... furia roşie a icoanei mai mari la adresa sfintei icoane roşii mai mici...
...şi fără aprinderea grozăviei şi măririi furiei şi urii oarbe şi nebune la adresa lui Dumnezeu şi a sfinţilor dătători de credinţă şi de viaţă aruncând teroarea ta şi a sataniştilor comunişti pe ei acuzând şi ucigând şi necrezând mereu fără pic de ruşine pentru nedreptate şi minciună şi ipocrism... şi fără frica că te ia (mila ipocrită a mincinoşilor trădători ce vin cu potera), frica pe dos cu cu gât lung de lebădă pusă cu gura pe scandal justiţiar ieşit din marea ta grijă a respectării adevărului, vrând ca să fie ştiut, respectat, să se judece drept, conform cu ''adevărul''.. uitând de Adevărata frică, aia bună, că rămâi ca prostul dus, sau că la prima ocazie tu te duci, cu pluta pe apa strâmbetei în insisispită, iar apoi ca să scapi de insistenţa ispitei o slujeşti cu creativism şi cu pragmatism făcând direct finalul, crima cu premeditare prin lovism mândru bine antrenat, făcând iar deznădejdea şi denigrarea, pierzarea, aşa ca ''deşteptul'' gLhumii... nu ca un lunatic ci ca un ionatic ce îmbracă haina beţivanilor plini de puterea credinţei dar tăgăduind puterea ei căci tu practic te auto-însărcinezi din puţul mândrie să faci răul cu care te lauzi apoi ca smoliţii beţivi căzuţi în şanţuri cerând mereu ''iertare'' Domnului, defapt gLhumii că nu ai slujit răul cu mai mare forţă şi încăpăţânare până la capăt...
... şi fără... programări pline de nazuri direct în iubire ca să preschimbi cele sfinte în jucăroade cu care vrei să-ţi slujeşti supremaţia neascultării agresiv atacant-auto-apărantă sau să slujeşti supravieţuirea lumii pentru slava lumii... deci fără... pofta diavolumului nesăţios şi fără... fără...
...grozavele griji deşarteU ale isantipoticniseului pline de grozăviile marcante ale sarcasmului pironic de coşmar cu care te ispiteşti să ne omor cu robism înrobitor din semeţia arogantă a cunoştinţei lacome a bârfei retardante şi furios bârfbasculante plină de înmulţirea minciunii bârfei prin deschiderea ochiului ce orbeşte pe jumate pentru satisfacerea voită a bârfei şi plină de greşism umilitor prin turnarea păcătoasă, multă deodată cu mită ascunsă, ieşită din trufia lumii iadului pentru fineţea cioplită a ''frumuseţii'' ispitei răzbunării... fără bani, fără privirea din banu' ochiul drachulului din viitorul mulţimii banhului care te-ndeamnă să trădezi poruncile sub ameninţare cu moartea sau cu chinurile morţii şi iadului. Păzeşte-te şi veghează să nu te lahulzi (cu îngâmfare, înălţare, gonfleare, mărire, soluţionare, fatalism, exclusivism, denigrând, umilind, aruncând vina, pârând, îndreptăţindu-te greşit, ispitind, lăudând păcatul şi demolând dreapta credinţă, tăindu-ţi astfel ca prostul craca de sub picioare şi căzând din lac în puţul cel spurcat al iadului adică direct în blestem), să nu minţi, să nu pofteşti, să nu furi, să nu confunzi, să nu modifici, să nu adaugi, să nu încurci, să nu deraiezi, să nu te mişti (spre lume, spre tribunal, spre bar, spre bordel, spre babilon, spre securism, spre necredinţă), să nu cârâi din egoism ca trădătorii care apără raiul pe dos vrând să-ţi iei goluri, gropi şi discuţii de gropari, să nu te răzbuni, să nu faci rău, să nu te bucuri cu trufie insisisistentopată de "frUmoasa" cruzimE spurcăcioasă, de ură, de nedreptate, de trădare, de pâră, de chinul şi de răul altuia, aruncând cu tupeu vina ca orbeţii şi lovind şi tu victima (nevinovată) până la eutanasie ca să-ţi semeţeşti stăpârâciunea de căpcăun şantajist şi reproşeur linguşist ce se defrustrează pripit, din lene ipocrită şi lăudăroşenie greşit-contrazicătoare, iubind pe căi greşitE pline de laşitate, risipism, ipocrism şi lovism... ca să-ţi satisfaci orgoliul (jignit) cu drogu' sevrotic al fundului gropii ce te ademeneşte cu fumul pierzării să ceri semne şi minuni ca să-i aduci solhuţii violente, jertfe, laude şi fapte rele, neghinice, pironice, glhumeţe, beroico-satirice, viclene, desfrânate..... hulicioase... şi blestemate de tipul :
'' La valoarea mea... valoarea mea.... n-am cu cine discuta!'' şi ''Marş din faţa mea că nu te mai pot vedea!'' (mea, mea, semeţia mea cea rea, mă suflă ca pulverizatorul şi mă ia, mă-nvaţă, mă-nvaţă să fac rău, rhău, U şi eu ca prostul văzând că mă ia necredinţa-moartea găsesc solhuţia-solhue de a vrea să mă răzbun cerându-mă dus şi ducându-mă dus şi mai tare prin suflătoare ca să-mi demonstresez că pot, că pot ce nu e voie să pot demolându-mă ca nebunul de tot, după care prin ''pocăinţă'' facem reconstituirea ca la poliţie ca să repăcătuim pentru ca să ştim.)
Are rost Adevărul şi are rost să nu faci rău şi are rost să nu greşeşti când arunci vina şi are rost să crezi şi să lucrezi şi să urmezi Domnului chiar dacă ai greşit, chiar dacă ai căzut la examen, chiar dacă nu ţi-a ieşit şi ai pierdut, dacă ai alunecat, dacă te-ai făcut de ruşine... are rost deci are rost şi se merită să nu mai faci rău dacă ai făcut rău.
Nu-ţi fă iluzii căci satana, răii şi păcătoşii nu vor fi ţinuţi minte, nu vor fi pomeniţi niciodată şi vor fi uitaţi, deci nu vor fi celebrii pentru răutăţile lor şi nu vor fi celebraţi niciodată... aşa că nu te lăsa ispitei care vrea să păcătuieşti ca să te crezi prin asta că vei fi celebru. Nici ca personalitate negativă nu vei fi ţinut minte... Te vom uita şi nu te vom cunoaşte cine eşti aţa că în deşert urmezi impostorii şi ţi-e teamă de faima lor! Ei practic nu există în viitor!
Mergând şi lucrând aminteşte-ţi şi ţine minte că în viitor, Duminica următoare sau de sărbători, te vei întâlni cu Dumnezeu şi El îţi va reaminti tot ceea ce trebuie ca să nu mai păcătuieşti... adică nu-ţi mai aminti nimic decât că îţi va aminti Domnul... iar acest lucru e genial... şi decurge din har şi din înţelepciunea legii.
Opriţi purcelaşul isteric şi agresiv care are suflet şerpesc şi trădător violînd mereu şi aruncând vina ghinionului ca stârnind iseuea să apară viitor U, iseea viitor u. Niusi ego Sauleu, pocăiţi-vă şi nu mai poftiţi sfintele! Prostia maximă a răutăţii de maximă eficienţă e să faceţi rău binelui şi bunilor cu Dumnezeu şi bine răului, nu şi răilor ci răutăţii, închipuindu-vă şi crezând că faceţi bine şi că ajungeţi sau că aţi ajuns să împliniţi teoria ideală a binelui. Nu vrea să faci mai binele căci mai binele omului e mai răul crezând că scapă.
Trebuie să te vindeci de boală... de pofta cea mare, de pofta cea rea, de pofta ... de ... a emite cuvinte mâncăcioase şi drhulicoase aşa ca un tată ce-şi creşte şi-şi îngrijeşte minciunileurile. E lăudăroşenia. Se laudă cu greşala, nesuportînd să aibă iar ghinion şi nerăbdându-se să ''greşească'' cu nepăsare de parcă ar renunţa la mită şi la birul pe care-l ia când defapt renunţă la Dumnezeu şi invocă neputinţa că-l ia (minciuna proprie) de parcă ar fi o victimiă eroică trădată când defapt el face ce nu-i voie, de la ispită până la răzbunarea pe ea. Asta se numeşte grozăvie obraznică şi tupeistă lăudându-se cu pocăinţa şi îndreptarea gLumeaţă şi necredincioasă până la distrugere aşa ca un eu de eu de vas de vas de oală.
Boala lumii, boala păcătoasă a înger-omului căzut: Şti-rea noastră şi mândria: semeţia şi trufia, tupeul grozav pervers, grijulind absurd cu sterss, răzbunând ispita greşit că insistă nesfârşit, îşi loveşte victimele, distruge tot binele, extorcând şi şantajând, urlînd şi descreierînd, face mare hărmălaie, nu cumva să-se-ncovoaie, dă foc, nici nu se îndoaie, pune benzină pe paie, zâmbeşte şi se distrează când e rău şi când blufează, nu-i în stare de nimic, se ascunde, stă pitit, e mincinos şi e prost, fără lucru, fără rost, făcând lumii doar pe plac, exact ca şi orice drac, nu-i pasă că se cam strică, nici când armele-şi ridică, să lovescă, să plesnească ce e bun şi dă să crească, se dă erou univerasal, pare hâtru, amical, se-ncrede, se alege, el emană orice lege, necruţător încruntat, te visează îngropat, se luptă să te dărâme, să te-mprăştie, fărâme, se dă drept nebiruit, ca viteazul cel vestit, însă-i răul travestit, egoismu-ntruchipat, trufaşul de ''lăudat'', se jigneşte, se acreşte, nu rabdă şi se foieşte, te scuipă şi se scârbeşte, nu-i placi pentru că nu-i placi şi nu-i bine tot ce faci, nu-i convine-n nicun fel, pare deştept da-i tembel, se înfurie mocnit, ţi se repede pripit, strigă c-are ghinion, c-a fost păgubit la ron, ameninţă beat de sine că nimica nu-ţi convine, te răneşte, te urăşte, te loveşte, te ciupeşte, te atacă şi te sapă, nicicum nu poate să tacă, te învaţă el pe tine cum se face astăzi bine, ce este adevărul, omul, crucea, hotărârea şi răscrucea, ce-i credinţa şi iubirea, neputinţa şi orbirea, te ajută să-i duci ştirea, să zici şi tu aşa cum vrea unantrtuna vreau ce vrea, mai sătul şi tot mai mult, să te lepezi de ascult, să-ţi doreşti tot ce nu-i voie, să-l sminteşti chiar şi pe Noe, să iau eu, eu, numai eu lepădând pe Dumnezeu, să fiu mai ceva, mai sus, niciodată nu-i deajuns, apoi să mă şi trufesc ridicând ca să lovesc, cuţit, sabie, suliţă, glonţ, bolovan, glumiţă, să lovesc mai crunt mai rău, răspândind dezastru, hău, tot ce-mi vine la-ndemână, nimic bun să nu rămână, şi pripit şi ipocrit, cu sufeltul răzvrătit, disperat sociopat, din toate minţile plecat... şi poate-ai mai vrea apoi, bibilică bibiloi, amăgit şi deprimat, puturos-fricos-ratat să fiu bun şi lăudat, de îngeraşi luat şi de prieteni regretat, ca om mare, elevat? Fugi de-aici bolnav nebun, ispitind să mă supun, ţie sau la fişte-cine, ţie chiar NU ŢI-E RUŞINE? De ce-ai inima de piatră, lovind după ce-ţi iei apă, pământ, mămici şi fecioare, copii, grâu şi multă, multă alinare? Laşule bolnav şi trist, la ce mă faci să asist, nu pricepi că oricât sapi, n-o să ieşi şi nu mai scapi, din blestem, din iad, din lume, oricât pui hule pe glume, din durere şi necaz, din pătare pe obraz, din trădare şi extaz, din lenea cea din adânc ?... când te văd mă faci să plâng! Boala-i grea suspinu-i mult, crede-mă, vreau să te-ascult... dar viaţa vine de sus, de la bunul Domn... Iisus. Lasă fata cea frumoasă să plece devreme-acasă, că-i iubita poftei rele ca s-ajungi la vorbe grele, se lipeşte de organe, îţi zîmbeşte, are toane, vrea s-o cauţi, s-o revezi, s-o pofteşti şi s-o pozezi, să ai satisfacţii multe, să ai visele pierdute, aşa că te rog pricepe, n-o dori, nu o începe, nu o urmări mereu ca să nu ajungi ateu, lasă pofta de iubite ca să nu-ţi crească copite, să nu-ţi crească coadă, coarne, prin guriţă negre poante, minte scurtă şi sminteală, prin interior negreală... iar de vrei să fi normal, să n-ai parte de spital, să fi bun şi cu iubire, să nu-ţi mai pese de ştire, sănătos la trup şi minte, ţine sfinte trei Cuvinte: cu Dumnezeu înainte! Ţine minte şi-un Cuvânt: Domnul Dumnezeu e Sfânt!.. Întreindu-se-n iubire, în credinţă şi unire. Îngeraşi-I cânt-n cor, cu iubire şi cu dor, repetând precum în Ceruri, glasuri, cântece, misteruri, Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot, şi aici şi peste tot, El e Sfântul cel mai Bun, Căruia toţi se supun, prin Credinţă-i Salvator, dulce, tainic, iubitor, Tată şi Învăţător, Copil bun ascultător, credincios şi silitor, căci pe cel ce-l miluieşte, de-ndată se trezeşte, bolile dispar subit de te vezi întinerit ca un înger neclintit, om frumos blând şi senin, cu iubire şi cu vin! Drepţii, sfinţii Îl Cunosc, Îl ascultă pe de rost, vieţuitoarele-L strigă, unde-i El nu mai e frică, nu mai e durere, rău, nici amar nici tămbălău, e o dulce armonie, o mireasmă străvezie, o melodie sfântă... învie cine-o ascultă, Maica fecioară-L poartă, rugându-L cu mare artă, să se-ndure iar de om, de făptură şi de pom, de îngeri şi de copii şi de gâze mii şi mii, să nu cădem în ispită, căutând doar spor la mită, crezându-ne ştiutori, înţelepţi şi salvatori deci Îl roagă zi de zi, pentru morţi şi pentru vii, cu lacrimi şi cu suspine, cu sacrificii creştine, de Maică şi de Copilă, ca s-avem parte de milă, să rămânem buni şi drepţi, curajoşi şi fraţi deştepţi, să nu mai facem prostii ducându-ne pe pustii re-întorcându-ne la lume departe de rugăciune.
