, devi o satană, un E, în loc de un slujitor al lui Dumnezeu care face asemenea Lui, ascultând.
Demon-stresaţii frustratoare de mare folos... al banilor... mînjiţi.
Scrânteli:
1. Potrivis ca jmecherul care măsluieşte vinul ca să-şi facă bani să se laude că-şi permite să mânce bani... slujind aşa ca banul.
2. Dacă faci rău binelui nu eşti scrântit? Dacă faci rău ca să-ţi fie bine cum oare o să-ţi fie bine pe viitor dacă tu eşti cel ce ai făcut rău? Dar dacă ispiteşti şi păcăleşti pe altul ca să facă răul respectiv cine e vinovat? Şi dacă stai în ispitizm, scorpism, muşcătorie, pişcătorie şi lovizm cine e vinovatul când tu eşti cel muşcat, lovit, pişcat? Nu-i aşa că musai altu-i de vină şi merită să te răzbuni pe el... făcându-i rău? Ce vei fi tu apoi după ce ai făcut răul unui om rău care te-a muşcat? Deci nu o scapi de omul rău ci o să-i iei nu numai locul ci şi iadul în care era căzut!
3. Cum scapi de lipiciul şi insistenţa răutăţii ispititoare care te pune să faci rău ca jmecherul unei fete viitoare victime? Îi faci răul că-ţi tot vine să-i faci rău şi apoi te răzbuni pe victimă şi apoi te mai răzbuni odată tot pe victimă ca să scapi de victimă?
Pe scurt: Minţi şi te răzbuni... din cauza. Asta e cam tot interiorul din interiorul omului interior. Ai relaţii cu tine însuţi, cu mîndul ce-şi ascunde răutatea (satana-satanizmul-neghina), cu bordelatorul ce-şi ascunde spurcarea sau o consideră de bine (satana-satanizmul-pleava) şi cu sfântul pe care îl crezi rău (Dumnezeu, trimişii şi trimisele Lui). Tu confunzi ascultarea de sfânt cu ascultarea de ceilalţi pe care îi crezi buni sau mai buni şi confunzi răzbunarea pe satanizmuri cu răzbunarea pe sfânt pe care îl crezi rău pentru că-ţi ia ''jucăriile'' şi te mustră. Ce e de făcut? Păi Domnul te îndeamnă să nu minţi şi să nu te răzbuni... nici măcar din cauza ghinionului pentru că omul în general vrea să scape în nescăparea mai mare şi mai grea după formula: nemulţumitului şi greşitului i se ia darul şi pierde harul căzând din lac în puţul spânului deşertificat, pustiit şi gol ca un cuptor unde sapă, ''sapă'' crezând că dă de apă însă nu dă de apă ci de iad şi de acolo un mai vrea să iasă decât vrea să învie mai mort decât era înainte... şi numai bun pentru lumea morţilor!
Pâra mincinoasă şi ipocrită şi strâmbă aşa ca-ntre şefi şi autopârâcismul către marele pârâcios adică spre tine însuţi îţi strică aşezarea inimii care locuia în Adevărul construit cu multă trudă de către Dumnezeu prin sfinţi şi cei buni şi ascultători. Speriindu-te mereu ca să pârăşti şi să lauzi ce nu e de lăudat, adică lăudând ceea ce laudă golanii sau tocilarii îţi strici şi-ţi îmbolnăveşti credinţa cu o boală grea şi lungă... boala copilului prost, boala căpcăunului ce se face paznicul adevărului şi al iertării pe care le-a închis în depozitele din beciurile băncilor piluxiferice, crezându-se stăpân peste ele. E rău să priveşti pârându-ţi ca mutul fie de bine minciunile şi păcatele fie de rău sfinţeniile şi adevărurile ca să ajungi să duci inima aşezînd-o în ură şi minciună ca apoi să te revolţi şi să te răzbuni din nemulţumire hulind fără număr ca la meci... ca şi bagabonţii cretineţi care laudă mereu ceea ce nu e de lăudat: răul adică moartea ipocrită în vacanţa mare pentru capacitatea omorâtoare plină de viclenism şi ipocrism ascuns.... şi toată nebunia asta petrecându-se dintr-o privire tăcută ce-şi pârăşte mincinos şi ipocrit. Dar dacă pâra e reală şi întemeiată şi adevărată? Atunci te rupi ca idiotul căci nu vrei să rabzi şi pentru că ai găsit ţapul ispăşitor... în părinţi, în nevastă, în fată, în copilul sărac... în Dumnezeu.
Vrei să te speli şi să te ştergi pe orgasnele cu care ai spurcălit, de sfintele sfintelor ca de ţapul ispăşitor făcând păcatul tocmai când trebuia să te pocăieşti şi să te smereşti şi să te umileşti ca să nu-l faci, când trebuia cu cutremur să regreţi şi să-ţi dai seama că tu eşti cauza răului... şi tu atunci vrând să scapi tocmai faci spurcăciunea în spălare, în ştergere, în luarea păcatelor... e coşmar... e clar că ucizi trimişii ca să nu mai ieşi din mândrie şi din blestem. E clar cine eşti: sluga satanismului şi răutăţii care cu ipocrism te dai grijuliu şi bun ca ursul tocilar care i-a ascuţit limba lupului care te înfăşoară ca un păianjen în pofta lui cea nebună doar aruncându-ţi priviri ''dulci''... grijulii, ''ajutătoare''.
