Păpământ sunt și vreau mereu să mă întorc în păpământ ca orice deznădăjduit. Pentru că păpământul cica nu-mi dă rod păpământ, mai mult păpămănt, atunci mă îngrijorez ca lumea și disperat îmi satisfac datoria istoric tradiționala de a înmulți păpămânmântul că de aia sunt om. Mă lustruiesc în feciorie călugărească ca piatra ca să devin prețioasa și exclusivistă vrând să atrag toate privirile și mă întaresc în pustnicie adâncită ca perlele și ca diamantele pentru ca să vrăjesc privitorii si țepuiesc auditoriul cu luciri miraculoase și vibrații invincibile, indistructibile și poate așa reușesc să ispitesc pe careva făcându-l să creadă că-i iau iubirea iubitei sale ca să se mânie și să ia ca prostul sulița lui Saul sau ciocanul lui Thor și să mă facă țăndări, cioburi de oale și ulcele, praf si pulbere de pământ. Țăndări, cioburi, praf si pulbere cenușie, aburi și fumuri = mandria înmulțirii păpămânmântului la fel ca întoarcerea omului în păpămânmânt dar e o înmulțire mai complicată, e înmulțirea înmulțirii ca un fel de deșertăciune a deșertăciunilor. Acolo e înțelepciunea pentru că 1 pământ + 1 pământ ≠ 2 pământ ci e 2 la puterea circumferintei globului de tarrot ce tinde la infinit. Cum nici macar 1p păpământ nu rămâne 1p ci rapid se multiplică si crește în ascuns, în singurătate până explodează, iată că 1p ≠ 1p deci matematica asta lumească, vampirică, moroică, demoniacă prin care te joci de-a ascunsul de lumină nu te scapă de păcate oricât de mult te izolezi ca asceții ci te risipește și ajungi un fiu al glUmii, al pierzării căci crezându-te smințișor sau cu pîcate foarte puține, aia una ce-ți lipsește, îi vei pierde pe toți cei din jur încercând să-i țepuiești ca pe Domnul care cică te-a condamnat la singurătate în adânc.
Iată deci ca sunt sclav grijii lumești a oalelor omenești goale sau pline cu tzandari de moacă deznădăjduita ce vor mereu să înmulțească păpămânmântul. Am prea des sau continuu grija asta tâmpă, grija goluUlui din oală că cică n-ar fi destul pământ sau că s-ar termina și trebe eu să-l înmulțesc sau să-l pietrific ca diamantul indistructibil ca nu cumva să scadă, să nu se piardă, să nu dispară ci să atragă. De aia și simt șuvoiul ăsta, aprinderea, furia asta mare, nevoia și dorința autodistrugerii prin explozie de supărare, vrând ca să se facă toate țăndări, aburi, fumuri, praf și cenușe împrăștiindu-se și descompunându-se până la atomul elementaar ca întro explozie nucleară căci astfel iată mă pot lăuda că lucrez la înmulțirea înmulțirii păpămânmântului vrand să umplu cu mocirla asta rezultată pe o melodie descântată și fermecată ca un lichid al fețelor deznădăjduite, banștismUul ca un drog nerusinat anesteziant-sarcastic si agresiv, să umplu până la refuz sfeșnicul cel roșu ce șade pe șeminEU, sfeșnicul ăla plin cu cenușa fețelor deznădăjduite ale tuturor înaintașilor mei tradiționali lumești familiști-inițifici.
Ce e deci lăcomia? Inmulțire de păpămânmânt. Ce e desfranarea? Înmulțire de păpămînmînt? Ce sunt toate patimile astea lumești, omenești? Zgârcenia și adunarea de averi, plictisul, lenea, furia, mandria, laudaroșenia, slava de la lume, hoția, crima, răzbunarea, cruzimea? O nesfârșită înmulțire de păpămînmânt și o lustruire luxiferică ca pe bani și bijuterii ca să atraga pe fraieri în capcana acestei înmulțiri a înmulțirii păpămânmântului lucrând deșertăciunea deșertăciunilor ca o nădejde a deznădejdii și disperării. Vai vai, mi se termină banii.
Nu e oare deci blestem si tâmpenie maxima această dorință nebună ca o grijă și datorie ca să iubești munca de a înmulți înmulțirea păpământului cu care se hrănesc demonii? Mi-o mîncat banii!!! (PăguBoșii prosti UuUurlă și plang dupa baniștiucii murdari si vremelnici dandu-se pagubiti.)
Ce e deci lumea și stăpânii ei și cu ce se ocupă?
Așa că Dumnezeu ne recomandă ieșirea, lepădarea de lume si de sinele ei cu care sunteți plini de voi numindu-vă EU, lapte de capră alb negru, justitia pungașe a înmulțirii înmulțirii păpămânmântului laban mUrdar si vremelnic.