Nu te lăuda că-i faci proşti pe alţii direct sau prin tot felul de strategii viclene pe care te faci că nu ţi le vezi!.. pentru că asta ar fi lupta în iubire, iubirea de Dumnezeu, sfântă şi dreaptă şi fără nicio prihănire se luptă cu iubirea egoistă de sine, mincinoasă şi antihristă, hulicioasă şi nedreaptă... care cu trufie-şi permite să facă orice rău binelui adică lui Dumnezeu.
Ce se întâmplă practic, omul se mituie cu nepăcătuire atunci când e forţat de presiuni să facă păcat şi trădare şi se motivează scrîşnind cu autoîndreptăţire şi confundă păcatul vinovat de unde vine frica rea cu frica de Dumnezeu care e o slavă, o slăvire, şi prescurtând ergonomic după ce a confundat ţinta şi victima cu păcatul şi păcătuirea, aşa ţine minte că fata sfântă sau Dumnezeu i-a făcut lui rău... şi tot aşa repetă cu neputină, minciuna asta devenid practic eretic, e re şi e re şi e re şi cade robiei viciului şi moare în el şi toată moartea vieţii sale face la fel şi nu mai ascultă şi nu se mai trezeşte şi nu se mai îndreaptă crezându-se şi mare şi înţelept sub soare şi nu mai răspunde la chemarea lui Iisus şi nu se mai reîntoarce la Tatăl său din Cer.
Deci nu folosi cunoştiinţa la ispită, la păcat, la protestat pe dos ci foloseşte ce ai învăţat la apărat iubirea şi neprihănirea fără avântu' prăbuşirea!
Intraţi şi citiţi Cuvântul Adevărului pe: http://noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info/
Nu intraţi şi nu citiţi deloc siturile denigratoare la adresa Cuvântului (inclusiv cele rău ortodoxe, ori de ce ''sfânt'' ar fi scrise şi de ce ''biserică'' ar fi susţinute) pentru că ele vă mint că vă apără... Credinţa.
--------------------------------------------
Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before.
Jurnal de bord: 8 septembrie 2017 cam la 7550 de ani de la Facerea întregii creaţii.
Cu cine eşti (cu cine ţii) ??? Aceasta este întrebarea!!!
Încercaţi şi cereţi de la Dumnezeu buna, umila, blânda , smerita şi nehulitoarea despărţire de păcatele făcute în Dumnezeu, cu Dumnezeu şi cu orice păcat căci reaua şi hulitoarea despărţire de păcate, silnică şi abuzivă, luxiferică şi exclusivist, nu vă ajută ci vă face robi viciului hulei şi al răutăţii mândrindu-vă şi îngâmfându-vă cu hotărâri repetate de a trăda şi a vă lepăda de Dumnezeu şi a minţi şi a huli şi a face răul. Despărţiţi-vă frumos de rău şi de gLhume şi urmaţi sfinţilor care merg spre comuniune sfântă şi bună cu Dumnezeu.
Minţi despre ea, despre sfânta şi preasfânta frumoasă, fată sexoasă, că cică ea te ia. Păi dacă te-ar lua ea ce s-ar întâmpla dacă tu ai lepădat bordelatoria şi abuzul şi violenţa? Te-ar lua şi te-ar duce în sfinţenie adică acolo unde este binele şi frumosul. Însă nu ea te ea când vezi icoanele sau cînd vezi îngeraşele şi le auzi cuvintele ci altceva te ia şi tu arunci vina pe ea, pe ele minţind şi voind solhuluţia însingurării pentru piliciunea luxiferică a răutăţii dând orice ca să scapi de luarea cu care eşti luat în bordelatorie şi violenţă hulicioasă. Glhumea te ia, satanizmul şi faci voirea satanizmului răzbunându-te pe fată şi aşa-ţi face repulsie şi iritaţie de cum vezi fata sfântă din icoană care ar fi meritat iubită şi tu acceptând solhuţia minciunii crezi că merită urâtă şi omorâtă. Deci dacă ea te ia, fata sfântă atunci e de bine cât timp respecţi Adevărul. Dacă începi să minţi şi să faci rele înseamnă că eşti luat de ghineon şi dai vina pe ea. Stai la pândă şi când se iveşte tulburarea, pierderea concentrării te iei sau te iei ca şi cum altcineva te ia şi faci răul, adică ajuţi cu creierul necredincios şi disperat, încruntarea şi încordarea stomacul să omoarea viaţa din cărniţa pe care o ai în tine aşa ca şarpele sau crocodilul sau ca orice animal carnivor... care se laudă şi se mândreşte cu ''victoria'' sa blestemată ca şi cu o răzbunare de bine şi o rerăzbunare de bine exact aşa cum se întâmplă când vezi o fată sfântă şi frumoasă şi instant vrei s-o revezi şi iar s-o revezi. Iar apoi după ce a omorât victima, într-un acces de panică şi mustrare de conştiinţă, varsă toată carnea omorâtă ce o a mâncat ca un fel de pocăinţă. Dar nu-L lasă pe Hristos să o învie ci o foloseşte pentru ca să-şi deznădăjduiască şi să-şi deprime orice speranţă ca să se laude iară şi să se mândrească. Şi dacă învie Domnul cărniţa respectivă, el iar o mâncă şi iar o varsă... ca un haos al deznădeşdii ce se repetă pentru lăudăroşenia lui sateist însingurătoare.
Ca să ţi se ''cuvină'' să-ţi permiţi să îndrăneşti să faci mai uşor ce nu se cuvine, adică răul, defapt neascultarea, eşti în stare de orice viclenie. De exemplu: să dai toată puterea centrului de comandă unui tu orb, rău şi prost sau să te laşi să te ia din cauza ''fetei'' sau a sfinţeniei sau să te ia minciuna şi ipocrismul de bine ca pe neputincios sau te iei singur ca vicleanul fără să ştii sau ştiind ce rău vrea răul pe care-l faci rapid ca să i te închini, să-i slujeşti şi scăpând în rău aşa ca el, în nescăparea mai mare decât în aia în care erai sau te pui şi aduni toată genialitatea şi grija convingătoare ca să demonstresezi că cică răul e rău că zici tu ca sateul sau drateul sau stiateul şi nu ascultând că e rău aşa cum zice Dumnezeu sau cine ştie de ce viclenie rapid făcătoare de rău, demon-temporală ca să nu se poată repara şi să fatalizez, mai eşti în stare să plăsmuieşti... ca să minţi şi să te răzbuni mai uşor din cauza... din cauza... lui tuul E din cauza pentru care faci U.
Ştim că am furat Adevărul şi că de aceea nu-L pot suporta când mi-L spune cineva... pentru că încă mai Îl fur. Ştim că dau vina pe cel ce mă slujeşte şi mă ajută să-L fur dar nu el fură ci eu fur şi el doar slujeşte, deci eu sunt hoţul. Prinde-mă şi scoate-mi ochii şi ia-mi Adevărul care-ţi arată ceea ce sunt şi ce fac şi apoi nu mai trebuie să-mi mai fac griji să-L aflu singur ca să mă îndrept ci poţi să mi-l spui chiar tu însuţi odihnindu-mă şi sper să nu mă supăr când o să-mi-L spui.
Sper prin răbdare să-mi convertesc zicala păgână ''Adevărul supără pe om.'' (din pricina mândriei păcatului egoist şi hoţ) la zicala creştină ''Adevărul odihneşte pe om şi-L face liber şi fără de griji''... căci grijilor liniştitoare ale mântuirii li se supra adaugă mereu nişte griji foarte serioase şi foarte învgrijorătoare dar fatalmente deşarte aşa ca nişte topogane foarte alunecoase sau ca nişte soluţii ce par cărări primăvăratice spre cer, pe care să te dai ca pe gheaţă sau să te urci ca pe munţi, căzând negreşit în ispită... ajungând să ţii mereu cu ursul cel mai viclean care s-a lăsat ''păcălit'' de vulpea argintie să pescuiască iarna cu coada în lac ştiind că dacă o să îngheţe lacul o să-şi jpiardă coada pentru ca să nu-l mai poţi ţine de coadă să nu vină şi să-ţi mai ia din mâncare, din gunoaiele menajere şi din ce ai tu mai drag... din lăudăroşenia vicleniei de mare hoţ... slujitor al păcatului şi împlinitor al răutăţii ce divinizează viclenia... adică meşteşugul şi strategia hoţiei dând lecţii de morală şi experimentalism.