E nasol rău să te joci cu focul şi cu moartea omorâtaore prin minciunile privirii ce-şi autopâreşte minciuni de nesuportat sau din alealalte, spurcăciuni de ispitit şi de ''mâncat''.
Isipocrismul de bine îţi mâncă toată lăudăroşenia şi neavând concret cu ce să te lauzi (fiindcă n-asculţi) atunci te-nvoieşti cu artismul ăsta grozav şi greşitor al ipocrismului de bine şi când ai ghinion sau noroc te înfurii şi te enervezi şi ataci cauza, originea relelor spunând că cică din cauza... şi acolo pârăşti şi vrei ănsă iar greşeşti apărând ipocrismul de bine şi lăudăroşenia lovind cu pâra şi voirea cea rea în bine sau lovind în ceva rău dar şi în bine şi tot mai mult în bine, mai mult decât în rău elucubrându-te lăudăros şi mândru cu acelaşi ipocrism feroce, de bine, care te caracterizează.
Iar dacă strângi pâre şi le laşi la dospit atunci o să ai nişte prejudecăţi ipocrite şi rele de toată ''frumuseţea'' şi nu te mira dacă ai repulsii când se vorbeşte de Dumnezeu, Credinţă, Adevăr sau Sfinţenie... reacţiile nemulţumite îţi vin din pâra strânsă.
Aşa ajungi un scârbogscare se enervează şi loveşte cu spurcăciuni şi cu hule invocând mereu cauza, ghinionul, originea şi cauza pentru care e el atât de nemulţumit şi deprimat... şi când te uiţi mai bine ce pâreşte, ce acuză, ce vrea cu ipocrismul lui de bine... îţi dai seam de cumplita nebunie a solhuţiei de a face rău binelui că cică binele îi face sau i-a făcut lui rău... apărându-ţi el cu ardoare minciuna şi hula şi ipocrismul de bine pentru cauza lacomă şi nesăţioasă a lăudăroşeniei pe care o confundă cu libertatea şi credinţa... adică cu binele... grijuliu şi ştiutor care împarte făcând rele tot felul de foloase... defapt deşarte.
Chiar nu pricepi ce e hula? Păi din fatalismul criminal al ghinionului pă dos faci din sfinte şi preasfinte o puşcşrie a înmulţirii mamoniac perverse bordelatoare, aşa ca o budă de bordel în care-ţi cureţi spurcăciunile glhumind şi la final când simţi că te ia şuvoiul satanist vii cu solhuţia criminală a morţii, a necredinţei simţind că parcă ai scăpat de avalanşe... păi n-ai scăpat căci solhuţia morţii e greşită ci te-ai lepădat de credinţă, te-ai grozăvit în fatalismul glhumii îngânfându-te omorând. Nu fă ghule şi grozăviile greşismului fatalist nepăsător căci aşa te omori omorând cu hula!
Dă-ţi seama că din ipocrism eşti în stare de orice ca să nu asculţi şi să te lauzi că asculţi şi că n-asculţi.
Te enervezi, te superi, te înfurii şi te mânii într-o reacţie negativă a stricării ambalîndu-te prin minciună şi sfinversare ca să te tot frustrezi din ce în ce mai tare şi astfel preiei şefia dreptăţii şi adevărului ca să te răzbuni... întotdeauna greşit... din pricina că sfinversezi, contrazici şi minţi ca să şantajezi şi să-ţi permiţi să faci ceea ce vrei: înşelarea iubirii.
Tu aută păcălindu-te, practic îţi lucrezi mereu creşterea profitului din furt şi de aia te încânţi ca nebunul cu creşterea averii lucrurilor furate... propovăduind fetelor şi tuturor înţelepciunea asta a creşterii profitului din furt în timp ce furi de la cei cărora le propovăduieşti şi-i înveţi arta furatului... însă lucrurile furate îţi vor lua sufletul şi toate proprietăţile vor fi ale tale şi nu vei mai avea timp de iubire ci vei păzi toată viaţa seiful unde ai închis şi ai ascuns toate furăciunile tale. Adevărul va sta şi el închis acolo în seiful îngropat în pământ şi nu-ţi va folosi la nimic căci nu-l vei crede şi nu-l vei urma şi nu-l vei mai auzi ca să-l trăişti împărţindu-l cu ceilalţi... vei fi ca nebunul căruia i-a rodit ţarina dublu de şi-a dărâmat vechile hambare ca să-ţi facă altele mai mari unde să-şi adune recolta ca să-şi zică sufletului să nu-şi mai facă griji... punându-şi nădejdea vieţii lui în bani şi recoltă şi nu în Dumnezeu.
Ce alegi din două rele:
-Să stai cu Dumnezeu şi să faci rău până la mântuire, să-ţi iei şi să stai să-ţi iei ce nu ţi se dă, apoi dînd şi lăudîndu-te că dai lucruri otrăvitoare... sau
-Să te duci de la Dumnezeu şi să te laşi dus acolo unde o să-ţi iei şi o să stai să-ţi iei ce nu ţi se dă?
