Radacina viciului ce ia locul lui Dumnezeu in om: fricuscusul parvenit ce se victimizeaza oportunist ca sa slugarniceasca lingusitor si sa denigreze furios inaltzandu-se pe cadavrele necredintei si dezbinarii lucrata de viclenia rautatii pacatului din gresala. Invatand din gresala in gresala pana la "victoria" finala: trufia mandriei pacatului, demnitatea mandra a barfei ca a biruit ispita prin facereaisisstiintei de a te autotzepui ca la baalamucinceai impietrit ca sa nu mai poti respira rugaciuni.. De ”frica” datoriilor duhovnicesti fuge.

Sarcazsmul ipocritzilor pe dos, ipocritzii răi plini de zdruncin distractiv care indraznesc sa-si permita sa nu greseasca pungii cu bani murdari, aia mint pe dos si spun adevarul pe dos negresind capriciilor, te toarna dandu-se cioplitzi, fluidizand un coontinUum spre pacatele iertate si spre necredinta istorica ca o repocaintza k gLumea simandicoasa, cosmopolita si plictisita si k ceasuUu cu cuc de langa continentul scufundat lemuria antlantidei-zei! In capul sufletului din om locuieste mintea viciului care-l parvine pe omul important devenit asa prin minuni inchipuite cu merite personale superstitioase. In pesoana din om isi face loc persoana antihrista parvenita care slujeste parvenitismul lumii si parvenitismul alesilor ei. Omul astfel tzepuit si autofraierit la bunatatea lui naiva se inroleaza si duce lupta cea rea, ca un razboinic pentru parvenire si pentru cruzimea cea mai lunga si mai rea, gresala cea mica, putina credintza, rautatea varsarii credintei sau a sangelui foarte foarte putin ca un ideal lumesc omenesc de parvenire. Cruzimea cea mai mare devenind gresala cea mai mica facuta de om lui Dumnezeu, mereu, pic cu pic, necrezand putin si dezbinand putin si astfel chinul devine indelungat, vesnic, neascultarea si contrazicerea chinuind cat mai mult ca un ideal al cruzimii maxime imbracata in ipocrismul si fatarnicia naiva a idealului mental-sufletesc al creierului poftei sufletesti-inimoase, bune, nevinovate, umane. 

Fricusul parveninator furios si fricos lingusitor in acelasi timp, te chinuie necrezand lui Dumnezeu dar inchipuindu-si ca face bine, ca e in ascultare de Dumnezeu si in familie, in intimitate. 

Te rog da-mi voie sa-ti scot paiul din ochi, asta spune ipocritul ”mantuitor” in timp ce sufletul lui e parvenire si mandrie a intunericului rautatzii!

Cand se panicheaza vine cu formula superstitioa a aducerii jertfelor satanei, pacatului, raului, hulind, corcind grija lumii cu cu solhUEa, Uînțelepciunea cu desfrîsătănizele ”fecioare”, blestemand, denigrand, tradand, facand orice pacat desfranat si spurcat, dandu-se la satana, dand la dracu, invoindu-se, jurand, semnand, dezbinand pe dos, facand pacte sau inhaitare ca sa-si dea sufletul, trupul sau slujirea si sa fie in stare de orice rau si orice minciuna ca sa scape cu ”viatza” fara credinta si sa parvina klumea desfranand pe interior unde capul plin de intzelepciune si de gandul gandurilor desfraneaza producand inmultzirea virusilor, a infectiei si a distrugerii sufletesti si trupesti, organice visand la dama de pica, dama cu camelii, damen tango desfrîyinyangurului prin organismul tot mai bolnav si sufletul tot mai corupt si mintea tot mai fraierita si tzepuita.