NU-i FACE RĂU BINELUI ci milă!... [''Binele'' ce vine din neascultare, necredinţă, frică ipocrit-deraiantă şi griji deşarte ca să pună presiune pe tine să faci păcatul dând să scapi cu solhuţia ''z-is şi făcut'', (poftis şi făcut, ştiutis şi făcut, făcutis şi făcut, răuis faci rău şi făcut.....) nu e binele ci ISPITA! ''Bată'' şi Mustre Domnul insis-insis-iarisul care aruncă vina cârâind şi nu pe altele sau pe alţii!]... deci nu fă rău binelui ci adună-L ca să ai foarte multă milă veselă şi tristă, nu ipocrism ci milă.
Nu te elucubra semeţindu-te căci greşeşti atunci când te enervezi şi te înfurii vrând să rezolvi răzbunându-te având credinţa şi vrerea minţită susţinând că cică ghinionul sau răul sau ispita ce te biruie are cauza inversă faţă de Adevăr şi aşa vrei ca neghina şi faci răul ca un fel de dreptate şi curăţenie pentru oprirea răului care defapt e o acţiune pe dos. Tot aşa crezi şi vrei invers făcând ispita şi păcatul pervers căci ţi se pare că e cauza binelui tot aşa cum cauza răului ce ţi se întâmplă ţi se pare, orbit şi neputincios, a fi Dumnezeu, fata sau sfinţenia.
Deci e vorba de cauze, din cauze spre origini, de cauzele binelui şi ale răului care la nervi sau la pofte le vezi..., elucubrându-te cu semeţie grozavă,... exact pe dos, adică INVERS, deci vrei vrei furios sau interesat să împlineşti isminciu-din cauz-invers! Practic crezi că ispita şi păcatul e cauza binelui şi a fericirii şi că din cauza sfintei sau a sfântului ai ghinion sau ţi-e rău sau eşti nefericit vrând să huleşti sfinţenia ca să scapi de problemă. Vrei din cauza... INVERS.
Nu vă lepădaţi de trimişi şi nici nu-i huliţi chinuindu-i... pentru pofta putorilor şi trufia minciunii din om.
Luaţi-o spre Cruce nu spre potop!.. şi nu o deraiaţi prin gLhulismul blestemăcios şi defrustrant ca ''mila'', smerit klumea care te bagă în ghineon! Cercul vicios al ghinionului cu reacţie negativă de creşterea profitului mamoniac şi bordelator al ghinionului superstiţios se învârte accelerant spre rău dorind şi apărând ''sfinţenia'' semeţiei şi mîndriei lăudăroşeniei ''adevărului'' mincinos ispitindu-te şi provovându-te să vrei, să vrei mereu cu tot mai mare forţă şi încăpăţânare să faci orice pentru a scăpa de ghinion. Dar pentru ca să ai NOROC bun trebuie să laşi să lucreze în tine Harul şi dacă vrei să ieşi mai repede atunci să şi asculţi cu luare aminte de Adevăratul Dumnezeu şi aşa, prin rugăciune, credinţă şi ascultare, o să-ţi creşti sfinţenia Domnului în tine şi o să ieşi mai repede din cercul vicios al ghinionului de a crede şi a sluji altei sfinţenii...care defapt e sminţişorenia, adică ''sfinţenia'' mândriei minciunii şi răutăţii cu formula şi reţeta ei ascunsă de a amesteca otrava şi spurcăciunea în orice ca să iasă o ''delicatesă'' excentrică şi aventurieră.
Intraţi şi citiţi Cuvântul Adevărului pe: http://noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info/
Nu intraţi şi nu citiţi deloc siturile denigratoare la adresa Cuvântului (inclusiv cele rău ortodoxe, ori de ce ''sfânt'' ar fi scrise şi de ce ''biserică'' ar fi susţinute) pentru că ele vă mint că vă apără... Credinţa.
--------------------------------------------
Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before.
Jurnal de bord: 8 septembrie 2017 cam la 7550 de ani de la Facerea întregii creaţii.
Ne aflăm în lume, în gLhulă şi e ca un drog, ca o plăcere pe care dacă n-o simţi te frustrezi şi huleşti, deci hula e viciul care cere mereu jertfe pentru gLhulă şi omul o acompaniază cu beţie, cu bordelatorie, cu bani, cu dreptăţi-nedrepte, cu războaie, cu mâncăruri şi multă vorbărie... hulitoare. gLHumea în care trăim zi de zi cere mereu hule căci altfel te frustrează pentru ca să aplici solhuţia hulei. Ea e taina ascunsă a viciului, a drogului, a disperării şi nemulţumirii care te duce la ieşirea din minţi şi la sinucidere şi la ea. Hula ipocrită se dă jignită şi aruncă vina mereu pe alţii, pe sfinţi, pe preasfânta, susţinând că Dumnezeu te frustrează vrând să nu mai huleşti. Hula e hoţul şi criminalul care te omoară şi te fură şi strigă mereu prindeţi hoţul şi criminalul şi toată gLhumea o crede pentru plăcerile cu care droghul ei te farmecă şi te amăgeşte. Ea e thaina falsei dreptăţi şi ispita cea mare a repăcătuirii sevrotice a oricărui nebun ieşit din minţi prin interior ăn timp ce pe afară se prezintă aşa de blând şi bun ca un nevinovat care te ajută... să ai milă de hulă nu de hulitorul care se pocăieşte. Semeţia hulei te-nfurie şi nu se sfieşte ca mereu să se hotărească să hulească, să mintă, să atace, să dorească şi să facă răhul!!! Deci opriţi ishula care-ţi dă păpică şi te face grozav... de prost... aşa ca un geniu al auto-distrugerii prin ipocrism!! Glhulitorii muncesc din greu finnd plini de glhulă şi hulind toată ziua pentru construirea ''raiului'' gLhumii-gLhulii şi ei nu rabdă şi nu suportă... să nu glhulească aşa cum vor ei dorind mereu noi şi noi gLhule proaspete pline de cruzime aşa ca un fel de smerenie şi milă... întoarse pe dos din ipocrism, disperând şi panicându-se pentru nevoia de vacanţa cea mare: ''binecuvântarea'' gLhulii.
Războiul contra hulei e războiul lui Dumnezeu pentru Adevăr şi pentru ieşirea omului din rău, din gLhula şi ipocrismul care târsc omul spre josnicii şi capcane punând presiuni pe el şi ţinându-l ca într-un cleşte ce te mituie cu plăceri perverse: cu blestem ''bun'', cu păpică, otrăvită, să o iei, să o dai... de frică. (E frica necredinţei şi a lăcomiei = frica pe dos = curajul hulitorului ipocrit şi ascuns, a puturosului ce fuge de închinarea şi de jertfirea de sine din dragoste şi nepăcătuire pentru emanciparea pismatică şi elucubrantă a hulei ''geniale''.)
Până şi viciul susţine că iarul, repetarea ciclică, refacerea a ceea ce ai mai făcut... e ceva de bine, o lucrare bună aşa că de ce te enervezi iar şi iar pentru că iar ai păcătuit tu sau altcineva aruncând vina pe iar? Deci iarul e bun şi nu iarul e vinovat ci necredinţa şi smerenia ta mândră şi semeaţă ce trage cu ochiul care foloseşte lucrarea iarului ca să te facă să crezi în minciuni pentru ca să faci rele şi să fi un om rău.
Ceri şi vrei mereu mai binele vrând să faci mai răul... pe care-l şi faci cu bogoiul, boghulul... şi sminteala asta e un ipocrism răutăcios complet de neînţeles!!!... aşa ca într-un cerc vicios autoînşelător şi voitor al voilor şi ''nevoilor'' deşarte. Dracii îţi strică viitorul iar oamenii îşi strică prezentul şi atunci îţi poţi închipui unde duce alianţa, pacea şi unitatea asta lumească dintre oamenii păgâni şi duhurile rele.
Principalele minciuni şi ipocrisme cu care cedezi şi te pă-căleşti ca să faci rău amăgindu-te şi trădînd aşa ca lumea sunt cam două-trei:
1. Ascultând şi crezând glasul păcatului negi Adevărul şi susţii înşelîndu-te că Dumnezeu e rău şi neputincios, că nu ne-o dat din exclusivism păcătos şi egoist şi că n-o să ne dea şi că ne bate.
Te amăgeşti şi crezi minciunii şi minţi că Dumnezeu se răzbună cu răutate pe om aşa fel încît ai tendinţa să fii şi tu rău aruncând vina pe alţii ca să te răzbuni şi tu cu răutate ori de cîte ori te înfurii, te aprinzi, judeci, nu-ţi convine cîte ceva şi vrei ''mai bine''. Însă asta se numeşte crimă, ucidere, necredinţă, răutate, cruzime căci necrezând în Dumnezeu şi necrezînd că ar fi bun atunci îţi pierzi speranţa de tot şi crezi minciunii care te amăgeşte că chiar e rău, cedînd... şi atunci nu te sfieşti şi începi cu neruşinare să îţi permiţi să te revolţi, să cârâi, să reproşezi, să şantajezi, să acuzi, să judeci, să te răzbuni, să faci criză de nervi, să-ţi ieşi din minţi, să faci pe nebunul, să fii rău, să îţi pierzi minţile, să urli, să te superi, să te cerţi, să te contrazici, să nu mai rabzi, să nu mai suporţi, să disperi, să te panichezi, să te lepezi, să devi ipocrit, rău, să faci demolări, să dărîmi fără discernămînt, să fii urît, prădător mincinos şi nedrept, crud şi asmuţitor ca să pari credibil sau ca să te auto-distrugi... încercând prin asta să te scapi cumva de răspundere.
2. Ascultând şi crezând glasul păcatului negi Adevărul şi susţii înşelîndu-te că Dumnezeu de aia e bun şi nu ne bate pentru că e desfrînat şi pentru că desfrînarea e bună.
Te amăgeşti şi crezi minciunii şi minţi că El din ''bunătatea'' desfrînării doreşte, vrea, cere cu insistenţă desfrânare de la tine de parcă desfrînarea ar fi un fel de avere bună şi tu ai fi bun şi bogat dacă te-ai desfrîna şi atunci căzînd mereu în desfrînări şi hule prin potriviri perverse, prin asmuţiri stivuite până la convingere, te strici de tot însă dîndu-ţi seama că nu faci bine stricîndu-te cu desfrînarea ci faci rău, pricepînd că huleşti, ucizi şi spurci şi că defapt desfrînarea e foarte rea şi îţi aduce mult rău şi suferinţă şi ţie şi altora, începi să te revolţi aflat în boli şi suferinţi, pentru bine şi pentru mai bine, însă te revolţi nedrept, din minciuni şi mai ales din pricina insistenţei ipocrismului, confundînd din ipocrism direcţia şi sensul curăţirii şi răzbunării, râznînd ca ciorbul de boala spartă cînd din răutate cureţi şi te răzbuni pe bine aşa ca prostul confuziv şi greşitor, ''greşit de alţii'', care dacă nu se şi umflă foarte tare..fudul parcă nu e prost şi rău destul.. şi-ţi îmbraci apoi mereu răul de făcut în bine ca prin inflaţie şerpească să nu i te poţi opune şi să-l faci tu sau alţii aşa ca ipocriţii în numele dreptăţii sau al binelui sau char al lui Dumnezeu.