Doamne şi nu ne duce pe noi în ispită!!!... că dacă plecăm ne stricăm şi mântuirea şi viitorul.
Dacă rămâi şi nu dai bir cu fugiţii, dacă nu trădezi, dacă nu te lepezi atunci:
Răutatea amăgitoatoare şi lacomă de putere, defapt de nonputere, de ştiinţă străină de Dumnezeu, făcînd în ciudă Adevărului, te încurcă şi te bagă în tot felul de probleme, de griji, de crize până-ţi smoleşte chipul omului interior ca să te deprimi. Cercetează-te încercînd să te îmblânzeşti şi să te stăpîneşti nu de la tine ci din Har fără să ai vreun interes viclean ascuns şi lasă-L pe Dumnezeu la cârmă.
''Şi cine se uită la o femeie (inclusiv fată, fecioară) ca s-o poftească a şi făcut păcatul în inima lui ! Şi cine se înfurie pe fratele sau pe aproapele său crimă săvârşeşte ! '' De aici vine pofta de beţia drogurilor căci pofta privitului e plină de dorinţe: să bei păcate făcute şi să faci făcute şi apoi lucruri noi, descoperiri de păcate noi sau de păcate făcute încă nefăcute de tine... şi aşa faci toată ziua gata făcutele neascultării drogându-te cu ele ca un beţiv prefăcut.
Deci faci mereu tot felul de făcute, de le-ai şi făcut deja ca un fel de abuz, ca un fel de viol-enţă şi autoviol aşa cum eşti obijnuit să mînci, să rozi sau să bagi banii prin buzunare! Faci mereu făcute încât nu ai timp să le spui stop, să te opreşti mai înainte de a le face căci sunt făcute!.. şi atunci ce să faci?
Păi vezi odată!.. că faci rău binelui şi bunilor şi bunelor cu cât sunt mai mari genii ale milei sfinţeniei şi ale binelui şi faci bine nu răilor şi relelor ci faci bine şi pe plac răului din pricina frumuseţii şi a bunătăţii pe care o amesteci şi o confunzi cu fapta ta cea rea cu care te înşeli ca câru risi-pitor insistent şi formulalopat greşit ce se răzbună orbeşte din minciuni şi bârfe fiindcă pofteşte orbeşte cu egoism beroic foarte mult bine şi frumos numai pentru sine nepricepând eu sau tu că defapt iubeşti astfel cu dorinţa de a dezbina aproapele mai bun şi mai frumos împreună cu sine... de Dumnezeu şi de fericire, încăpăţânându-te din pricina nerăbdării şi plăcerii răzbunării defrustrante pe sfinvers să loveşti iar şi iar, să ucizi, să doreşti moartea, să te răzbuni greşit necruţător căzând în insisisiseUe ca să te scapi în rău, dorind să piară şi aproapele şi binele şi Dumnezeu şi nevinovatul... şi altul şi tot doar pentru că suit pe valul ucigaş pe care eşti, atunci când duci în ispită şi în rău, nu poţi şi nu vrei să deosebeşti, nu vrei şi nu poţi să te opreşti ci ai vrea să nu-ţi pese, să nu-ţi facă griji, ai vrea să aplici cu nepăsare formulele nepăsării şi eliberării şi lipsei de griji cu aceiaşi formulă şi cu tot mai multă nepăsare nimicitoare nedeosebitoare şi nevăzătoare de ceea ce face. Şi ce face? Păi: face rău binelui şi bunilor şi sfinţilor şi sfintelor fecioare cu cât sunt mai geniale şi face bine nu răilor şi relelor ci minciu-furiei răului viclean şi isipititor cu care te-ai obijnuit să te corupi slujindu-l ca nebunul păcălit şi amăgit de gLhume. E duhul rău negaţionist care te face să nu vezi şi să crezi că faci bine pentru că zici tU sau pentru că ai zis cândva... furînd, neascultând. Duhul orb şi hulitor de frustrat pe dos, pe sfinvers, e lacom şi frustrat că ascultă de Dumnezeu... şi ăla te păcăleşte cînd faci rău amăgindu-te că cică sigur faci bine... făcând rău.
Cine eşti tu defapt fiuomule păcătos plin de frustrhulă care te crezi cineva, ţi-ai dat seama? Un şarpe, o scorpie, un scorpion, o cârtiţă, o muscă, o formulă, un nume rău?.. Mi-e să nu jignim sărmanele animale şi insecte nevinovate căci am impresia că eşti minciu-nonpersoana care minte şi face rău, eşti pfhuiu care a slujit şi a ajutat lumea având impresia că a slujit lui Dumnezeu sau binelui.
Eşti un confuziv nedesluşit în orbirea sa care vrînd să scape de rău şi de păcătuirea cu Dumnezeu, vrând să nu mai greşească binelui, se scapă de toate ''relele'' ca prostul necredincios mereu cârâicios, lepădând inclusiv binele şi pe Dumnezeu ca să rămână singur cu răul şi cu păcătuirea. Deci prostia asta simplă de a te scăpa în rhău creşte în tine fără s-o observi dîndu-ţi mereu afară tot ceea ce nu trebuia: pe Dumnezeu, binele şi fericirea ta.
