Cum deosebeşti o credinţă cinstită de o credinţă sectară, sectantă, sectaristă, mincinoasă, rea, numai şi numai trupuri... nedrepte.

Primul lucru la care trebuie să te uiţi la o comunitate de credinţă mai mare sau mai mică, locală sau familială şi să-l cauţi în mărturisirea lor adică să-l cercetezi cu bună credinţă este credinţa lor despre preasfînta fecioară Maria, maica Domnului Hristos, unsul lui Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru trimis de Dumnezeu Tatăl.

1. Dacă nu e respectată ea ca fată, ca persoană Îndumnezeită, duhovniceşte şi trupeşte, mai mult decît orice făptură din toată creaţia şi dacă nu sunt respectate icoanele cu ea şi dacă ea însăşi nu e mărturisită şi socotită şi crezută ca fiind pînă şi astăzi o fată fecioară autentică, nevinovată, preacurată, preacinstită, atunci credinţa în Dumnezeu a acelei comunităţi este de natură sectară adică una care răspîndeşte desfrînarea şi nu Duhul Sfânt deci trebuie ocolită şi evitată. (Asta nu înseamnă să te apuci să-i prigoneşti şi să-i distrugi pe respectivii ci dacă se poate ar trebui să-i iubeşti creştineşte ca pe vrăjmaşi şi să-i îndrepţi, să le îndrepţi credinţa fără să-i abuzezi, fără să-i sileşti cu forţa şi cu viclenia.)

2. Dacă despre Iosif, Iisus sau despre Ioan Botezătorul se afirmă că ar fi avut copii sau că nu ar fi fost feciorenici aşa cum sunt pînă astăzi, cu credinţa, cu cunoaşterea şi cu viaţa lor, atunci credinţa respectivă în ei de tipul că ar avea copii făcuţi cu femei aşa cum fac oamenii copii e de asemenea una de natură sectară prin care se răspîndeşte desfrînarea şi nu Duhul Sfînt.

 3. Dacă credinţa unei comunităţi creştine nu are la bază lupta cu minciuna şi cu sinele egoist, primitor şi dătător de mită, mîndru, lăudăros, risipitor şi neascultător, cu satana, cu răul, cu păcatul, cu serv-viciul, cu idolii şi cu toată lumea necredincioasă plină de obiceiuri şi obijnuinţe spurcăcioase şi stricăcioase, şi dacă nu duce acest război sfînt prin sfînta Cruce reactionand cu rabdare, rabdare, rabdare si din nou rabdare mereu şi prin închinare cu ascultare la Dumnezeu şi la sfintele icoane ale sfinţilor şi drepţilor şi îngerilor, atunci comunitatea respectivă are o credinţă desfrînată, o luptă desfrânată, un curaj şi un eroism desfrânat care duce la o moarte deşartă neonorantă in drum spre iad, lipsită de înviere şi fericire întru Dumnezeu.

 4. Dacă nu se respectă sau nu se aude Cuvîntul Domnului care spune că desfrînarea se face nu numai cînd curveşti propriuzis sau cînd îţi înşeli nevasta făcîndu-te vinovat de adulter ci şi cînd te uiţi la o fată sau la o femeie ca s-o pofteşti sau s-o iubeşti pentru plăceri şi nu pentru mîntuire astfel încît privind-o sau reprivind-o ai şi păcătuit cu ea deja adică dacă nu se respectă cu adevărat sfiala şi smerenia ochiului şi a privirii atunci cînd cauţi să vezi sau să cunoşti o fată sau o femeie ci privind-o vrei şi doreşti cu nepăsare s-o cunoşti de ''dragul'' cunoaşterii desfrînate şi cu tupeul ''cunoaşterii'' trufaşe de dragul experimentelor atunci comunitatea respectivă de credinţă este una sectară ce răspîndeşte desfrînarea în cunoaştere şi nu Duhul Sfânt.

5. Dacă comunitatea de credinţă este una de oameni fricoşi, pârâcioşi şi trădători ce aleg mereu calea laşă vrănd să te botezi ca să nu te mai pocăieşti niciodată sau vrând mereu să te pocăieşti aşa ca lumea şi sunt sau se dau şi foarte furioşi şi mînioşi că nu-i asculţi ameninţînd si marindu-se în aprinderea nemulţumirii şi iuţimii din minciuni şi nimicuri până dă pe afară de prostie lansând vorbe grele şi calomnioase şi bîrfitoare, hule şi planuri ascunse prin care dau să se răzbune unii pe alţii sau să se consoleze greşit linguşindu-se făcînd pe placul satanei încît se înfurie cu turbare unii pe alţii prea uşor aruncînd vina prea uşor cu sarcasm atunci acea comunitate e una cu credinţă sectară în care se săvîrşeşte crimă împotriva binelui şi a aproapelui şi aceia răspîndesc desfrânarea şi crima morală, ocara, denigrarea, calomnia, justiţiopatia, beţia iubirii de sine şi vărsarea de sînge pe nedrept, adică jertfele sîngeroase închipuindu-şi că le cere sau că le primeşte Dumnezeu o astfel de ''iubire''.

Deci pentru a nu cădea într-o credinţă sectară care răspîndeşte desfrînarea şi crima vicleană împotriva Duhului şi a iubirii curate şi pentru a nu te molipsi de molima minciunilor porpagate ''strategic'' de ei prin viaţa şi credinţa lor ipocrită ar trebui să respectăm măcar punctul 1, 2 şi 3 sau măcar punctul 1 adică să nu ne batem joc de fecioria Duhvnicească şi trupească a Lui Dumnezeu şi a sfintelor Sale fete, fecioare şi femei care trăiesc în feciorie şi curăţie de Duh şi de trup.

Asta se referă la toţi oamenii şi la toţi creştinii şi la toţi credincioşii indiferent cît de drepţi sau de drept credincioşi se închipuie şi se cred ei sau se dau unii sau alţii arătîndu-se blînzi şi nesectari ca jmecherii ce se grozăvesc în greşeală ca nepăsătorii cărora nu le pasă închipuindu-şi că nimic nu-i afectează oricît ar greşi.