Nu tot ce-ţi vine... să faci e de la Duhul Sfânt aşa că nu te înfuria vrând ca musai să faci şi să refaci ceea ce-ţi vine, căci ''vai de cel prin care vine păcatul!'' (minciuna, hula, dezbinarea, facerea de rău ca să scapi în rău, ipocrismul, satanismul, lumismul, egoismul, răutatea..., ...lepădarea de Credinţă, lepădarea de iubire, lepădarea de Milă de aproape, lepădarea de Dumnezeul cel Adevărat)
(3. derivat din punctul 1 şi 2) Ca să te scapi, căzând în ispită, îndrăzneşti să susţi şi crezi că nu tu eşti autorul glasului păcatului ci că Domnul Dumnezeul Dumne-DAului ar spune DA atunci când defapt spune NU (vicleniei şi desfrânării şi faptei ispitei rele) şi mai susţi şi crezi că nu păcatul ci că El te va bate văzându-te că greşeşti şi că repeţi fapta rea recăzând în ispita minciunii prin care trădând faci dorinţa păcatului, faci voia răului crezând că e DA ceea ce defapt e NU... şi aşa, sub bătăile păcatului, de frica morţii şi a chinurilor şi mituit cu toate cedezi ca să crezi că chiar e DA şi la bătaie şi la ispite când defapt El, Dumnezeul DumneDAului a spus şi spune mereu NU răului oricât ai confunda tu binele şi DAul care este EL cu un fals DA la ceea ce El spune NU, ''ajutându-te'' confuzia şi încurcătura asta să cedezi mereu, să trădezi mereu, susţinând aşa cum te-a pervertit glasul păcatului să zici ca el că cică e invers Adevărul de cum spune Dumnezeu şi decăzând apoi faci mereu pe potriva a ceea ce susţi greşit aşa ca păcatul că cică ar fi bine şi de dorit.. răul!... după care mai şi întăreşti afirmând că cică ''bine ai făcut'' şi că bine ai glăsuit şi că bine te-ai bătut sau ai bătut şi ai spurcat pe alţii ca un rău.
Din pricina situaţiilor fără ieşire bună şi a insistenţei ipocrismului ambiţios care vrea să se laude şi a vitezei cu care te abuzează voind să te scapi şi tu în rău, frustrându-te, te ''ajută'' minciuna să amesteci binele cu ''binele'' şi cu răul ca să ai nevoi egoiste prin care să te defrustrezi pripit şi greşit, să cedezi şi să trădezi de frica greşită şi ipocrită din pricina iminentei recăderi în păcătuire, în viciu şi fărădelege rea, de frica vinei şi a neputinţelor de a te opune greşelii şi păcătuirii, susţinut şi de tot felul de formule pripite şi exemple lumeşti şi atunci greşind şi realizînd ce faci, tu în loc să te îndrepţi iubind pe Calea cea bună, fugi cu ipocrism la păcătuirea ucigătoare maximă ca să-ţi scapi sufletul exact ca şoarecele la gaură sau ca sluga pârâcioasă la idolul tiranic ascuns sau ajuns la putere prin impostură şi nedreptate şi de acolo din ascuns sau de la butoane te convingi pâna la urmă că Dumnezeu chiar e rău şi crud şi răzbunător, adică de nesuferit, de neprimit şi de respins până acolo încît şi tu convins de minciună te tot consolezi cu superstiţie bolnavă şi cu prejudecăţi că nu minciuna şi viciul şi ipocrismul e rău ci El îţi aduce ispita şi răutatea şi desfrînarea şi păcătuirea ca să cazi mereu şi în final tu chiar crezi ca prostul pripit şi pă-călit că din pricina şi din vina Lui ai ajuns tu defapt ispititor, rău şi desfrînat. (Călirea curată se face nu trăind în păcat, în viciu şi în răutate ca să ştii şi să vezi cît rezişti până mori sau până te distrugi ci călirea fierului şi a aurului se face în ascultare şi nepăcătuire, prin răbdare, băgat în inflaţia ispitelor şi minciunilor cu care trebuie să lupţi fără să cedezi şi fără să trădezi pe Dumnezeu.)
Convins greşit şi plin de prejudecăţi istorice măsluite şi pripite pline de im-bolduri aşa ca o coadă lungă de scor-pion al răutăţii persişti în minciună aşa ca martorii mincinoşi şi ipocriţi şi pentru ca să demonstrezi că minciuna ta e adevăr încerci cu viclenie şi ipocrism să să faci răul de parcă n-ar fi rău dând să eviţi şi să tai orice legătură cu Dumnezeu de parcă asta ar fi soluţia miraculoasă şi de parcă aşa s-ar rezolva totul... aşa crezi tu că ar dispărea coşmarul tău care aruncă vina bolii sufleteşti şi a chinurilor sfâşietoare pe El.
Multi frustrat şi nemulţumit de situaţia care se împute începi să cârâi cu egoism de partea răului ca să şantajezi şi să te consolezi mituindu-te ca sminţişorii cu deşertăciuni şi cu ipocrisme încît cu ambiţie oarbă te obligi şi te motivezi să crezi că nu tu şi minciuna ta repetitivă până la exasperare produce ispita ci Dumnezeu sau sfântul sau dreptul sau stăpânul cel bun e defapt iniţializatorul cel ce duce în ispitită, desfrânare cu ipocrism, mincinos şi rău... şi te auto-îndreptăţeşti luptându-te pentru minciună ţinînd ca orbul de bîta cu care loveşti binele doar pentru că îţi dai seama că Dumnezeu chiar are dreptate, dreptate de stăpân căruia ca unui stăpân i se cuvenea să-i dai dreptate însă ştii cu ipocrizie că dacă i-ai da dreptate de stăpân, cu Adevărat, în contra ta, atunci te-ai simţi umilit şi jignit şi ţi s-ar spulbera siguranţa ipocrismului cel semeţ dintru ''negreşala'' şi atot-puternicia ta de supra-stăpân.
Şi apoi, de deasupra, preferi pe deasupra să crezi pripit că nu tu ci El e bun cu răul şi nu cu binele, cu răutatea şi nu cu păcătosul care se întoarce din căile cele rele, că nu tu ci El e bun cu desfrînarea, cu ispita... nu tu ci El dorindu-ţi moartea, cerîndu-ţi şi ţie aşa cum crezi că le-a cerut şi altora să cedeze sub presiuni, sub ispite şi şantaje, pentru ca să desfrânezi şi tu aşa ca alţii de parcă nu tu cu viciul tău mincinos şi ispititor ci El ar fi căpcăunul care pune capcane şi cel care ispitindu-se cu minciuni te duce în ispită, în cârlig, în tăiş, în prăpastie şi în ucidere, în sinucidere, în chinuri deznădăjduitoare şi deprimante din ce în ce mai mari.
Tot înălţîndu-te ajungi de preferi până la urmă să crezi că El te chinuie, ţinîndu-te ca într-un cleşte şi făcînd astfel încît să disperi şi să cedezi până la urmă răului, numai pentru ca să desfrînezi hulind cu sfinţenia sau cu sfintele fecioare sau cu El însuşi, ştiind oricine că răul îţi aduce rău şi că o să pieri făcîndu-l sub ispite şi presiuni căci răul şi moartea şi chinul este partea răului şi a desfrînării oricât crezi tu din obijnuinţă că făcând rău cu ''folos'' o să-ţi fie bine aşa cum eşti obijnuit să faci rău să-ţi fie bine aşa cum te-ai obijnuit.
Nu trebuie să disperi în necazuri şi frustrări, cînd vezi şi constaţi că iar şi iar şi iar şi iar ţi se sfinversează din ipocrism Credinţa şi Adevărul, nu trebuie să-ţi pierzi speranţa încît să te lepezi de Dumnezeu pentru minciună şi ipocrism, pentru victimizările tale auto-îndreptăţite şi pentru adevărurile tale smintite şi pripite ci trebuie să lupţi cu dreptate pentru Dumnezeu, pentru Adevăr, contra la toate minciunile şi nedreptăţile furioase ori de cîte ori ele apar în percepţia ta, astfel încît să nu le crezi, să nu le consumi, să nu le dai dreptate, să nu te delaşi lor lăsînd cu nepăsare sau din interes păgîn după ele, crezînd că aia e soluţia corectă: minciuna... Şi trebuie să fii bun şi să tot lupţi, ca să nu mai cazi în recidivă, în păcat, pentru că Adevărul ne învaţă din totdeauna şi mereu că Dumnezeu e cel mai BUN, e iubitor, iertător, ajutător, milostiv, drept dar mai ales sfânt, nedesfrânat şi nemincinos.
Deci dacă am fii cinstiţi am putea recunoaşte repede, simplu şi uşor că Domnul sigur nu e bun cu desfrînarea şi cu răutatea aşa ca noi în prostia şi înşelarea noastră ci e feciorelnic, neântinat, cuminte şi foarte bun aşa cum îi învaţă şi pe sfinţi să fie asemenea Lui, iar Adevărul are roade bune şi adevărate pe când roadele minciunii şi răutăţii sunt rele şi după roade puteţi deosebi binele de rău pentru ca să urmaţi bunăîtăţii.
Poţi afla şi crede uşor că El însuşi nu cere ca cineva să se desfrîneze de parcă desfrînarea ar fi bună ci îl învaţă pe om încă de la început şi mereu să se ferească de desfrînare şi ipocrism fiindcă aia nu e iubire, nici plăcere, nici pace, nici odihnă, nici unitate, nici împăcare şi nicun bine ci e minciună, înşelare, trădare, dezbinare, ispită, amăgire, e iubire egoistă de sinele stricat, de păcat, de plăceri, de averi, de răutate... de mândrie şi lăudăroşenie prin denigrarea şi dărâmarea altora fără nicun rost şi pentru frustrări şi defrustrări pripite cu toate formulele şi mişcările aplicate rău şi pripit.
Trebuie crezut tot mai bine, nu minciuna ci Adevărul, pe baza Adevărului şi a faptelor şi aşa poţi crede foarte bine că Dumnezeu e drept şi în Adevăr... şi mai mult decît asta poţi crede foarte bine că e cel mai Milostiv şi mai iubitor de oameni încît sigur nu e aşa cum îţi închipui tu pripit, rău şi crud şi ucigaş cu păcătoşii ci îi cheamă spre îndreptare şi îi iartă mereu pe toţi oricît ar fi de păcătoşi şi răi, îl iartă şi pe omul rău şi crud cît şi pe omul desfrînat şi viclean, ori de cîte ori îşi cer iertare, regretă şi se întorc din greşelile şi păcatele în care cad mereu, ajutîndu-i Dumnezeu să iasă din toate minciunile şi viciile vieţii lor ipocrite cu care îi amăgeşte lumea şi îngerii mincinoşi, vicleni şi amăgitori care nu vor să asculte de Dumnezeu... îl ajută Domnul mult pe orice om rău şi mincinos, desfrînat şi viclean, ca să se întoarcă din minciună în Adevăr pe Cale, să iubească iar Binele şi pe Dumnezeul cel cu suflet bun şi drept care este Tatăl Creaţiei şi al omului, al nostru al tuturor.
Nu e greu deci să-ţi dai seama de ce te ispiteşti căzînd mereu în ispită şi în viciu. Din aceste 2-3 motive cazi şi din pricina durerilor şi a vinei păcatelor fugi de răspundere. Vrând să scapi, te revolţi minţind cu egoism, arunci vina pe fată, pe femeie, pe îngeri, pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe oricine înclusiv pe tine însuţi la modul cel mai sinucigaş şi deprimant şi te nemulţumeşti pe nedrept şi faci crize şi frustrări şi supărări şi multe voiri şi învoiri pripite şi greşite şi te dezbini şi te răzbuni şi pleci de la Dumnezeu şi nu te mai întorci în loc să-ţi dai seama simplu că iar şi iar minţi şi iar crezi pripit în minciuni consolându-te cu tot felul de convingeri ipocrite şi de prejudecăţi pripite, superstiţioase şi oculte...