De aia eşti un neputincios pe dos, care nu poate asculta nici măcar cea mai simplă şi elementară poruncă bună, simplă, adică aia în care ni se cere să facem bine binelui Adevărat, de la cel mai bun până la cei mai răi dintre semenii noştrii dar şi să facem rău satanismului răutăcios în sensul de a nu-l urma, nu-l crede, nu-l asculta, nu-l prolifera. Fiind virusat şi programat prin minciună nu poţi să faci decît rău lui Dumnezeu şi tuturor semenilor şi să faci bine satanismului şi răutăţii... aşa ca o mişcare de integrare în absolut..nimic..bun. Iar dacă nici măcar una nu eşti în stare să faci, să vrei, să asculţi, să împlineşti, nu singur ci împreună cu Hristos, porunca aia simplă care trebuieşte, aşa cum şi-au ales Marta şi Maria, atunci ce să mai vorbim de altceva?
Deci aia eşti, necredinciosul frusthulă, trădătorul contra grozavul şi primitorul de is-mită pentru pentru contra grozavul şi semeţul, fiind un iubitor de sine, încîntat de sine ambiţios şi slugarnic pentru pentru contra...pentru contra grozavul, îngîmfat în burtochiul necredincios şi călcător de Adevăr cu cizmele soldăţeşti ale învăţăturii mişcării criminale care căzînd în minciuni şi judecăţi denigratoare te nemulţumeşti îngrozitor pentru nişte amărîte de greşeli închipuite încît devi foarte furios, frustrat, mincinos şi răzbunător ca ispinu' vrând să scapi, că de aia te înfurii fiindcă vrei să-ţi scapi sufletul de răspundere, deci te grăbeşti să scapi ca prostul pe sfinvers împlinind superstiţiile minciunii şi păcătuirii maxime ca orice fricos ipocrit susţinînd cu mîndrie că cică fata e greşită dacă tu vrei s-o ai a ta ca să nu mai asculţi de Dumnezeu ci să asculte ea de tine şi tu de tine ascultînd de ea pentru duhul de femeie, femeia aia care leapădă fecioria şi ascultarea de Dumnezeu. Ştiuţule, tu nu vezi că deraiezi foarte rapid şi pe nevăzute şi nesimţite în ştiinţa a ce anume fac băiatul cu fata, bărbatul cu femeia, moşul cu baba, neglijînd sfinţenia pentru că crezi că ştii şi atunci îi potriveşti tu cu interes... pe sfinvers... fiindcă ştii tu potrivirea asta greşită de parcă ai potrivi corect... şi fiindcă ''ştii'' mereu deraizi acolo ca să te lauzi... să te lauzi că ştii... şi cînd colo nici măcar asta nu o ştii bine ci o ştii pe sfinvers... deşi mai bine era să nu ştii nici corect şi nici pe sfinvers... ca să nu cazi în slujirile desfrînării şi ale bordelatoriei aşa ca orice stăpîrcă.
Ce faci tu cînd eşti aruncat sau târât în situaţii limită şi fără ieşire, fără soluţii, atunci cînd ar trebui să te comporţi pe măsura încrederii şi responsabilităţii care ţi-au fost acordate şi simţi că nu poţi decît să greşeşti foarte ruşinos şi neputincios? Te înfurii ''greşit'' de alţii şi huleşti pentru potrivirea voii tale răzbunîndu-te crezînd că şantajul înjurăturilor şi denigrărilor criminale e soluţia potrivită ca să scapi de prigoană? Sau poate trădezi ca orice laş şi primeşti mita plinind is-mita voirii tale să te potriveşti şi tu cu păcatul aşa ca alţii? Ştiu că nu vrei să-ţi recunoşti nebunelele care-ţi vin şi care ţi le vii mereu în mod jovial şi jucăuş ca soluţii la lapsusuri şi dibăcii închipuindu-ţi că aşa familiarizezi mai bine şi crezînd că aşa poţi păcăli cunoscătorii ascunzîndu-te prin glumiţe pline de greşeli ''nevinovate'' ca şi copiii nestîmpăraţi. Dar nu sunt glume ci glhule, iar greşeluţele nu sunt simple mici greşeli ci păcate criminale de moarte şi foarte spurcăcioase şi prin ele satanizezi apropiaţii ucigînd cu nepăsare, călcînd cu trufie falsele ziduri şi bariere ale situaţiei neprevăzute în care te-ai băgat şi panicîndu-te arunci jugul ascultării, al bunului simţ, al cuviinţei şi calci şi dărîmi toate gardurile ''capcanei'' ieşind din Cale afară, crezînd că o să poţi să te scapi... hulind!.. sau că te ajută la ceva şantajul hulicios şi sinucigaş şi făcător de rele şi de nebunii celor buni, mici şi nevinovaţi. Nu te ajută răul cînd eşti în impas ci te înfundă... te surpă... te distruge şi devi un criminal de copii sau un pedosfîntofil hulicios foarte fricos şi urîcios care nemulţumindu-se pentru voia sa, voia contra pentru contra, se răzbună necruţător pe cel pe care a aruncat greşala cu care s-a greşit singur de panică, de frică ipocrită, de disperare şi groază neputincioasă, de frica situaţiilor de tip capcană fără ieşire, de tip ruşine şi umilinţă şi demascare cînd îşi dau seama ceilalţi cine eşti şi ce faci tu defapt în ciuda ''imaginii'' bune în care te prezinţi altora!