Formula căderii e simplă deşi e foarte greu să o pricepi cu interiorul tău orb şi pătimaş: mai întîi din cauza necazurilor şi ispitelor care vin din minciuni îţi ''rezultă'' prin deducţii nedrepte nişte concluzii pripite care sunt minciuni la adresa binelui încît îl vezi ca pe un rău, apoi inflaţia repetării situaţiilor din care îţi ''rezultă'' că binele e rău îţi întăreşte minciuna şi apoi te ''mîntui'' pe calea cea mai simplă şi greşită crezînd pripit în ea, vrînd să crezi ca prostul liber care vrea ca alţii în ciuda faptului că ştii adevărul. Apoi crezînd în minciună, că binele e rău, îţi permiţi să-i faci rău binelui şi chiar ajungi să te răzbuni mereu pe acel bine crezîndu-l rău şi cauza suferinţelor tale care defapt apar din tine, căci din minciunile talte ispiteşti şi faci rău binelui. Apoi revoltîndu-te din pricina loviturilor pe care le dai binelui te răzbuni pripit unde revolta înseamnă neascultare şi te întăreşti în nemulţumirea ta revoltată ca să nu mai asculţi şi să crezi minciunii şi apoi din pricina că-ţi pare soluţia bună, aşa ca o descoperire, crezîndu-te şi descoperitor, inovator, om bun ce dă soluţii bune, te ambiţionezi şi te încăpăţânezi să duci răul pe care îl faci până la capăt, pui fapta rea în aplicare pentru că îţi convine, pentru că afacerea pe care o faci îţi convine, pentru că mita rezultată din făptuirea completă îţi convine şi practic aia îţi tot vine şi dacă îţi vine iar şi iar vrei să plineşti... şi îţi vine să faci, să aplici formula, pentru că-ţi convine şi astfel răstigneşti sau ucizi sau violezi sau faci orice păcat pentru că îţi convine pornind de la minciuna ''rezultată'' nedrept şi de la ''mîntuirea'' cea mai simplă adică de la prostia de a crede pripit în ea asemeţindu-te ca alţii sau ca primul inovator, marele erou pripit.
În tot acest timp, la fiecare făptuire de rău are loc o contagiune în mintea ta şi un transfer de vină şi de răutate astfel încît apoi priveşti victimele tale ca pe ceva rău, de parcă ele ar fi fost cauza şi autorii răului făcut şi vrei să îi eviţi şi nu le mai poţi cere iertare consolîndu-te cu minciuna că ei ar fi răi şi aşa îi vezi mereu din pricina revenirii inflaţioniste a situaţiilor în care le faci rău iar şi iar, întunecîndu-ţi-se ochiul tău cel drept.
Deci în loc să-ţi dai seama simplu că din pricina acestor minciuni devi ispititor căzînd mereu în propriile ispite şi din ele în păcat, în rău, în frustări şi răzbunări şi că pe nedrept tu-l acuzi şi-L urăşti pe Dumnezeu sau pe aproape nevrînd să vezi că nu altcineva şi altceva te-a amăgit şi te-a făcut să suferi ci minciuna ta te ia şi te tîrăşte şi pe tine în ispită şi în fapta ei cea rea, în ipocrism şi în rău până la chinuri... făcîndu-te să-ţi închipui că iar şi iar eşti victimă şi suferi pe nedrept aşa cum îşi închipuie toţi sminţişorii că alţii i-au deranjat şi i-au greşit pe ei.
Nu este bine să fie omul singur, nu este bine. Nu este bine să se frusteze creindu-şi nevoi egoiste, să mintă şi să facă rău, nu este bine. Nu este bine să manipuleze cu ştiinţa şi ispita fata-averea şi nici iubirea după interese viclene şi rele ci iubirea şi fetele se lasă sfinţilor şi Domnului în grijă, dreptăţii şi Adevărului, ca să triumfe binele şi nu răul.
Nu se scoate cui cu cui aşa cum zice dracul că asta e soluţia lipsei de griji, cui cu acelaşi cui bîgându-l mai tare şi mai adînc sau cu alt cui ca să-i schimbi preocuparea, cu nepăsare şi insistenţă şi încordare, cu sforţare şi nedreptăţită bruscă răzbunare ce parcă te mustră şi te ceartă, nu se scoate ispita cu ispită, viciul cu viciu, răutatea cu facerea de rău, prostia cu prostie ci cu rugăciune şi cu post ies afară toate relele chiar dacă dracul te pune să faci un post greu şi aspru şi o rugăciune lungă înaintea oamenilor şi în speranţa că ajungînd de batjocură o să ţi le scoată din cap ca soluţii mîntuitoare.
Dacă schimbi prea des cîte ceva din pricina prea marei dorinţe de îndreptare a greşelilor, de exemplu, tactica sau strategia ca să obţii ceea ce-ţi doreşti ai grijă să nu greşeşti sensul sau direcţia schimbînd foaia, căci pentru a cîştiga trebuie s-o schimbi de la minciună la adevăr şi de la rău la bine şi nu invers, nu de la facerea de bine la facerea de rău, binelui sau crezând că e de bine să te lepezi de Dumnezeu, să cedezi şi să fii şi tu iar aşa ca lumea glhulitor, criminal şi violator, rodind ipocrismul ştiinţei şi păcăturii! Fii mult milostiv cu binele şi străduieşte să nu mai faci rău altora ca prostul ipocrit păcălit ce face pe plac ipocrismului asmuţitor de rele şi pe potriva păcătuirii crude şi criminale.
Nu e greu ci e simplu să-ţi dai seama de direcţia greşită a răzbunării pripite şi de sensul invers al ei pe care sari sau aluneci din Cale afară umplîndu-te de ipocrism şi cioplindu-te cu făţărnicia şi dezbinîndu-te cu lacrima smolită ce cade din turnătorie după ce a urcat cu semeţie din baalta idolească a gropii murmurdare, dar nu e suficient doar să constaţi mereu că iar ai căzut între pleave şi neghine ci trebuie să fi veghetor şi prevăzător şi precaut ca să ajungi să nu mai cazi prea des şi nici atît de jos, atît de mult timp, atît de dureros... şi în acelaşi timp trebuie să nu te laşi pradă deznădejdilor şi grijilor deşarte pe care dacă le iei în serios, ele te fac să uiţi de importanţa nepăcătuirii, te fac să uiţi binele şi să dispreţuieşti cel mai mare dar de la Dumnezeu, snepăcătuirea, pe care trebuie s-o practici împreună cu Dumnezeu, căci nepăcătuirea te face să fii om bun, să ai suflet bun şi inimă mare şi viaţă demnă şi prin ea o să-ţi fie bine şi mîine şi în viitor... prin iubirea Adevărată.
Doamne ajută!
Luaţi în voi şi aveţi gîndul şi interesul cel bun, pe Hristos citind Cuvântul Lui şi vă înnoiţi astfel viaţa:
http://noul-ierusalim.ro , http://www.noulierusalim.info/
{[ PS: ''Cu moartea pe moarte călcând'' ieşiţi din cârâiala mincihulii dar pentru ca să ne mântuim înviind şi nu pentru ca să ucidem credinţa sau pe cineva sau pentru ca să pierim eutanasiindu-ne sau răzbunându-ne pe noi înşine ca laşii sau ca nebunii.
Nu mă contrazice, nu nega, că asta faci!
Nu cârâii cu nemulţumire egoistă şi frustrare supărată urlând cu descreierare: ''Lasă-mă-n pace!'' în timp ce omul interior al sufletului tău vrea să fie lăsat nu în pace ci în rhău, în ispită, în lume, în desfrânări, în mândrii, în luxiferianisme sau în întuneric, în trădare şi în singurătate, lovind şi hulind şi răzbunându-te crud pentru ''pacea'' asta... căci cârâiala vicleană a minciunii şi ispitei i-a cam pierdut pe copiii neascultători şi pe revoltaţi şi răzvrătiţi scoţându-i din Dumnezeu, din fericire, din Rai şi apoi din mântuire ca să-i rupă de Adevăr şi de Hristos şi să-i omoare şi să-i ţină în chinuri.
Nu mă contrazice iar!
Nu comunica din lăudăroşenia semeţiei minci-huli-ispitei cu fata sfântă sau preasfântă, ştiută sau necunoscută care se smereşte (în ochii tăi) căci ţi se va învârtoşa inima nu de la ea sau de la comunicaţia cu ea ci de la ispită şi te vei răzbuna pe fată hulind şi omorînd din pricina confuzie victimei cu călăul isisisisis (corupător şi corupt, mituitor şi mituit).
Nu mînca vasele ca Belşeţar!
Nu ucide dacă ucizi şi mori ucigând pentru că vezi că mori şi că ucizi şi nu te sinucide eutanasiind totul din descreierarea asta revoltat-supărată foarte aprinsă şi plină de furie insistentă pentru că nu biruieşti ispita prin furie ci întru Adevăr prin ascultare de Hristos.
Iar mă contrazici? Iar vrei să fi tu ascultat ca lumea?
Nu te răzbuna pe slava şi lauda lui Dumnezeu ucigându-ţi lăudăroşenia din lăudăroşenie ca să fi lăudat că cică tu nu ai fura laude şi nici merite şi că cică tu nu te-ai lăuda de loc ci încearcă să cauţi mai puţin să te lauzi pe tine însuţi cu atât mai mult cu cât ştii prea bine că meritele şi slava sunt toate ale lui Dumnezeu, Carele nu e egoist ci le împarte cu toţi fiii şi slujitorii Lui cei buni şi ascultători.
''Laudă-te'' ca prostul ăla care se laudă că nu se laudă deloc!
Nu te răzbuna CĂZÂND ÎN ISPITĂ, FĂCÂND VOIA ISPITEI ca lumea sau DUCÂND ÎN ISPITĂ ca lumea când eşti ispitit în ispită căci doar oprindu-te şi negreşind o să piară antihrismul, antigurismul, antiCuvântismul, ispitismul şi ispita şi nu o să mai piară victima din pricina loviturilor tale!! Nu te îndrepta ca lumea din greşeală greşind mai mult şi mai grav, mai periculos... ci păstrează-ţi liniştea şi mila veselă.
Nu împlini ispitismul şi ispita oricărei hule, blestem sau lovituri criminale ci sfrânează, stopează, opreşte-te căci altfel te ia minciuna şi ispita pentru ca: s-o faci, să nu crezi, să omori, să spurci, să minţi, să huleşti, să desfrânezi, să înşeli, să te lauzi în deşert!!!... iar apoi înşelându-te să cedezi ca să arunci vina (din egoism apărând minciuna, ispita şi răutatea) pe oricine şi pe orice afară de ispită.
NU TE LĂSA ridicat şi dus de şuvoiul ispitei ca lichidul pulverizant al pulverizatorului ce se lasă luat de suflu. Răzbună-te pe ispită şi pe ispitism, în contra ei şi nu pentru ea sau pe placul ei... şi doar aşa vei scăpa... sau lasă răzbunarea în seama Domnului căci nu poate omul să nu greşească iar şi iar aruncând vina şi dând să se răzbune.
Dacă n-ai putut şi te-ai răzbunat făcând voia ispitei şi acum suferi în păcat şi în vină şi vrei să te răzbuni pe cineva pentru că ai ajuns aşa, atunci NU TE AUTODISTRUGE, nu te eutanasia!!!!!!!!!!!!!!!... ci roagă-te Domnului şi vei fi iertat şi vei scăpa de fapta ta cea rea, de consecinţele şi de coşmarul situaţiei nefericite în care ai ajuns ca prin tine să se facă răul după ce ai cedat ispitei care a venit prin tine sau prin altcineva şi iar ai făcut-o pe ea în loc să te opui şi să faci contra ei.