Şi defapt ce se întîmplă cu tine?.. în interiorul tău.
Păi te defrustrezi mereu greşit, pe căi păgîne, grozave şi deşarte, pe căile semeţe ale răutăţii care se vrea stăpârcă nemuritoare şi necruţătoare dăruind tuturor soluţiile urâcioase ala ştiinţei solhuei ''mântuitoare'' şi defrustrante, cu bani cu tot.
Bolboroseşti ''îndulcind'' cu păcatul îngîmfări semeţe şi grozave înălţîndu-te în lăudăroşenie la fiecare silabă aşa ca valurile mării sau ca bulbucii unui izvor mocirlos deraind în minciuni, din minciuni, pentru minciuni, deraind în ştiinţă spre ştiinţa potrivirii josnice a băiatului cu fata şi încurcîndu-te între ele ajungi în situaţii fără ieşire şi apoi izbuteşti să învingi ''capcanele'' prin dărîmare, distrugere şi aruncarea jugurilor şi ascultărilor până se satisfac: pacea în păcat, răul în folos şi minciuna la ţintă... iar apoi le mai şi asezonezi cu ameninţări, ca pe nişte rugăciuni şantajiste, în toate vorbirile tale blestemăcioase unde imprumuţi apelaju' glhuleţ denigrant şi criminal ca pe o formulă magică greţoasă de adresare a celor pe care pârîndu-i necontenit îi pomeneşti în discuţiile tale pofticioase..de puterea cea neputincioasă a nonputerii... şi apoi cînd răul astfel chemat şi întreţinut îţi strică ochiul şi dă năvală din minciuni şi spurcăciuni prin tine şi prin credinţa ta, te miri nedumerit imitînd glhuleţii lumii ca să împlineşti răutatea pentru iubierea de sine, de stăpârcă, fără să fie vina ta ci a lor, a învăţăturii mişcării lor criminale de mare talent pe care cu şi mai mare talent o imiţi ca să te integrezi şi tu în mişcarea spirituale de integrare în absolut... nimic bun.
Deci apelaju' şi deraiju' în păpuriş, în semeţia judecăţilor nedrepte, este sportul naţional al mişcării bîrfei, al învăţăturii criminale, al denigrării şi dezinformării aşa că nu înţeleg ce e atît de grozav şi de distractiv să vrei să fii şi tu un uriaş spurcalău-morhalău? Te satanisfac blestemăţiile caraghioase în asemenea măsură încît să te preschimbi cu încîntare asemenea lor? Nu te prosti de cap ca să te minţi hărţuindu-te şi gonindu-te şi tîrîndu-te şi obligîndu-te şi forţîndu-te şi violîndu-te şi abuzîndu-te ca să-ţi placă prosteala asta aşa ca drogurile căci odată pervertit şi dedat cu nebunia e greu şi dureros să te struneşti vrînd să-ţi revii... căci ideile şi organele şi celule se corcesc şi orice smulgere a răutăţii e apoi durerosă... e îngrozitoare.
Aşa că dă-ţi seama ce faci defapt tu acolo în tine.. în interiorul interiorului tău... şi recunoaşte că...:
Minţi cu răul făcînd răul crezînd că e de bine ca o stăpârcă plină de şopiu (şo pe ea) şi minţi cu ''binele', cu' desfrînarea ''de bine'', amăgind şi crezând că e de bine ca o stăpârcă plină de şopeea. Prin ambele strategii mincinoase prin care îţi ţii viaţa în minciună, aplicîndu-le mereu ca orbul şi ca prostul, te crezi om de bine, cînd defapt eşti un trădător, un laş, un om de nimic ce se leapădă de Dumnezeu şi de bine. Urmând şi împlinind răul şi amăgind cu răul şi cu desfrînarea vei molipsi până la urmă pe oricine tot insistînd până la disperare, susţinând că cică ar fi ceva de bine şi de dorit, să minţi cu binele şi cu răul, cu dulcele şi cu coşmarul.
Convingîndu-te şi fiind convins cu astfel de minciuni care ies la iveală în momentele grele şi de cumpănă ajungi de rămâi aşa certat şi supărat pe Dumnezeu, urîndu-L cu lepădare ca să iubeşti minciuna, lipindu-te de ea şi de mincinoşi, închipuindu-ţi că cică ea ori ei ar spune Adevărul şi ar fi buni.
Tu-ţi dai seama că asemănîndu-te cu grozavii şi rebelii lumii aplici mereu corect formule (reţete, soluţii) greşite sau pe jumătate greşite sau aplici greşit formule corecte trăind în greşală în ciuda perfecţiunii?
E greşhula pedofilă şi pedosfântofilă plină de ipocrism. Te păcăleşti desfrânând prin ea amăgindu-te şi încîntîndu-te cu soluţii grozave şi deşarte ca să ţi se urce la cap şi să te crezi important, matur, mare, puternic, curajos, erou. Defapt greşhulind mereu devi un foarte mare GUNOI, un GUNOI URIAŞ, foarte periculos, molipsitor şi infect!