Păzeşte-te deci de plinirea ispitei care vine şi te strânge ca într-un cleşte, şi pentru şi contra a ceva, ca tu singur încercând să scapi din cleştele ispitei să-ţi faci voia şi să iei decizia proastă ca să faci defapt adevărata ispită: orbirea, minciuna şi voia satanismului, ducându-te şi căzând în cursa răului ca prostul naiv şi ''fericit'' care crede că aşa a scăpat de insistenţa ispitei minciunii răutăţii, spurcăciunii şi deşertăciunii: făcând-o pe ea... iar. Te rog nu te enerva... nu te înfuria iar!
Pe scurt : Nu-i fă rău la fată ca să-l huleşti pe Tată dînd să scapi de ispită prin răzbunare greşită, bătând acelaşi cui mai tare după formula falsă şi obositoare că cică ''cui pe cui se scoate''... din mândrie şi păcate pentru laude deşarte şi cunoştinţe blestemate. (Fata e o sfântă, Tatăl e Creatorul iar tu nerespectând sfatul cel bun, nescultând, nu eşti Mântuitorul ci securistul ipocrit cu toporul care se răzbună greşit ca trădătorul.)
Să iertăm altora şi să ne ierte Dumnezeu pentru mulţimea căderilor în ispită!!!... şi vom uita.
Am aflat taina hulii, de ce înjură oamenii de Dumnezeu şi de maica sfântă, de ce când se înfurie din poftă rea şi se mânie din aruncarea vinei, amestecându-le forţa ca să poată să se mântuie, fac din tulburare şi frică disperată o confuzie crasă lovind fata bună pentru vina fetei rele până o omoară.... de aia, căci noi păcătoşii vrem să ne eliberăm ochiul sexual de credincioşie, ăsta e interesul... şi mergând pe calea hulii ca şi comunistoizii satanişti, aruncăm cu bani în fata bună ca s-o facă să-i strângă de pe jos... ea de obicei fiind săracă... şi aşa vrem s-o corupem, să o facem să strângă bani în loc de daruri sfinte, ca să avem motiv să zicem că n-a ascultat şi să ne permitem să lepădăm sfinţenia... căci trebuia să-i fi fost credincios ei... sfinţeniei, fetei bune şi nevinovate.
Iar banii ca armele, ca armaghedonul... aşa te încântă s-o loveşti cu ei.
Lăudăroşenia e un fel de prea mare credinţă, prea mare încredere în sine şi e atât de mare încât din ea lipseşte ascultarea şi ţi se pare că ar fi ceva de bine, aşa simţi, când colo e trufie, e încăpăţânare, ambiţie egoistă, voire prea violentă, prea abuzivă şi deci e mândrie, aroganţă şi nicidecum ascultare şi credinţă în cel de care asculţi.
Pofta find hoaţă şi abuzivă e rea pentru că din ea lipseşte cererea la adresa lui Dumnezeu sau la adresa celui pe care-l pofteşti sau a celei pe care o pofteşti, nu te rogi să primeşti ce pofteşti ci pofteşti şi-ţi iei sau furi abuzând şi mîndrindu-te că-ţi poţi permite ca şefii, ca stăpânii. În general în pofta cea dulce din burtică se amestecă minciunile perverse cu faptele derivate care find rele te păcălesc mereu că cică ar fi şi ele bune şi dulci dar nu sunt bune, nu sunt dulci ci sunt perversiuni şi păcătuiri şi ştii că este aşa însă te faci că ai uitat, te delaşi, te reminţi şi revrei perversiunil şi faptele rele minţind că ar fi dulci în ciuda faptul că ştii Adevărului şi ce ţi-a cerut Dumnezeu căci nu sunt bune şi nu vrei să pricepi ce faci ci deguşti şi refăptuieşti minciunile respective care vin în pofta din burtică aşa dulce ca prin raiul desfătărilor, ca prin fructe, ca prin prăjituri, ca prin fete, ca prin fericiri, ca prin şarpe pragmetic şi înţelpt, ca prin plăcinte, ca prin sloganuri şi îndemnuri îndrăzneţe şi ţie ţi se pare că ar fi de bine, ceva bun în burtica ta pentru că o să dobândeşti cunoştinţă, că ar fi ceva fericitor că o să ştii, o să cunoşti însă defapt e amestecată minciuna şi trădarea acolo şi prin ea te mândreşti şi contrazici şi cunoscând îţi pui nădejdea şi încrederea şi puterea în cunoştinţele tale şi vrei prin ele să te şi lauzi că cică ai avea dreptate ca să vicleneşti şi să profiţi furând şi violând şi abuzând şi minţind şi molipseşti pe alţii cu minciuna respectivă prin faptul că-ţi împlineşti pofta respectivă în faptă vrând să dobândeşti apoi mereu cunoştinţe fără să ceri, fără să te rogi lui Dumnezeu să-ţi dea Adevărul, de parcă ar fi mai bine să cunoşti şi să ştii neascultând de bine decât ascultând de bine, de Dumnezeu.
Iar necredinţa asta, furia, nemulţumirea şi nerăbdarea doritoare de răul altuia, mereu blestemând şi înjurând apare din minciuna judecăţii că cică Dumnezeu n-a avut milă sau că n-are milă aşa cum pretinzi tu ca din smerenie şi milă să te înfurii că s-a întâmplat ceva rău pentru că n-a avut milă Dumnezeu şi te revolţi cu o mare dorinţă de răzbunare însă nu e din Adevăr ci din minciună şi dacă constaţi că ţi-este rău sau ţi-a fost rău sau altcuiva i-a fost rău şi te revolţi atunci să ştii că nu e din vina lui Dumnezeu sau a altcuiva ci din vina ta, tu n-ai ascultat de Dumnezeu, de bine şi neascultând ţi-a venit răul şi ţi-e rău şi revolta ta furioasă tocmai asta constată că ţi s-a făcut rău de la neascultarea şi păcătuirea ta şi nu de la altceva. Există şi excepţii cum a fost cazul dreptului Iov care a suferit nu de la neascultarea sa proprie ci din influenţa nefastă şi rea a satanei, din îndoielile şi necredinţele lui încercându-l ca să-l piardă din pismă.
Deci de aia murmuri şi te revolţi, de aia te tulburi ca orbul amestecând furia cu mânia aruncând vina ta pe fata rea şi loveşti cu orbire confuzivă, prefăcută, nebunească... negreşit... mereu numai în fata cea bună, cea sfântă, cea nevinovată, căci acolo te duce calea tainică a hulei bazată pe interes şi pe trădare mituitoare... ai vrea mereu să te ispiteşti cu alta şi nu mai suporţi să trebuiască să fii ca legat la ochi, cu privirea legată, nu mai suporţi să fii mereu credincios dreptăţii şi atunci o loveşti cu banii... cu banii murmurdari!.. pe fată... şi pe... ascultarea ei de Tată... pe Tată ! Şi ca să ai motive să cureţi răul cu bine cu tot minţi că nu e bine construit câte un sfânt ca să-ţi permiţi să-l umileşti lovindu-l şi ridicându-ţi fapta cea rea la rang de dreptate dându-te uleiul sfânt ce se ridică deasupra apei şi ţi-o autoîndreptăţeşti până la disperare pentru că tu aştepţi să lauzi în viitor unitatea de păcat! Păcatul, omul-păcat, omul rău, nu-şi face bine deşi aşa i se pare ci se va chinui trăgându-te după sine în unitatea păcătuirii şi a chinuirii... deci în zadar aştepţi păcatul să i te închini sperând că te va face fără de griji cu ''pacea'' aia a lui viclean-furăcioasă şi desfrânată. Va fi dezastru! Va fi rău... dacă va lăsa Dumnezeu... văzând că-i ceri mereu ''Libertate''... şi ''Unitate''... nu pentru tine ci pentru păcat. Vai ţie că mult te va chinui şi nu te şti păzi pentru că nu vrei să crezi... nu vrei să poţi să crezi că păcatul e rău şi nu vrei să te temi că-ţi va pierde şi trupul şi sufletul şi mintea şi inima în gheenă, adică în gunoiul proştilor păcătoşi, necredincioşi şi neascultători care se cred hoţi grozavi... de buni.
''Sculaţi voi nehororopsiţi ai sorţii, voi osândiţi la nimic sus, hai la lupta cea bare, hoţ cu hoţ să vă uniţi, urlând mândrii internaţigara, prin păcat s-o făuriţi.'' Doamne fereşte, apără-ne şi ne păzeşte!... de păcat că ne chinuie, ne converteşte la ispitism şi la păcătuism.
Trebuie să avem curajul să ne fie frică de păcat ca de cel mai fioros şi crud şi chinuitor duşman pentru ca să-l biruim prin nepăcătuire şi prin crucea ta şi a noastră.
Ajută-ne să nu furmă, să nu viclenim, că nu dorim şi să nu aşteptăm să lăudăm păcatul pentru a ne corupe şi a ne corci cu faima lui de cel mai mare rău. Opreşte Doamne oprirea lui Utopică de păcătuire căci nu e oprire de păcătuire ci capcană, ambuscadă, topogan abrupt, e dezastru. Ai milă şi ne sfrânează şi ne opreşte şi ne scoate din capcana oprismului Utopic al satanismului comunistoid.
OPRIŢI PĂCATUL CĂCI NE DISTRUGE, FURĂ, MINTE, NE CORUPE SĂ-L SLUJIM... ne face răi închipuindu-ne că am fi buni. Opriţi distrugerea, oprizi panica, opriţi viclenia, opriţi-vă din FURT, căci nu furăm numai bani ca IUDA ci furăm... furăm... furăm... orice pentru ca să-l stricăm şi să-l aservim păcatului, răului, furtului, viclenie.
Nu hotărât muismului, felaţiilor, deznădejdilor şi sinuciderilor prin necredinţă şi ispitism răutăcios!!!
Opriţi ascultarea de păcat! Oprţi ascultarea de glasul păcatului şi daţi-vă seama care este glasul păcatului, al omului sau al Domnului? Cuvântul omului sau Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă cineva nu crede că-ţi face rău neascultând de Dumnezeu, în ciuda evidenţei şi insistă cu ispita atunci tu nu te pune să demonstrezi ca prostul că răul respectiv e rău dovedind asta prin păcătuire, făcând experienţe pe mai mic sau pe tine aşa ca pe broscuţele de la anatomie, căci se molipsesc studenţii de molima asta experimentalistă care nu este altceva decât cădere repetatî în ispită spre omorâre duhovnicească şi trupească pentru ca să creadă necredinciosul, iată ţelul cel bun, deci scopul nobil şi buna intenţie par bune: să înveţe cel ce nu ştie că face rău, să înveţe că e rău ceea ce face ca să nu-l mai facă, doar că scopul nu scuză mijloacele, nu aia e Calea: demonstrarea că răul e rău prin a face experienţe rele pe mai mici prin care să dovedeşti că răul e rău. Deci pentru bine şi pentru a ajunge la bine nu poţi face rău pentru a arăta că răul e rău şi pentru a nu se mai face rău căci e un nonsens. E practic o cale practică de negare a facerii de bine adică e o răutate molipsitoare care duce răspândindu-se la dispariţia binelui şi a facerii de bine căci toţi vor ajunge pe calea reespectivă de învăţare şi practicare a predării să facă rău în speranţa că altcineva va crede şi va înţelege să nu mai facă rău şi tot aşa până nu mai rămâne nimeni care pricepând demonstraţia, experimentul, văzând şi crezând să creadă şi să nu mai facă răul pe Cale.
Deci cum nu se va mai face răul respectiv oare dacă toţi mândrindu-se şi dând lecţii aşa vor face şi vor învăţa pe alţii, lepădând poruncile, pe cele mici la început şi făcând experienţe negative, experienţele mândriei autoîndreptăţitoare prin care se dobândesc cunoştinţe despre bine şi rău pe calea păcătuirii şi a căderilor în ispită?Cum vei ajunge oare la tot mai bine dacă te porneşti să scapi de rău vrând să dai lecţii spre a face pe cale tot mai mult rău? Cum?