Din necredinţă şi minciună devi ispititor şi sluga minciunii încît faci mereu pe placul minciunii şi al răutăţii, în ciuda Adevărului, îndrăznind şi permiţîndu-ţi să minţi, să crezi în minciună şi să făptuieşti hula şi răutatea.
Te revolţi şi te înfurii dar ca făţarnicul, din frică făţarnică şi lene panicată tot pe placul ispitei şi al minciunii te răzbuni, în ciuda fricii curate, deci din satanism faci mereu pe placul satanismului închipuindu-ţi că te lupţi şi te răzbuni drept.
Fiind plin de prejudecăţi pripite şi foarte precaut şi superstiţios în convingerile tale greşite, devii un om cu convingeri şi prejudecăţi oculte, superstiţioase, rele, mincinoase, nedrepte, greşite aşa ca nişte idoli în care tu din păcate chiar crezi în ciuda comportamentului sfânt, bun şi drept al lui Dumnezeu sau al sfinţilor cărăra le ştii Calea, sufletul bun, Cuvântul, faptele şi viaţa curată, pe care îi mai şi vezi, îi auzi, îi ştii, îi afli mereu de ajungi să-i cunoşti foarte bine, putând cu uşurinţă să recunoşti Adevărul cel bun despre ei, în fiecare zi dacă ai vrea.
Omul nu ia aminte şi în serios Adenvărul şi hulind pe faţă sau în ascuns se spurcă şi îşi amestecă credinţa şi viaţa, corcindu-se cu răul, păctuind şi făcînd fapte rele, aşa ca din reflex, din prejudecăţi, din convingeri greşite, minţind şi el ca lumea şi crezînd în minciunile astea mai ales atunci cînd e vorba de sfinţenie.
Ca din reflex, instantaneu, într-o clipă i se declanşază omului din minciuni ispita şi suferinţa recăderii în păcat, întîmplare tristă care-l târăşte pe om în frustrare şi în nemulţumire ducându-l în crize de voire şi de învoire până la lepădarea de Dumnezeu şi la respingerea învăţăturii, urînd sfinţenia şi ajungînd omul în situaţia tristă de a-L urâ pe însuşi Dumnezeu, pe Tatăl său cel mai bun care-l iubeşte cel mai mult, din pricina acestui cerc vicios... al minciunii.
Şi lăudîndu-se mereu că ştie, se trufeşte făcîndu-i-se sufletul un fel de zid de carne şi de nervi în gangrenă, dureros, iritabil, zid care-i înlocuişete în piept tot golul smerit al ştiinţei din suflet şi atunci omul nemaiavînd loc acolo pentru cunoaştere şi minţind brusc că cică ''ştie'' mai bine ca oricine se irită şi se jigneşte şi se înfurie din minciună şi urăşte şi se răzbună ca dintr-o frustrare îndreptăţită... defapt minciuna şi ''ştiinţa'' oarbă îi inversează binele cu răul cît ai clipi şi ca prostul reacţia lui este rea şi trufaşe din orbire.
Apărîndu-i mereu aşa ca din senin cîte o criză, ca o izbucnire tristă şi dureroasă ce se bazează pe aceste minciuni şi devenind un fel de viciu viclean al nemulţumirii, al frustrării, al revoltei şi răzbunării, al răsplătirii nedrepte, al bătăii şi crimei, al violenţei şi desfrînării, aşa ca o formă de refulare, de răcorire, de exteriorizare şi eliberare, percepută ca fiind ceva de bine, ca un fel de putere, de avere şi de fericire a nepăsării, iubindu-se omul pe sine în sensul libertăţii de a-şi permite orice, orice răutate, păcat, orice voire şi învoire, orice greşală şi neruşinare, se depărtează de Dumnezeu devenind tot mai bolnav cu sufletul şi cu mintea lui interioară încît minciuna şi răutatea pune stăpînire pe sentimentele, pe faptele sale şi pe viaţa sa şi ajunge omul credincios un om rău cu suflet rău şi tot mai departe de Dumnezeu.
Dacă omul nu vegheză ci se îngîmfă cu nepăsare trufind şi-şi permite ca prostul să se mai creadă şi deştept lăudîndu-se cu soluţii şi raţionamente de tipul absurd-evident, dînd lecţii cu neruşinare şi făcînd experienţe şi demonstraţii prin păcătuire, cu necuviinţă şi impertinenţă hulind, ispitind şi păcătuind ca sminţişorul nedreptăţit şi izbucnind mereu în tot felul de crize de voire şi învoire, minţind în ciuda Adevărului şi a sfinţeniei, crezînd-se invincibil, infailibil şi indistructibil, atunci se va statornici în minciună şi de acolo vor ieşi multe voiri şi ispite care îl vor târât în păcate multe şi îi vor reveni mereu durerile păcătuirii, durerile frustrărilor şi remuşcărilor... şi toate bolile.
Apoi de frica durerilor deznădăjduitoare şi a căderii repetate în păcat şi vrînd să scape de suferinţa asta care pare că îi vine asupra sa pe nedrept va recădea la greu şi în momente de cumpănă în aceleaşi convingeri greşite pe care şi le va auto-îndreptăţi lamentîndu-se şi chinuindu-se şi deznădăjduindu-se spre auto-distrugere întro perpetuă frustrare din minciuni şi o defrustrare greşită din minciuni prin răzbunări şi ure şi judecăţi pripite de nestăpînit.
Aceste convingeri greşite îi vor reapare în momente de panică şi de disperare şi îl vor stăpâni şi îl vor târâ în laşitate, într-o laşitate tot mai mare şi din ea în trădare, în dezumanizare, în mocirlă, într-o suferinţă din ce în ce mai mare până va cădea de tot în nepăsarea triumfalistă a voii proprii în care se va pierde de tot şi va muri nedemn şi va rămîne mort îmbătrînind în minciună şi în viciu.
Ce se întîmplă defapt?
Păi păcătuieşti în tine, în inima ta, fiindcă vrei să poţi...şi cum vede omul rău sau îngerul rău sau patima ta cea rea că vrei să poţi, vine imediat trimis de satana, de priculismul răutăţii şi te ''ajută'' să poţi... să poţi să minţi... adică să poţi să ascunzi în tine minciuna neplăcută despre tine, fapta rea, răutatea şi ascunzînd să poţi să-ţi permiţi tot felul de obrăznicii, trufii şi neruşinări, abuzuri asupra altora cu cît sunt ei mai sfinţi făcînd invers din indemnuri şi înţelegeri greşite în ciuda dreptei credinţe şi a dreptei înţelegeri cuvioase care te-ar îndemna să fii şi tu bun, blând, ascultător, iertător, răbdător, neabuziv, netrufaş, necălcător în picioare a ceea ce este bun, dacă nu chiar sfânt asemenea sfinţilor şi asemenea lui Dumnezeu urmînd şi putând împreună cu El şi nu altceva.
Te păcăleşte minciuna rea şi viciile ei şi ale tale că nu poţi să faci binele, aşa cum nici ea nu poate în ciuda faptului că Dumnezeu dăruie tuturor puterea de a crede şi a cunoaşte Adevărul pe Cale şi de a face binele şi atunci basculând ca prostul, ca laşul, trădezi şi vrei şi faci răul acolo unde contează cel mai mult, în tine, în inima ta, în inimile din tine ale celor la care ţii tu cel mai mult, potrivind ca ''artistul'', ca descoperitorul inovator şi atractiv, în ciuda opoziţiei tale care ar vrea să se opună ştiind ce perversiune urmează să faci de parcă ai descoperi şi ai aplica o nouă formulă, însă susţine aşa cum susţii şi tu, minţind şi crezînd în minciună şi în viciile ei şi ale tale, că nu poate face binele şi că nu se poate opune şi gata, ţac-pac, ai şi făcut răul în inima ta şi iată formula de a păcătui cu viteza luminii, a gîndului sau a fiarelor agresive şi turbate, aşa ca mincinoşii şi ipocriţii care cedând presiunii şi hărţuielii, se lasă mituiţi cu prădarea lor şi trădează şi se auto-distrug abuzîndu-se pe sine sau pe alţii pentru ca să prade, pentru ca să poată... orice... însă mai ales pentru ca să poată ascunde, cu ei cu tot, nu faptele rele ale altora şi pe cele bune ale sale uitîndu-le ci propriile fapte rele şi dorinţe rele şi minciuni despre sine, adică vrea să poată să ascundă ceea ce a făcut rău şi face rău şi toate minciunile şi doririle şi sentimentele rele şi partea rea din inima sa şi faptele rele şi urîte pentru care ar trebui să dea socoteală şi să răspundă înaintea Dreptăţii şi a Adevărului a toate şi înaintea oricui i-ar cere... inclusiv părinţii.
Practic omul nu mai rabdă şi nu mai suportă insistenţa deranjantă a minciunii şi a ispitei constatîndu-şi mereu neputinţa. Prin faptul că-şi vede şi-şi constată păcătuirea proprie de neoprit, căzînd mereu în ispita care vine din el sau din afara lui asupra sa aşa ca într-un coşmar, căutînd soluţii alternative şi ca să scape de vină şi de răspundere nu se sfieşte şi îşi permite cu neruşinare să facă crize de nemulţumire, de frustrare, de neputinţă lipsită de orice speranţă, de voire alternativă. Pentru că i se redeclanşează mereu coşmarul neputinţei se frustrează şi face aşa ca nişte crize de alunecare, de panică, de disperare, de furie, de ieşire din minţi, voind, mai ales atunci cînd e vorba de dreptate, de sfinţenie şi de Dumnezeu şi pentru că ştie că ceva e rău, ca să-şi explice fără să fie de vină, el pune toate suferinţele şi nedreptăţile astea pe seama lui Dumnezeu, că răul propriu şi personal cică ar fi din pricina apariţiei în percepţia sa a informaţiei despre sfinţenie, despre învăţătură, despre credinţă, sau despre feciori, fecioare, săraci, sfinţi, îngeri şi drepţi venită prin văz, auz, memorie, aluzii, trimiteri sugestive, sau alte forme de comunicare şi transmitere a informaţiilor.