Ispita şi silnicia e deja un rău evident care simţind-o oricine, văzând-o oricine, îşi dă seama că e rău şi că n-ar vrea să-i facă cineva un astfel de rău aşa că nu mai e nevoie ca cineva s-o împlinească pentru a dovedi cuiva, mai greu de cap sau mai necredincios, că răul respectiv pe care îl pofteşte ispita să-l faci e un rău. Nu e ispita un prilej pentru o cădere demonstrativă că răul e rău ci e o cădere în ispită, e o facere de rău care duce la rău şi acestor necredincioşi care cer semne şi minuni ca să creadă nu trebuie să le dai tu semne şi minuni, demonstraţii şi experienţe ca să creadă căci li s-a dat semnul lui Iona proorocul aşa că nu trebuie să le mai dea cineva în plus semne şi minuni sau experienţe ca pe broscuţe ca să înceteze ei ispitele, abuzurile şi silnicia. Dacă ei nu vor să creadă sau să vadă ce fac ci ispitesc mereu doar pentru ca să le dovedeşti tu că răul e rău, că ispita respectivă duce la rău, la căderea în ispită şi la durere atunci nu-i poţi tu opri aşa, slujind cunoaşterea lor pirn căderea ta în ispită ca să-ţi fie rău şi nici să-i înveţi pe alţi astfel să se oprească chit că e durerea ta şi nu a lor dacă te pui să te jertfeşti ca prostul prin cădere mereu în ispită ca să le dovedeşti că-ţi-e rău dacă faci ce cer şi vor ei să faci, ce doresc, ce poftesc, la ce te ispitesc. Opreşte-te tu ne mai tot dovedind că răul e rău, demonstrează că poţi asta prin necăderea ta în ispita răului şi nu invers căci răul nu va fi bun să te înţeleagă şi să te creadă aşa că o vei sfârşi rău, păcălit de rău să faci mereu răul pentru ca să dovedeşti şi să zici ''învăţând'' că iată: răul e rău, acum vedeţi, acum înţelegeţi, acum credeţi? Ei bine, vedeţi practic cât mi-e de rău? De ce nu m-aţi crezut când v-am zis să nu mă mai ispitiţi ci să credeţi?.. Problema e mai gravă căci defapt şi de drept tu nu eşti un sfânt ca să te ispitească satana ci eşti un păcătos deci practic în general te cam ispiteşti singur ca să te auto-îndreptăţeşti. Ispita îţi vine din minciuna şi hoţia ta şi nereuşind să scapi din propria capcană căci cine minte şi fură acela ispiteşte şi cine ispiteşte pe el se ispiteşte şi cine duce în ispită pe el însuşi se duce în ispită deci iată că singur te legi prin legătura ispitei şi apoi crezi că te dezlegi de ea dmonstrând mereu că e rea prin căderea demonstrativă în ispită şi iată că aşa nu te poţi dezlega de ea prin cădere repetată în ispită ca să-i tot dovedeşti răului care eşti că răul e rău şi că ispita e ispită şi că repetata cădere în ea duce la rău. Ca să te eliberezi trebuie să crezi Adevărului şi să-L asculţi şi să te înveţi pe tine sau pe alţii oprindu-te tu deci demonstrând că nu cazi în ispită adică să te opreşti ca să nu mai faci acel rău la care te îndeamnă ispita ta care ţi se dă drept tată cerându-ţi să cazi în ea ca să înveţi ca un copil şi silindu-te ca un stăpân drept să te supui voii răului. Reuşind să asculţi, să crezi, să rămâi credincios prin răbdare, Adevărul, care în cazul tău va fi atunci necăderea în ispită, nefăptuirea răutăţii ci Ascultarea de Dumnezeu cu nepăcătuire, va demonstra că răul respectiv adus de ispită cu insistenţă e rău prin faptul că nu se mai poate manifesta, împlini, luîndu-şi birul şi aşa se va dovedi şi că ispita e ispită şi că e rea căci tu ascultând nu mai cazi în ea ca s-o faci deci asta va fi experienţa şi demonstrarea ta, ascultarea de Dumnezeu, ascultarea de bine şi aşa îţ va fi bine cu Adevărat. Atunci binele făcut pe Calea repetării binelui prin necăderea în ispită se va dovedi că e bine prin faptul că nu mai faci răul ci binele şi răul iertat se va stinge şi se va uita!
Ca să te forţezi să înţelegi tu sau să forţezi pe alţii să înţeleagă nu amesteca forţa de a te screme scoţând din tine spurcăciuni cu pofta de a mânca sau de a cunoaşte, băgând în tine tot felul de amestecuri căci asta e soluţia gLhumii de tip hUE a ereşilor care poftesc şi privesc prin minciună la tot felul de drăşii...şi...şi.
Pe scurt nu tot face E-uri ca să-l înveţi pe U să înţeleagă să nu mai fie U văzându-ţi E-urile care te duc la rău ci opreşte-te de la E-uri ca să te înveţi să mergi drept, ascultârnd, pe Calea credinţei şi a cunoaşterii! Nu lovi mereu cu copithula organelor (limbă, ochi, poftă, pulan, genunchi, cot, greaţă...) şi nu te scutura ca mitraliera în criză de defrustrare ieşită din minţi şi finalizând supărat cu câte un tumbusc îmbuibant şi violator pervers. Ascultă şi spune nu şi nu ceda insistenţelor vicioase care-ţi cer afirmare căci nu tu greşeşti ci ele aşa că rămâi imperturbabil pe Calea cea bună.
Nu BATE şi nu-ţi fă răul indiferent ce realizezi că faci când te trezeşti că eşti luat şi faci câte ceva, nu mai bate ca să-ţi măreşti semeţia falsei sfinţenii... căci o să recunoşti tot mai puţin adevărata sfinţenie dacă mereu te înveţi să fii rău şi să baţi binele... o să cazi de partea minciunii în cercul vicios al gheneonului.
Nu fii un blestemat muist muizator lacom de muther faker care te plimbi hulind prin grădină făcând rele, pui nebun dintr-o desfrânată jidoliţă (dreptatea şi stiinţa satee), ispitindu-te la perversiuni cu mămica sau cu tăticu şi cu sfintele maici sau sfinţii taici căci asta nu e căsătoria albă şi preacurată a Domnului Hristos cu preasfânta sa maică fecioară şi cu preasfintele femei şi fecioare ci e ispita satanismului comunistoid care munceşte înjurând şi fumând poftind fără saţiu lăcomia blestemului hulei şi al ghinionului luându-şi fetiţe pentru desfrânări şi bătându-şi joc de proprii părinţi cu morala lor satanicomică foarte serioasă. NU te lăsa ispitit să recazi în blestemul gLhumii!
Privitul vuaieur sau atenţia sau informarea atenţionantă îţi setează minciuni ca să deruleze programe vicioase schimbând mereu subiectul pe căi malaist mamoniace sau predicatul pe căi răzbinice ţintaşe pe dos sau concluziile în revolte ipocrite din minciuni ajungând să-ţi creşti potenţialul şi tensiunea prin autoambalări ipocrit credibilizante greşistice frustrative ca să te ia ispita şi să te ducă în propoziţii şi lucrări rele căci invocând ghinionaul adică blestemul că ţi se întâmplă mereu rele tu vrei să schimbi ceva în bine din pricina că crezi că greşeşti fără să vezi că crezi că greşeşti şi iei atitudine şi basculezi, schimbi, îndrepţi, repari dar o faci pe căi greşite, şantajezi şi extorci binele şi insişti şi vrei ca şefii, ca şerpii, ca stăpânii răi şi vicleni deraind şi greşind şi alunecând pe aceleaşi căi mamoniace ca să finalizezi prin răzbunări nepăsătoare care nu se mai tem de Adevăr aşa ca şefii libertartarieni dezbinaţi de Dumnezeu şi în şefia lor căci nu le mai este frică să facă rău binelui, să se jignească dacă sunt mustraţi de parcă ar fi făcut binele şi apoi să se răzbune de parcă li s-ar fi făcut răul... de către bine, de către Dumnezeu, rămânând mereu supăraţi pe Dumnezeu aşa ca nişte prejudecăţi din care se rîzbună mereu căzând în nemulţumiri pe Dumneuzeu la fiecare întâmplare nefericită de tip blestem sau ghinion uitând că minciuna şi păcatul şi neascultarea, adică răutatea lor personală le aduce lor coşmarul.
Minţi în energia binelui făcând sfinversări şi apoi te ambalezi frustrant ca să-ţi creşti potenţialul, tensiunea şi apoi te descarci ca bateria prin tot felul de curenţi păcătoşi mamoniaci având iluzia mândriei că defapt faci binele plăcut şi înălţător. Practic te păcăleşti şi te înşeli şi pe tine şi pe Dumnezeu cu tine şi cu Dumnezeu uitând să asculţi şi să crezi şi să nu minţi şi să nu fii ipocrit ci iubitor.
Neumilindu-te ci excamontând şefia dezbinată şi negarea şi lupta şi războinicia şi judecăţile şi socotelile prin sfinversări ipocrite credibilizante te complici şi te înfunzi tot mai mult în nisipul mişcător al mântuiriilor şi soluţiilor false, nemântuitoare delăsându-te să recazi pe toboganele nemulţuhulei, nemulţumuii, ''scăpării'' de ghinion alegând mai marele ghinion şi mai marele blestem ca prostul te delaşi dus în ispită spre bălţile blestemate unde te apropii de rele şi mânci muşte şi spurcăciuni şi emiţi duhuri mincinoase ca de broască alipindu-te de rău până prin ochii minţii esofagului şi stomacului unde te laşi masat şi sedus astfel încât fatalismul păcatelor şi greşelilor de ''nereparat'' care te deprimă te ''ajută'' să-ţi doreşti să vrei să ieşi la suprafaţă nu ca uleiul ci ca păcura deasupra apei şi atunci te închipuindu-te sfinţişor alegi mereu mândria şi răutatea aşa ca hoţul ce furând se dă victimă în loc să-ţi ceri simplu iertare de la toate victimele tale pe care le-ai abuzat, la minţit, le-ai furat, le-ai omorât... credinţa şi viaţa... lăudându-te pe tine sau lăudându-ţi şi urmându-ţi minciunile şi solhulecţiile tale vicioase.
Din nemulţumire pe Dumnezeu, de frica ghinionului care te-a sfinversat basculându-te cu gogoriţa greşismului nu fă păcătuirea de sute de ori ca scuturarea dând să ieşi deasupra apei ca păcura ca să-ţi dai foc în public închipuindu-te lumină, foc mântuitor ci opreşte soluţia asta a credibilizării ''neipocrite'' a păcatului că cică n-ar fi păcat păcatul, prin înmulţirea, sinuciderea jertfelnică sau supravieţuirea şi înveşnicirea lui imitând idolii statătici mincinoşi. E o demonstraţie vicleană jertfelnică în deşert!
E simplu să ieşi, alege să preferi să te umileşti şi-ţi ceri iertare de la victimă şi de la toate victimele tale conform Adevărului... mereu...stând şi răbdând sub vină aşa ca Hristos. Iartă şi tu şi cere-ţi iertare de la victime şi de la Domnul Dumnezeu şi fă-o cinstit şi nu aşa ca şeful liber şi nepăsător dezbinat în şefie ca să fie cât mai rău deoarece el ascultă numai de propria lui şefie permiţându-şi să nu asculte de nimeni mai bun sau mai drept ca el şi crezând că i se cuvine să-şi permită să facă orice rău având credinţa nebună aşa ca nebunul ipocrit că cică el nu va răspunde niciodată în faţa Adevărului şi Dreptăţii fiindcă el cică e doar o slugă şi nu şef din moment ce ascultă de şef ci va răspunde numai şeful aşa ca la partide sau ca în armată, susţinând păcălindu-se că cică el nu e vinovat de nimic şi că el numai a executat ascultând...... păi de cine a ascultat? De şeful... adică de el însuşi care cică nu era el fiindcă el cică era doar o slugă. Nu se poate la plăcinte şef şi la răspundere slugă, nu se poate!
...Şi pentru ce altceva ai tot vrea să demonstresezi decât pentru ca să te lauzi tu omorând credinţa cu minciunile şi hoţiile tale ispitind mereu şi amăgindu-L până şi pe Dumnezeu că cică ar fi din ascultare şi din iubire altruistă, căderea asta repetată în ispită, aşa ca telectualii mândrii şi beţi de sine, ce dau mereu lecţii demonstrative experimentând păcatele pe broscuţe?! Nu-i aşa?
Calea Domnului nu e să iubeşti înrăirea şi grozăvia înrăirii ca să-ţi splacă cu inima scârţâirea dinţilor şi a armelor pe cărnărie. Iar străpunsătoria ciminală şi lovirea cu bâta sau cu pulanul, cu violul sau cu hula şi înjurătura verbală astea nu ajută voia cea bună ci o distrug căci nu mai faci voia cea bună, voia inimii înţelepciunii lui Dumnezeu ci-ţi faci voia ta cea rea: răzbunarea cea greşită a orbului şi a prostului rău şi şef. Dacă-ţi trece înrăirea de banalul NU la ceea ce e poruncit să fie NU atunci e de la cel rău care-şi iubeşte semeţia înrăirii şi-şi permite generalizări şi extrapolări ce ies din făgaş, ce dau pe afară ridicându-se şi lovind binele: SFINŢENIA ŞI ASCULTAREA sfinţilor ŞI INIMA lui Dumnezeu care-i Călăuzeşte şi-i apără de rhău.
Cum priveşti câte ceva ţi se setează voia satazmzului şi te răzbuni ca orbul conform minciunii plinind voia răutăţii.
Dacă a-ţi aflat însfârşit cine e ispita, păcatul, răul, adică eu însumi pe dos, atunci convertiţi ispita, păcatul, răul de la păcătuire la dreaptă credinţă şi nepăcătuire, de la minciună la ADEVĂR, de la viclenie la răbdare, de la negaţionism şi distracţie demonstrativ nepăsătoare la ascultare... fără să greşiţi abuzând sau omorând sau distrugând sau călcând pe ceva bun.
Nu alţii mi-au făcut şi îmi fac mie rău ci satanizmul îmi face rău şi eu fac rău altora şi dacă nu-mi amintesc corect adevărul ăsta atunci voi folosi din minciuna asta pofta ca să păcătuiesc spre îmbogăţire în cunoştinţe, ca să mă erijez la şefie şi să mă laud cu grijile deşarte şi cu sevraja poftei sevrotice de noi şi noi cunoştinţe spre lepădarea de Dumnezeu şi spre însingurările egoismului exclusivist piluxiferic şi făcător de rele. Eu le-am făcut rău altora mereu, mai ales sfintelor şi fetelor şi nu-mi amintesc că a fost vreodată invers. Deci trebuie să luăm jugul cel bun şi uşor, pe Hristos asupra noastră şi să biruim lumea cea largă a păcatului pentru lumea pe care o face Dumnezeu. Iar dacă suntem cu Hristos atunci să şi semănăm în toate cu Hristos şi nu cu voia noastră sau a satanizmului.
Nu-ţi închide viitorul cerersc şi ieşirea din iad omorând şi hulind şi spurcând trimişii Domnului!
Nu te închide afară în puşcăria satanizmului şi slujirii la satanizm ca nebunul cel rău şi iresponsabil.
Nu este bine să te însingurezi, nu este bine să fie omul singur, nu este bine să fie omul exclusivist şi rău şi singur!
Vă rog să reuşim să fim cu Dumnezeu! Folosiţi CRUCEA, folosiţi duhul şi forţa binelui... căci este scris ca Domnul să biruiască.]}
Din baalta ghinionului voirile satanice insistă să-ţi ieşi din minţi, să sfidezi şi să laşi după ele dacă vrei să scapi de insistenţă, adică să te răzbuni... pe bine. Uită să te informeze că defapt nu scapi de insistenţă ci te faci sluga-rob-sclav a mai multor şefi răi şi insistenţi odată ce te-ai răzbunat lăsâând după ei ca să le faci odată (mai repede) voia. Uită să-ţi mai spună că răzbunarea cu rău pe răzbunarea cu rău nu e răzbunare ci e motiv de a face rău, de a te lăuda şi mândri ca deşteptul-prost şi crud pe dos. Răzbunarea e numele Domnului care se răzbună pe rău astfel încât face bine lui Dumnezeu, face bine fiinţelor vii, apropiaţilor, şi-şi face şi lui bine şi nu rău şi mai şi îndreaptă greşelile, iartă şi şterge păcatele. Omul nu se răzbună ci numeşte răzbunare un act de minciună, de trădare şi de săvârşire a răutăţii pe motiv că i s-a făcut lui însuşi rău prin insistenţa respectivă care insinuează mereu că cică din cauza fetei sfinte, a fetei lui Dumnezeu ai ajuns în baalta cea blestemată a ghinionului. Deci practic confunzi autorul trădării şi a facerii de rău care eşti chiar tu cu fata, cu sfinţenia, cu insistenţa care nu e rea ci e bună insistenţa... rău e că nu faci dreptate ci răutate băgat sub numele Domnului: RĂZBUNARE care ce zice: răbdare+zbor al credinţei+bunătate+are Dumnezeul comunităţii. Deci răzbunarea e sfântă însă niciîntr-un caz a te răzbuna cu rău pe cel ce se răzbună cu rău căci nu se numeşte răzbunare ci păcălizm şi facere de rău pe motiv că cică ai face bine şi ai îndrepta lucrurile.
Şi cum crezi tu că dacă faci voia răului, a satanei care insistă vei scăpa de insistenţă? Păi dacă te conformezi şi faci voia rea lăsând după satana atunci în loc să fie insistenţa satanei la uşa ta va fi şi insistenţa sevrotică a repăcătuirii care vine din răutatea pe care ai făcut-o şi-şi cere repetări ca drogul, ca viciul băgându-ţte în robie unde vei ceda şi insistenţei răului obijnuinţelor tale vicioase. Deci în loc de o insistenţă de la un adversar mincinos o să ai mai multe insistenţe de la mai mulţi adversari mincinoşi încât şi tu însuţi o să-ţi fi adversar mincinos insistent. Deci cum scapi de insistenţa cea rea a cererii de răutate dacă cedezi şi o faci? Cum deci vei scăpa într-o nescăpare mai mare?.. pentru care cu încăpăţânare contrazicător sfidător răzbunătoare insisişti să fii lăsat în pace ca să o faci mereu? Nu vei scăpa deci cedând, trădând, minţind, evitând, neglijând ca să faci cu uşurătate voia cea rea care insistă s-o faci îmbătându-te cu pile, lăudăroşenii, şi mândrii luxiferice. Nu vei scăpa de ghinion ci te vei tulbura şi te va înghiţi mocirla micătoare a răzbunării pe dos adică a facerii de rău pentru că ţi s-a făcut rău. Tu chiar nu vrei să vezi că faci rău binelui? Ce răzbunare e aia pe rău dacă tu tocmai faci rău binelui? CE fel de răzbunare e aia şi cum se numeşte ea? Răzbunare?..sau e viclenia cu care iar ai fost păcălit să-şi faci rău făcând rău binelui în ideea că nu ţie îţi faci rău ci altuia. Ghinion! Făcând rău binelui defapt ţie ţi-ai făcut rău ca un sateu satiric deştept-prost şi laş care se crede mare şef, învăţător, războinic, lăudăros şi mândru pilit cu luxiferianizme. Iar binele şi cine e binele nu e greu să-ţi dai seama cine este. Sunt toţi cei ce ţi-au făcut bine cu Adevărat în viaţa ta!.. toţi cei ce au avut milă de tine, fără să te folosească pe post de îngeraş al ideologiilor satanice, adică făcându-ţi bine doar pentru a te păcăli ca să le slujeşti mai bine cauzei : din cauza... folosindu-te pe post de ispită pentru a crede şi alţii în minciunile lor... comunistoid, masonice şi bordelator-pislamistice... şi la celelalte scornire patologice ale răutăţii sateiste a şarpelui, a şarsubului, a şarînului şi a şamului. Opriţi minciuna şi credeţi Adevărului!
Pentru că tu i-ai făcut rău şi-i faci rău şi-i vei face rău... fără să te prea poţi opri, de aia, sfata sau preasfata lu' Tata e un rău, e răul pe care vrei să-l excluzi... şi crezi minciuna asta şi te răzbuni ca ''cineva'' marele jignit. (Dacă nu ascultă să plece, mamonica ei o bate, o educi tu forţând-o, o îmbuibi cu ispita cu care te ''ispiteăte'', o baţi cu ceea ce nu ascultă şi-i închizi gura, o prinzi în cuvânt şi arunci după ea cu fişicul de bani ca să-l potriveşti cu închinarea... fişicul ăla cu noroc... cu norocul de a scăpa de ea.)
Când te ia fata bună atunci tu te duci să faci răul, să înmulţeşti răul, banul, iar apoi dându-ţi seama, cârâi aruncând vina pe ea susţinând cu tupeu că ea e răul şi ghinionul... şi totul se petrece în fracţiuni de timp, de secundă- Îţi iei apoi arma, dusul, şi baţi şi îmbuibi cu dusul şi omori cu dusul răbunându-te ca să fi mare şi să fi cineva şi să te poţi jigni şi apoi crede în minciunile tale... că desfrânarea e bună şi că ea e răul şi ghinionul şi că faci bine răzbunându-te, adică ducându-te ca la comandă să faci răul.
Nu ţi se cuvine să-ţi permiţi să fi nebun şi tot mai nebun mai ales în interiorul relaţiilor crezând că aşa eşti tot mai mare şi că ţi-e mai bine... practic cedezi şi te delaşi în greşismul minciunii măririi de sine ca să crezi în minciuni şi ca să-ţi permiţi să te duci mai uşor să faci rău, lovind mereu cu arma, cu dusul... pentru creşterea trufiei minciunii.... care tot îţi vine şi-ţi revine cerînd să o faci că cică nu o să mai vină, şi tu vrând mereu să o faci ca să te eliberezi sau să te obijnuieşti şi dacă te-ai obijnuit să atunci să crezi că trufia minciunii nu e păcat ci e ceva normal, ceva obijnuit şi firesc... adică nu aşa de rău ci bun... ceva obijnuit şi bun.... iar apoi chiar distractiv... o lovitură distractivă... când îţi aminteşti şi n-ai ce face... o trufie a minciunii care te ia şi pe care o duci în împlinire. FUUUUUIIIIIIIIIII!
Soluţie: Blochează-ţi mintea nebună din interior şi composteaz-o şi stai cu ochii pe ea să nu cârâie iar, minţind, vorbind, gândind, poftind, visând, închipuind, crezând, necrezând, căci vrea mereu să trădeze şi să aibă relaţii pline de nebunie, lăudându-se greşind şi îngâmfându-se şi mândrindu-se că cică ar şti, ar cunoaşte, ar avea, ar da, ar face... OPREŞTE-o de la orice vrea ea aşa de capul ei şi ţine-o săracă şi blocată şi compostată ca să nu mai poată face rău nimănui... nici ţie.