Cu cît minciuna şi răul şi păcatul şi viciul insistă mai mult şi mai trufaş şi mai abuziv sau mai viclean şi subversiv şi mai ''nevinovat'' şi copilăresc cu atît e mai bine pentru tine căci ai şansa să-i spui NU şi să te formezi opunîndu-te ascultării şi slujirii ei întărindu-ţi caracterul şi puterea cea bună de a fii de partea Binelui. Prin ascultare şi împreună cu Hristos ai să poţi cel mai bine asta... căi prin El poţi să faci binele în Adevăr şi prin El te poţi opune fărădelegilor viciilor tale în care eşti târât din minciuni.
Deci din minciuni, revoltîndu-te strîmb şi nedrept, te apuci şi
reacţionezi din ipocrism încît te crezi foarte nedreptăţit de
ajungi să te frustrezi peste măsură şi să te superi aşa ca o stăpârcă
rea şi plină de ciudă şi apoi rămâi supărat şi certat cu Dumnezeu de
parcă
El, făcînd mereu dreptate sau bunătate, te-ar ispiti direct sau prin
sfinţi, prin sfinte sau prin bărbaţi,
femei, fete, fecioare, feciori şi copii ca să faci şi tu răul pentru ca să
fii şi tu rău şi să mori, de parcă El, Dumnezeu şi nu viciul tău şi
sevraja viciului tău ar dori ispitindu-te să te facă să cedezi şi să
recazi, iar şi iar în desfrînare,
insistând să asmuţi şi să potriveşti perversiuni, ameţindu-te în
controverse şi nedumeriri confuzive ca să-ţi închipui şi chiar să crezi
c-ar putea fi adevărat că Dumnezeu ar vrea să te facă, El pe tine să faci
rău, Lui sau altora, ca să te omoare până la urmă... în desfrânare.
Trufia
răutăţii fără ''greşală'', viciul şi ipocrismul propriu şi nu Dumnezeu,
otrăvindu-te cu minciuni şi ispite ca să-ţi frustreze neputinţa ta
handicapată, te duce în ispită şi în facerea de rele. Relele te ajută să
poţi fără să vrei să te minţi minţind, să te satanizezi satanizînd, să
te ucizi ucigînd, să te violezi violînd, să te asmuţi asmuţind, să te
hotărăşti şi să te învoieşti la rău voind ''binele'', să te demonizezi
demonizând şi demonstrând, să îi faci ''plinul'' răului stivuind greşeli
peste greşeli şi răutăţi peste răutăţi... să te creşti în ipocrism
ipocrizând până ce crezi minciunii şi faci răutatea cerută de
''valoarea'' ta ... ipocrită... jignită.
Deci din necredinţă
şi din minciună ţi se întîmplă ca să te înrăieşti făcînd rele.... lui
Dumnezeu cu Dumnezeu pentru Dumnezeu, sau sfinţilor, sau copiilor...
încît pierind nu mai ştii ce decizie să iei, ce soluţie să aplici, ce
jertfă să mai faci ca să scapi de presiunile sub care din propria ta
frică ipocrită, reacţionezi cu ipocrism şi laşitate, lepădînd Adevărul
şi Binele... adică pe Dumnezeu şi Calea cea bună spre Rai şi spre
comuniune cu El.
Nu trebuie să disperi şi să-ţi pierzi speranţa sau Credinţa lepădîndu-te de Dumnezeu pentru minciună cînd devi conştient de interiorul tău bolnav şi corupt, mic, neg-ru şi necăjit cu lucrare invidioasă, neag-ră ci trebuie să lupţi cu minciunile şi nedreptăţile, cu toate viciile şi nelegiuirile ori de cîte ori ele apar în percepţia ta şi în tine astfel încît să nu le crezi, să nu le consumi, să nu le dai dreptate, să nu te delaşi lăsînd cu nepăsare după ele, crezînd cu superstiţie bolnavă sau ca un martor păcălit încăpăţânat sau devenit mincinos de supărare că cică aia e soluţia corectă: minciuna, păcătuirea internă, ipocrismul... şi mai trebuie să fii bun şi să lupţi ca să nu mai cazi în recidivă, în păcat pentru că Adevărul ne învaţă din totdeauna şi mereu că Dumnezeu e BUN, iubitor, iertător, ajutător, milostiv, drept dar mai ales sfânt, nedesfrînat şi nemincinos aşa cum ar trebui să fim şi noi, perfecţi asemenea Lui.
Leapădă-te de satanismul plin de indemnuri viclene la ucidere şi violare, la sho pe ea şi la potriviri perverse în închinare. Pune bară între tine şi fata nevinovată ca să nu împlieşti îndemnurile la şhopism şi potrivism!
Iar dacă ai căzut nu te umfla ca balonul cu negreşismul aruncînd vina şi făcând scandal disperant, minţind că ai fost deranjat şi băgat în greşală de alţii, sau în ispită, căci din minciunile şi viciile tale ai pocnit şi de acolo îţi ies ispitele pe care le faci aşa ca-n filme, ca un mare creator hipiolt de cult-ură.
Doamne ajută!
Luaţi în voi şi aveţi gîndul şi interesul cel bun, pe Hristos citind Cuvântul Lui şi vă înnoiţi astfel viaţa:
http://noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu